GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  RECORD MONDIAL

FOTO Aventura vieții pe apă » Cinci români sunt gata să traverseze Marea Neagră vâslind peste 1.000 de kilometri!

Foto: Gazeta Sporturilor +11   FOTO
Foto: Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat vineri, 16 iunie 2017 13:44

Cinci temerari pleacă azi în aventura vieţii lor, plănuind să traverseze Marea Neagră la bordul unei ambarcaţiuni propulsate doar de propria lor energie.

Andrei Roşu, Vasile Oşean, Alex Dumbravă, Marius Alexe şi Ionuţ Olteanu şi-au propus să vâslească pe distanţa a peste 1.000 de kilometri, între Mangalia şi Batumi, în Georgia, şi să devină prima echipă din lume care reuşeşte această performanţă.

Va fi însă doar o etapă de pregătire pentru marea provocarea, participarea la Atlantic Challenge, o cursă de aproape 5.000 de kilometri care constă în traversarea Oceanului Atlantic.

De pe Everest pe apă

Proiectul s-a născut în urmă cu şase ani, pe cel mai înalt munte din lume. "Am discutat cu un grup de britanici care cobora de pe vârf şi unul dintre ei mi-a spus că s-a pregătit pentru escaladă participând la o cursă a ambarcaţiunilor cu vâsle, peste Oceanul Atlantic.

Mi-am râs în barbă şi mi-am spus că sunt poveşti vânătoreşti. Când am ajuns acasă, am intrat pe blogul lui şi am descoperit că nu mă păcălise. Atunci s-a sădit o sămânţă în mintea mea, că într-o zi aş putea să fac şi eu asta. Un an mai târziu, am primit întâmplător un email pentru prezenţa la un curs de navigaţie şi am acceptat cu gândul tot la cursă.

Lucrurile au devenit serioase în 2015, după ce am traversat înot Canalul Mânecii. Pe drumul spre ţară, l-am întrebat pe prietenul meu Vasi Oşean dacă mi se alătură, a spus da şi a doua zi ne-am apucat de treabă", povesteşte Andrei Roşu.

 

Cei doi au decis ca echipă să aibă patru membri, astfel că au declanşat o campanie de selecţie. S-au înscris 250 de doritori, au rămas doar 10 după o triere "la sânge", iar în final au fost aleşi trei.

"La cursa peste Atlantic vor merge doar patru, însă ne-am gândit că ar fi bine să avem o soluţie în cazul unor situaţii neprevăzute", explică iniţiatorul proiectului. Toţi sunt sportivi amatori şi nu au o experienţă vastă în privinţa aventurii pe mare.

"Ne-am luat biletele de avion din Batumi spre ţară pentru 1 iulie, aşa că avem 15 zile la dispoziţie să traversăm Marea Neagră" Andrei Roşu

Ambarcaţiune cumpărată din Anglia

Primul pas a fost achiziţionarea unei ambarcaţiuni pe măsură. Astfel că au plătit peste 100.000 de lire sterline pentru cea care a încheiat prima în urmă cu doi ani. Echipată cu sisteme de navigaţie şi de securitate performante şi rebotezată "Maria" în urma unui concurs printre internauţi.

"Suntem prea săraci ca să cumpărăm ieftin, am luat o ambarcaţiune performantă, pentru că majoritatea abandonurilor vin din cauze tehnice" Andrei Roşu

Cu o lungime de aproape 9 metri, ambarcaţiunea are o cabină mai mare la pupă şi una micuţă la prova, folosită drept magazie, dar care reprezintă o variantă de adăpost în caz de furtună. Apoi s-a dat startul pregătirii.

Antrenament zilnic acasă, pe ergometru, sala de forţă, dar şi ieşiri pe mare la fiecare final de săptămână, când vremea le-a permis. "În medie, făceam în jur de 60 de kilometri pe zi, iar recordul la antrenament este de 100 de kilometri, când am mers de la Limanu, până la Sinoe", spune Alex Dumbravă.

Ultimele zile au însemnat şi pregătiri administrative. "Vom lua cu noi doar mâncare deshidratată, pentru că locul de depozitare este restrâns. Cred că am stabilit un nou record mondial la vidat. Vom mânca aşa cum o fac militarii aflaţi în misiuni prin Irak sau Afghanistan.

Pentru că nu avem cum să ne asigurăm necesarul de calorii pe măsura efortului depus, ne-am îngrăşat peste 10 kilograme în ultimele luni, ca să avem de unde să dăm jos", dezvăluie cu zâmbetul pe buze Andrei Roşu.

"Pentru noi, este un hobby, o ocazie de dezvoltare personală şi nu cred că este limită de vârstă pentru a face sport" Andrei Roşu

Pentru Cartea Recordurilor

Pe Marea Neagră vor pleca toţi cinci, împărţindu-şi deja sarcinile. "Vom vâsli pe rând, câte doi, în jur de trei ore, apoi ne vom schimba. Nu suntem pe o ambarcaţiune mare, ca să ne stabilim nişte roluri simple. Toţi ştim să dăm primul ajutor, să vâslim, să ne descurcăm pe ambarcaţiune.

Este o mare provocare şi orice om normal se teme în astfel de situaţii, dar aceste emoţii nu fac decât să ne încurajeze", explică Andrei Roşu. Alături de colegii săi, au anunţat deja oficialii de la Cartea Recordurilor despre proiectul lor.

"Sunt foarte puţine mări sau oceane care nu au fost traversate prin vâslit. Până anul trecut, Marea Neagră era pe listă, însă un englez a traversat-o de unul singur, în 29 de zile. Noi vom fi prima echipă şi ne-am propus să ajungem la Batumi în cel mult 15 zile.

Singurul lucru de care mi-e teamă este să nu se strice ceva în casă cât lipsesc. A zis nevasta că mă omoară dacă nu-i las lista cu telefoane de la meşteri", râde Alex Dumbravă.

"Patru dintre noi suntem căsătoriţi, avem fiecare câte doi copii acasă, iar siguranţa va fi pe primul plan" Alex Dumbravă

Startul neoficial se va da de la "cartierul general", stabilit la Marina Limanu. Se vor încălzi pe parcursul celor 6 kilometri până Mangalia, apoi se vor lansa spre Batumi.

Cursă cu scop caritabil

Peste şase luni, la mijlocul lui decembrie, patru dintre ei vor lua startul la Atlantic Challenge, pe un curs "desenat" între micuţa insulă La Gomera, din arhipelagul Canarelor, şi Antigua, o altă insulă aflată în Marea Caraibelor.

Media de traversare este 60 de zile, recordul a fost stabilit la 39 de zile, iar cea mai lungă cursă a durat 120 de zile. Niciuna din echipele participante nu primeşte suport exterior în timpul cursei şi trebuie să se descurce cu proviziile iniţiale de apă potabilă şi hrană.

Cursa are un caracter caritabil, strângându-se fonduri pentru mediu, sănătate, copii defavorizaţi sau dezastre naturale. Prima echipă românească înscrisă în cursă are misiunea de a strânge fonduri pentru Hospice Casa Speranţei, care a început dezvoltarea unui campus socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.

"Vâslitul este doar o mică parte din cursă, pentru că vom petrece o perioadă lungă pe mare" Alex Dumbravă

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează