GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SCANDAL

VIDEO ȘOCANT Ionel Ganea și-a agresat vecinul, apoi l-a lovit pe altul care filma! Momente INCREDIBILE: polițiștii au emis ordin de protecție

Ionel Ganea își bruschează vecinul +29   FOTO
Ionel Ganea își bruschează vecinul

Articol de - Publicat vineri, 06 septembrie 2024 11:30 / Actualizat vineri, 06 septembrie 2024 15:32

Scandal uriaș, cu fostul fotbalist Ionel Ganea (51 de ani) protagonist. Împotriva fostului atacant a fost emis un ordin de protecție, Ganea fiind acuzat de unul dintre vecini că l-ar fi agresat. El susține că a existat doar o „altercație verbală”.

Retras din activitatea de fotbalist din 2008, Ionel Ganea nu este ferit de scandaluri. Fostul internațional este acum acuzat că ar fi agresat un vecin, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție împotriva lui, valabil 5 zile. Incidentul a avut loc miercuri și a necesitat o intervenție de urgență a agenților de la Poliția Voluntari, conform digi24.ro.

Polițiștii fac cercetări în acest caz, într-un dosar penal deschis in rem. Urmărirea penală in rem presupune investigarea faptei, nu a făptuitorului. În galeria foto de mai jos, imaginile surprinse la fața locului:

Ionel Ganea, acuzat că a agresat un vecin! Polițiștii au emis ordin de protecție
Ionel Ganea, acuzat că a agresat un vecin! Polițiștii au emis ordin de protecție
Ionel Ganea, acuzat că a agresat un vecin! Polițiștii au emis ordin de protecție
Ionel Ganea, acuzat că a agresat un vecin! Polițiștii au emis ordin de protecție
Ionel Ganea, acuzat că a agresat un vecin! Polițiștii au emis ordin de protecție
+24 FOTO

Ionel Ganea, acuzat că a agresat un vecin! Polițiștii au emis ordin de protecție împotriva lui

Ionel Ganea susține că nu a existat o bătaie, ci un schimb aprins de replici cu un vecin cu care ar fi avut mai multe neînțelegeri de-a lungul vremii, cauzate de o cale de acces la una dinte proprietățile fostului fotbalist. În replică, vecinii îi reproșează fostului fotbalist că își închiriază locuința unor persoane care deranjează în mod constant liniștea publică.

Imaginile ajunse în posesia GSP.ro îl contrazic pe Ganea. Pe filmare se vede cum fostul fotbalist bruschează un bărbat, apoi lovește un altul, împingând cu putere în gardul care îi separa!

Ionel Ganea: „Doar o altercație verbală”

„Am închiriat o casă acolo, deci răspunderea e a chiriașului. Domnul respectiv filmează în curtea mea, în casa mea, se ia de toată lumea pe stradă. Mă refer la vecinul de acolo. Minte lumea pe acolo, a închis drumul abuziv, mi-a obstrucționat accesul la proprietate fără acordul meu sau al Primăriei. Filmează zi de zi în curtea mea, în casa mea.

Am făcut sesizare la Poliție. Stă și se uită pe camere în casă și iese în curte când vă apropiați, se ia de dumneavoastră, întreabă unde mergeți, de parcă ar fi drum privat.

Acolo e o cale de acces, în urma convenției din 2002 între foștii și actualii proprietari. Am avut doar o altercație verbală, m-a jignit, era soția de față, era multă lume”, a susținut Ganea la Digi24.

În temeiul unei sesizări formulate în data de 04 septembrie a.c., prin apel 112, polițiștii orașului Voluntari s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 51 de ani l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat de 54 de ani, pe fondul unei stări conflictuale privind mutarea unui gard poziționat pe drumul de servitute către unul dintre imobile.

În conformitate cu legislația în vigoare, polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, în cauză rezultând existența unui risc iminent, context în care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 5 zile, împotriva bărbatul de 51 de ani.

În cauză, polițiștii orașului Voluntari au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

- Comunicatul Poliției

În martie, polițiștii i-au ridicat permisul

Ionel Ganea a avut probleme și în luna martie a acestui an, înainte de meciul dintre România și Irlanda de Nord. El a fost urcat într-o mașină a Poliției, amendat și lăsat fără permis pentru 30 de zile, după ce nu a oprit la semnalele agenților care-i solicitau, probabil, controlul sau prezentarea actelor.

Ganea a fost dat jos din mașina personală, luat pe sus de polițiști și urcat pe bancheta din spate a mașinii de poliție. Ionel nu a cedat ușor, a opus rezistență. A fost nevoie de întăriri din rândul jandarmilor pentru a-l potoli.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Simona Halep cere daune de 10 milioane de dolari, dar canadienii „sabotează” procedurile! » GSP publică detalii din dosarul de la New York
Tenis
Simona Halep cere daune de 10 milioane de dolari, dar canadienii „sabotează” procedurile! » GSP publică detalii din dosarul de la New York
FRF le-a dat ultimatum! Cluburile din Superliga, amenințate cu depunctarea
Superliga
FRF le-a dat ultimatum! Cluburile din Superliga, amenințate cu depunctarea
După Șut, alt om de bază de la FCSB are ruptură musculară
Superliga
După Șut, alt om de bază de la FCSB are ruptură musculară

EXCLUSIV „Pe băiatul meu îl cheamă Vladimir, după Vladimir Putin!” » O campioană a României, interviu fără rezerve: „Jocurile Olimpice NU au fost un succes!”

„Am avut prime de la FCSB”, la 4 ani după Cazul Valiza! » Interviu-BOMBĂ cu Marian Cristescu despre o carieră plină de povești: „Budescu îl lua de urechi pe băiatul lui Ioan Niculae” + „Răzvan Lucescu ne-a legat cu sfoara”


Comentarii (56)
ray51
ray51  •  07 Septembrie 2024, 10:27

Ce, nu mai sunt locuri la Balaceanca? Crizele astea si odata pe an nu fac a bine. Ionele, pricepe ca ai nevoie de un specialist in psihiatrie. Iti vorbesc ca unui prieten.

DMA87
DMA87  •  07 Septembrie 2024, 06:22

I s-a făcut dor de vremurile în care se juca cu arbitrii. Păcat de tine, huliGanea!

Tibisor
Tibisor  •  06 Septembrie 2024, 20:41

Pai daca nu mai joaca fotbal si nu mai are ocazia sa stranga arbitrii de gat ?? Face si el ce poate ca sa se mentina in forma ... oricum , asta nu apuca varsta de 60 de ani fara o condamnare !

Vezi toate comentariile (56)
Comentează