GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  MONDEN

GALERIE FOTO » Cavani, un fotbalist altfel: "Cine sînt aceste showgirl? Prefer compania familiei, în natură"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 28 noiembrie 2012 20:11

Aflat pe val la Napoli, locul 2 în Italia şi calificat în primăvara Europa League, uruguaianul Edinson Cavani a realizat o şedinţă foto alături de familia sa, pentru revista italiană Chi.

Atacantul de 25 de ani, dorit de toţi granzii fotbalului european, este în aşteptarea celui de-al doilea fiu, pe care soţia sa, Soledad, i-l va dărui în curînd. Micuţul se va numi Lucas şi are deja un frăţior mai mare, Bautista, de un an şi jumătate. 

"Titlul nu pare un vis aşa de îndepărtat. Sîntem acolo, sus, şi nu ne dăm bătuţi. Am venit la Napoli pentru a intra în inimile oamenilor prin evoluţiile mele şi pentru a lăsa o pagină în istoria clubului", a explicat Cavani, care a vorbit şi despre viaţa sa personală: "Nici nu ştiu cine sînt aceste showgirl despre care se tot vorbeşte. Am făcut poză o dată cu una singură, alături de soţia mea, pentru că era o fană a ei. Nici nu le deosebesc, aşa cum o fac colegii mei. Nu prea stau sa ma joc PlayStation sau la calculator, prefer să fiu cu familia, mai ales în aer liber. Cînd mă voi retrage, voi merge înapoi în Uruguay unde voi avea un job care va implica animalele, îmi plac mult".

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Laurențiu Reghecampf i-a înfuriat și l-au pus în genunchi pe prima pagină: „Antrenor ieftin”
Stranieri
Laurențiu Reghecampf i-a înfuriat și l-au pus în genunchi pe prima pagină: „Antrenor ieftin”
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Superliga
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (8)
madskills
madskills  •  29 Noiembrie 2012, 11:02

Nu cred ca are prea multi "prieteni" in echipa...Este super fotbalist dar nu-i place bautura, nu pierde noptile, sta cu familia si dupa retragere vrea sa-si faca o ferma. Bine ca s-a nascut in Uruguay, daca era roman si avea comportamentul asta "deviant", nu vindea niciun tricou ca fanii il preferau pe Mutu sau Dodel..

blaustein
blaustein  •  28 Noiembrie 2012, 23:37

Il vrei la Steaua? caci eu l-as vrea la Chelsea :)

andystar
andystar  •  28 Noiembrie 2012, 22:26

asta e un fotbalist de clasa !

Vezi toate comentariile (8)
Comentează