A vîndut milioane de cărţi în lumea întreagă, este cel mai citit scriitor francez al momentului şi are o viaţă demnă ea însăşi de unul dintre romanele sale. La 18 ani, s-a înrolat în Crucea Roşie, a studiat managementul şi informatica, a înfiinţat o companie IT în SUA, a devenit bogat, apoi a pierdut totul. A luat-o de la capăt, deschizînd un cabinet de arhitectură, ajuns al doilea ca importanţă în Franţa. Între timp, la insistenţele surorii sale scenarist, s-a apucat de scris, iar primul roman, "Şi dacă e adevărat...", a ajuns scenariu pentru un film produs de Spielberg. Peste noapte, cartea a devenit best-seller, iar Levy - un scriitor consacrat.

"Nu mă interesează premiile, ci iubirea!", le răspunde el criticilor literari. Iar cititorilor săi le răspunde cu încă o poveste. Într-o manieră directă ("tehnică americană", cum îl lăuda Pascal Bruckner), Marc Levy a răspuns şi întrebărilor Gazetei Sporturilor.

- Sînteţi informatician ca profesie, dar scrieţi despre miracole.
- Studiile mele universitare sînt o amintire atît de îndepărtată... Scriu despre miracole şi cred în ele, în mici miracole, în uimirea cotidiană, în miracolul vieţii.

- Călătoriţi în lumea întreagă. Ce imagine aveţi despre România, ce ştiţi despre ea? Cu excepţia lui Dracula!
- Oh, nici nu mi-a venit în minte Dracula... Cînd mă gîndesc la România, mă gîndesc la o ţară cu un popor cultivat, cu o natură foarte diversă şi mai ales cu oameni foarte primitori.

"Spiritele imbecile care confiscă fotbalul"
- Ce părere aveţi despre fotbal? Vă place, preferaţi alte sporturi?
- Fotbalul e un sport pe cît de pasionant, pe atît de uimitor, în puterea sa de a înregimenta milioane de oameni de pretutindeni, de a naşte ataşamente şi de a face fericite popoare întregi. De asta, fotbalul are ceva magic şi o astfel de magie e atît de rară încît nu trebuie s-o lăsăm înlocuită de violenţa din stadioane şi din jurul lor. Nu trebuie, în nici un caz, să autorizăm spiritele imbecile să confişte fericirea tuturor. Sînt pentru o toleranţă zero în privinţa huliganilor. Cît despre sportul meu preferat, nu e chiar un sport, decît uneori: aviaţia...

- De ce oamenii au încă nevoie de poveşti într-un secol ultratehnologizat?
- Pentru că printre lucrurile care-l definesc pe om şi-l fac unic se află capacitatea lui de a-şi imagina, de a visa, de a se proiecta în alte spaţii şi timpuri, de a spera. Pentru că poveştile sînt universale şi atemporale, la fel ca valorile fundamentale ale umanităţii.

- În calitate de cititor, care sînt autorii pe care îi preferaţi?
- Sînt foarte numeroşi şi îmi vine greu să-i pomenesc doar pe o parte dintre ei. Printre favoriţii mei se află Romain Gary, Hemingway, Jacques Prevert, Saint Exupéry, Salinger, Philippe Roth.

- În "În altă viaţă", cei doi protagonişti s-au întîlnit într-o existenţă anterioară. Credeţi în reîncarnare sau e doar un fel de a spune că iubirea învinge timpul?
- E un fel de a spune că eternitatea omului constă în sentimentul pe care-l lasă în urmă, mai mult decît în glorie, în putere sau în bogăţiile pe care le adună în timpul vieţii. Cred, efectiv, că iubirea învinge timpul. Cînd cineva dispare, sufletul său continuă să existe în inimile celor care l-au iubit.

"Cred în Dumnezeul din fiecare om"
- Sufletul romanticilor şi corpul modern - există o separaţie între ele, un duel?
- Mai degrabă, unul îl conţine pe celălalt. Unul îmbătrîneşte inevitabil şi, într-un final, dispare, celălalt poate să-şi păstreze intactă tinereţea şi să cucerească o formă de nemurire. Frumuseţea, de fapt, e ceva destul de relativ. Personal, nu mi se par deloc seducătoare fotomodelele care reprezintă azi frumuseţea în paginile revistelor. Mi se par descărnate şi lipsite de orice urmă de senzualitate.

- Credeţi în Dumnezeu sau e doar un personaj din romanele dumneavoastră?
- Cred în Dumnezeul care se află în fiecare dintre noi. Pentru mine, Dumnezeu este umanitatea în totalitatea ei, cu diversitatea care o face atît de sublimă, cu diferenţele care o fac atît de pasionantă. Cred că fiecare dintre noi este responsabil de o părticică din această umanitate.

"Se simt datori să legifereze totul"
- Aţi afirmat că vă îngrijorează eurocraţia de la Bruxelles. De ce credeţi că e posibil un Big Brother în Europa?
- Da, mă tem de eurocraţie. Funcţionarii de la Bruxelles par uneori atît de îndepărtaţi de popoarele pe care le reprezintă, de tradiţiile şi de alegerile acestora! Dar ar fi nedrept şi ignorant să văd numai partea rea. Uniunea Europeană reprezintă şi un instrument al progresului şi al păcii.

- Care e cel mai mare pericol pentru societatea din zilele noastre?
- Cred că trebuie să fim foarte atenţi la efectele perverse ale devizei "Totul pentru securitate" şi la excesul de legislaţie. Ca să-şi justifice existenţa, europarlamentarii se simt datori să legifereze totul şi asta restrînge fără încetare cîmpul libertăţilor individuale.

- Ca scriitor şi, de asemenea, ca specialist în calculatoare, cum vedeţi viitorul cărţii?
- Cînd a apărut televiziunea, mulţi preziceau moartea cinematografului. Şi totuşi, sălile de cinema n-au fost nicicînd atît de pline ca acum. În opinia mea, cartea electronică favorizează accesul la lectură, dar nu va înlocui niciodată plăcerea de a citi o carte din hîrtie. Cred că aceste două forme de carte sînt complementare.

- Primul roman, "Şi dacă e adevărat...", l-aţi scris "pentru bărbatul care va deveni fiul meu, într-o bună zi". Scrieţi şi din alte motive?
- Am avut şansa să am şi un al doilea fiu şi acum scriu pentru cei doi bărbaţi care vor deveni fiii mei.

"Cînd iubeşti sportul cu pasiune trebuie să fii atent să nu ajungi să iubeşti numai şi numai sportul"

"Vezi o imagine şi crezi că e un adevăr. Nu e întotdeauna cazul. Cuvîntul scris îţi oferă mai multă libertate de reflecţie, de interpretare"



Sunt zeci de gropi în curtea lui Gheorghe Dincă! Ce se află în ele, descoperire macabră făcută de anchetatori cu scannerul

Libertatea