GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  FOTBAL FEMININ

FOTO Ana Maria Markovic, fotbalista cu peste 3 milioane de urmăritori, și-a găsit o nouă echipă: „Se uită doar la aspectul meu. Mi se pare un mare păcat”

Articol de - Publicat sambata, 24 august 2024 12:54 / Actualizat sambata, 24 august 2024 12:54

Ana Maria Markovic (24 de ani), fotbalistă croată care evoluează pe postul de atacant, a semnat cu formația portugheză Braga. Ea a jucat în ultimii patru ani (2020-2024) la elvețienii de la Grasshopper și anterior tot în „Țara Cantoanelor” la FC Zurich (2017-2019).

Sportiva a suferit anul trecut o ruptură la ligamentele interioare de la piciorul stâng. Din această cauză a pierdut prima echipă la Grasshopper. A ales Braga pentru a fi alături de iubitul ei, portughezul Tomas Ribeiro, fost jucător tot la Grasshopper.

El a revenit în 2023, în țara ei natală, la Victoria Guimaraes, iar acum Ana Maria Markovic va putea să fie mult mai aproape de partenerul ei de viață.

Ana Maria Markovic / Foto: Instagram
Ana Maria Markovic / Foto: Instagram
Ana Maria Markovic / Foto: Instagram
Ana Maria Markovic / Foto: Instagram
Ana Maria Markovic / Foto: Instagram
+27 FOTO

Ana Maria Markovic, deranjată de eticheta „cea mai sexy fotbalistă din lume”

Ana Maria Markovic se numără printre sportivele cele mai apreciate pentru aspectul ei fizic. Croata este urmărită pe Instagram de peste 3,2 milioane de oameni. Cu toate acestea, ea s-a arătat deranjată de faptul că în unele articole a fost descrisă drept „cea mai sexy fotbalistă din lume”.

Mi-au plăcut articolele care m-au numit cea mai frumoasă fotbalistă sau una dintre cele mai frumoase fotbaliste. Mă bucură să aud că sunt frumoasă.

În unele articole am fost descrisă drept cea mai sexy fotbalistă. Asta nu mi-a plăcut. După asta, multe persoane mi-au scris, pretinzând că sunt antrenori, dar am simțit exact ce vor de la mine. Nu m-au văzut vreodată jucând, se uită doar la aspectul meu. Mi se pare un mare păcat”, spunea, în trecut, ea.

Fotbalista a dezvăluit, de asemenea, că a primit inclusiv poze indecente pe internet: „Există câteva astfel de fotografii, e chiar urât. Nu știu de ce oamenii recurg la astfel de gesturi, dar râd de ei împreună cu colegele mele”.

O admiratoare a lui Luka Modric și a lui Cristiano Ronaldo

Ea s-a declarat o mare admiratoare a lui Luka Modric, decarul Croației și al celor de la Real Madrid, conațional al ei. Jucătorul ei preferat rămâne însă Cristiano Ronaldo, datorită disciplinei lusitanului.

Modric este, cu siguranță, un model pentru mine. Este un fotbalist de clasă mondială și reprezintă Croația.

Dar jucătorul meu favorit este Cristiano Ronaldo, deoarece este foarte disciplinat. Consider că este foarte important să dai totul în sport și să ai o mentalitate precum are el”, a mai spus fotbalista, conform 20min.ch.

16selecții și două goluri are Ana Maria Markovic pentru naționala Croației

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Așa ceva?! Cât s-a terminat amicalul Rapid - Voluntari, cu „greii” N'Jie și Boupendza titulari la debut » „Sunteți top, domnule Șumudică!”
Superliga
Așa ceva?! Cât s-a terminat amicalul Rapid - Voluntari, cu „greii” N'Jie și Boupendza titulari la debut » „Sunteți top, domnule Șumudică!”
Imaginea care a „aprins” Instagramul internaționalilor români aflați în Cipru: „Nu mai încapi în poză, frate!”. Reacția lui Alibec
Nationala
Imaginea care a „aprins” Instagramul internaționalilor români aflați în Cipru: „Nu mai încapi în poză, frate!”. Reacția lui Alibec
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Tenis
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”

A jucat pentru România la un Mondial, apoi a ajuns la Campionatul de la Canal! » Povestea celei mai infame competiții din România: fotbal, muncă silnică și torturi aplicate de criminali de drept comun!

„Am avut prime de la FCSB”, la 4 ani după Cazul Valiza! » Interviu-BOMBĂ cu Marian Cristescu despre o carieră plină de povești: „Budescu îl lua de urechi pe băiatul lui Ioan Niculae” + „Răzvan Lucescu ne-a legat cu sfoara”


Comentarii (3)
MarcelCiorapu
MarcelCiorapu  •  25 August 2024, 14:47

as vrea s-o vad jucand :)

Ubi_Mortus
Ubi_Mortus  •  24 August 2024, 17:59

Domnisoara se plange ca se uita lumea doar la aspect. Pai ce sa facem, ca fotbalistii (barbatii) nu se pozeaza constant in ipostaze fierbinti, cu fesele sau pieptul la vedere, pentru a strange vizualizari. Cersetoare de atentie.

nicolaeigrecu
nicolaeigrecu  •  24 August 2024, 17:44

Adevărul e că arată ca lumea...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează