GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  INVESTIȚII

Ce afaceri au oamenii de fotbal. De la Ilie Dumitrescu la Ioan Andone: blocuri, restaurante, hoteluri

Articol de - Publicat sambata, 04 aprilie 2020 10:51

Ilie Dumitrescu a cumpărat un restaurant din centrul Bucureștiului, Ioan Andone unul la Hunedoara, Cristi Borcea s-a apucat de agricultură în timp ce Dumitru Dragomir dă lovitura pe piața imobiliarelor

Viața de fotbalist e scurtă. Marea majoritate reușesc să pună bani deoarte și să investească serios după ce pun ghetele în cui. Sau renunță la cariera de antrenor sau oficial. Așa au făcut și cei mai cunoscuți oameni din fotbalul românesc.

Ilie Dumitrescu organizează nunți și botezuri

Ilie Dumitrescu, 50 de ani, și-a transformat una dintre locațiile din centrul Bucureștiului într-un salon luxos de evenimente, unde poate primi aproximativ 200 de persoane.

"Cu banii pe care i-am câștigat în carieră am făcut investiții bune. Chiar dacă unele au mers și mai puțin bine. Una peste alta e OK, mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt foarte bine. Unde am pierdut bani? Am investit într-un proiect imobiliar și când a venit criza am pierdut. Asta a fost. Dar am avut noroc în altele! Am înschis restaurantul pe care-l aveam și am făcut un salon luxos", dezvăluie Ilie.

Ce afaceri au oamenii de fotbal. De la Ilie Dumitrescu la Ioan Andone: blocuri, restaurante, hoteluri

"Am trecut de la ritualul cu față de masă la cristal și marmură! Nu m-am îmbogățit peste noapte, dar am făcut un efort financiar pentru a deschide un salon de evenimente ultramodern. Am încercat să aduc aerul, eleganța și rafinamentul metropolei londoneze la București. Și l-am adus la kilometrul zero al Capitalei! Este un concept diferit, fără bufet suedez. Organizăm evenimente într-un cadru inedit. O locație exclusivistă, după felul în care am aranjat-o. Intră cam 200 de persoane, se vor face nunți, botezuri și luăm în calcul și alte evenimente private!", mai spune fostul internațional.

900.000 de euro investiți în restaurantul Corvinul

Ioan Andone, în prezent director tehnic la FC Voluntari, are mai multe afaceri. Una dintre ele la Hunedoara, acolo unde a cumpărat în urmă cu ani buni un restaurant celebru.

"Am cumpărat un restaurant în Hunedoara după ce-am câștigat campionatul cu CFR Cluj, în 2008. Am participat la o licitație pentru că era o clădire istorică. E fostul restaurant Corvinul! E un complex inaugurat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Era un complex frumos cu berărie, restaurant, cofetărie. A fost un lucru sentimental, nu pentru bani. Acolo au cinat Nikita Hrușciov și Nicolae Ceaușescu! ", spune Andone.

Ce afaceri au oamenii de fotbal. De la Ilie Dumitrescu la Ioan Andone: blocuri, restaurante, hoteluri

"Eu toată viața am avut afaceri. Am început de când eram jucător. Eram acționat la un schimb valutar și atunci se câștigau bani. Eram în 1991. Erau alte vremuri"
Ioan Andone

Acesta continuă afacerea: "L-am cumpărat cu 400.000 de euro, iar renovarea m-a mai constat încă 500.000 de euro. Acum funcționează doar la evenimente. Nunți, botezuri, evenimente mari, întâlniri. Dacă vrei o ciorbă nu e deschis. E o investiție care îți aduce bani doar în funcție de numărul de evenimente. Am mai construit blocuri, am mai avut la Hunedoara un motel. Nu mi-a plăcut niciodată să trăiesc doar din fotbal. Am făcut afaceri toată viața mea", a dezvăluit fostul mare fundaș.

„Corleone” își face complex rezidențial

Și Dumitru Dragomir e implicat de ani buni în afaceri imobiliare. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal se pregătește să facă o investiție serioasă în domeniul imobiliarelor.

"Fac cel mai frumos bloc din București! Cel mai frumos și cel mai așezat. Dacă nu va fi așa, să nu mai stați de vorbă cu mine! Stau toată ziua pe șantier, sunt angajatul fiului meu. Fac un bloc la 200 de metri de Herăstrău. Este multă muncă, dar munca mă ține verde. Mă duc acolo și stau toată ziua!", a spus Mitică. Conform acestuia ansamblul va cuprinde 72 de apartamente și 94 de locuri de parcare, valoarea totală a investiției fiind estimată la 14 milioane de euro.

Ce afaceri au oamenii de fotbal. De la Ilie Dumitrescu la Ioan Andone: blocuri, restaurante, hoteluri

"Tatăl meu a fost mereu atras de zona imobiliară și mi-a transmis și mie acest spirit. În trecut, am mai dezvoltat și alte proiecte în București, spre exemplu în Cotroceni, Aviației și în Pipera. Avem planuri de dezvoltare în continuare. Ne uităm constant după terenuri într-o zonă de investiții între 10 și 20 milioane euro", a punctat Bogdan Dragomir pentru profit.ro.

"Mă implic în tot, de la proiect până la mistrie. Nu-mi scapă nimic, treaba trebuie să iasă perfect, așa cum vreau eu. Sincer, muncesc mai mult acum ca în perioada în care eram șeful Ligii, însă acolo era stress-ul mai mare"
Dumitru Dragomir

Borcea s-a apucat de agricultură

Fostul șef al lui Dinamo a preluat 4.000 de hectare de la Gigi Nețoiu și are de gând să devină un jucător important în industria cerealelor.

"Este o fermă destul de mare. Borcea l-a împrumutat pe Nețoiu cu o sumă de bani, iar în contul banilor a preluat ferma. Acolo e o zonă foarte bună pentru grâu și rapiță, dar și pentru porumb și floarea soarelui", au dezvăluit surse apropiate celor doi.

Cristi Borcea a cumpărat de curând de la Gigi Nețoiu ferma acestuia de la Cetate, din județul Dolj. Nu sunt singurele afaceri ale lui Borcea, acesta fiind un jucător important pe piața buteliilor. Acesta dezvăluia că nu duce lipsă de finanțe nici pe vremea lui Ceaușescu: "Revoluţia m-a prins cu suma de 600.000 de lei. O sumă uriașă. Ascundeam banii în portiera maşinii personale, în condiţiile în care mi-era teamă să țin în casă atâția bani, fie ei și pitiți, care pe unde se putea".

Gică Popescu a avut probleme cu hotelul

Gică Popescu, fostul internațional a crezut că dă lovitura în afaceri și a făcut un hotel la Calafat, orașul său natal, doar că a dat faliment.

"De lucrurile bune nu vorbește nimeni, doar de cele rele imediat. Am hotelul la Calafat în continuare. Nu l-am dat nimănui. Că n-a mai mers treaba, aia e altceva. În acest moment 80 la sută din lucrurile din viața mea sunt bune. Eu nu ies la televizor când fac un lucru bun în afaceri. Prefer să nu se știe. Dar vă spun un singur lucru!", a explicat Popescu.

"Mi-aș dori ca viața mea de acum încolo să meargă la fel de prost ca și acum. Nu-mi purtați de grijă, pentru că lucrurile merg bine"
Gică Popescu

Familia acesuia încă nu a renunțat să investească masiv. Soția Luminița a cumpărat un sfert din acțiunile hotelul Rozmarin din Predeal și îl va controla împreună cu un om de afaceri turc și alți antreprenori, vechi proprietari ai unității. Construit între anii 1933-1936, hotelul este clasificat la 4 stele și dispune de 64 de camere duble și triple, 6 apartamente și 3 săli de conferință.

Afacerile neștiute făcute de Ion Crăciunescu: "Era coadă de sute, sute de persoane la gume Turbo! Vindeam și de la Copos"

CITEȘTE ȘI:

Dennis Man, „perla” lui Gigi Becali, și-a dezvoltat propriul business, la doar 21 de ani: în ce a ales să-și investească banii

Florin Tănase, „patronul” iubitei sale, Medeea » În ce afacere a decis să investească fotbalistul

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (9)
creeperno999
creeperno999  •  04 Aprilie 2020, 22:58

Hoti

2373090662702614
Constantin Mosnegutu  •  04 Aprilie 2020, 21:08

N-ati inteles? Toti au devenit mari oameni de afaceri pentru ca in sport dar mai ales in fotbal se invart si se spala ce-i mai multi bani... Aici se fac cele mai nercurate si netransparente afaceri... Asa ca de aia se inghesuie toti sa investeasca in fotbal... Desi ei spun ca se feresc ca de dracu de asta si ca nici prin cap nu le trece... Uitati-va la ce personaje investesc in fotbalul nostru... E vre-unul in stare sa arate cum a castigat banii care i-a investit? Nu... Apar abia dupa aceea cu fel de fel de hartii prin care chipurile arata cum au imprumutat ei clubul, cum l-au adus ei pe linia de plutire... Povesti de adormit copiii si mai ales marea anticoruptie din romanica!!!

1391972634181505
Adrian Popescu  •  04 Aprilie 2020, 20:30

Ilie Dumitrescu saracul...Tot timpul vorbeste doar de restaurantul din Centrul Istoric dar nu zice nimic de reteaua Embassy, de Noor, de toate restaurantele...nu zice nimic de cei aproape 10000 de euro pe care-i primeste de la Digi...La Dragomir despre ce vorbim...bani negri pentru zile albe...Andone este singurul care a recunoscut ca el si familia sa aveau bani la Revolutie: 100000 de marci in casa....

Vezi toate comentariile (9)
Comentează