DIVERSE  ·  DEMISIE

Maria Iordănescu a ieșit din presă » Fiica lui Anghel Iordănescu și-a dat demisia

Joi, 10 Octombrie

Maria Iordănescu (23 de ani) a demisionat de la Antena Stars, unde lucra ca reporter. 

Potrivit Libertatea, fiica fostului selecționer Anghel Iordănescu a ales să își dea demisia, după mai bine de opt luni petrecute ca reporter. 

Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice din București și a urmat cursurile unei școli de televiziune. Maria declarase în 2018 că își dorește o carieră în jurnalismul sportiv.  

„Am terminat o școală de televiziune și mi-aș dori să lucrez la un post de sport. La IMA mi-am descoperit pasiunea. Mi-a plăcut foarte mult. Aș fi fericită să fac parte din echipa unei televiziuni de sport. E domeniul de care mă simt atașata și pe care îl stăpanesc bine” - Maria Iordănescu 

Potrivit sursei citate, foștii colegi de la Antena Stars susțin că Maria se saturase de programul încărcat și atmosfera din redacție. De asemenea, aceștia o judecă: „Nu-i mai plăcea atmosfera. Sincer, nici n-a rupt gura târgului, mai ales pe fotbal, unde avea intrări prin tatăl ei, generalul Iordănescu”. 

Gigi Becali a făcut-o să plângă

Unul dintre materialele realizate de către Maria Iordănescu ca reporter a fost cu Gigi Becali, la „palat”. Aceasta s-a emoționat vorbind pe teme religioase cu patronul FCSB-ului și nu și-a putut stăpâni lacrimile (DETALII AICI)

Becali a lăudat-o atunci și i-a spus: „Tu știi mai bine pasajele din biblie decât mine. Dacă aveam un băiat nu știu ce îi făceam dacă nu se căsătorea cu tine”. 

VEZI ȘI:

GSP LIVE // VIDEO Adrian Mititelu și-a prins un jucător la pariuri: „Vă dați seama ce sistem de detectivi avem” + Ce i-a spus jucătorul

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!



Becali i-a dat Teodorei 1 milion de euro la nuntă. Cât a primit de la frații Ioan şi Victor Becali

Libertatea

Comentarii (1)

spartcapus  •  10 Octombrie 2019, 13:04

Cand taticu e gheneral, te faci ce vrei tu!

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
11:00 Tenis, WTA

Turneul din Moscova

Digi 2
13:00 Tenis, WTA

Turneul din Luxemburg

Digi 4
16:00 Fotbal, Liga 2

Rapid București - Petrolul Ploiești

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
19:30 Fotbal, Liga 2

Turris Oltul - UTA Arad

Digi 1, Telekom 1, Look Sport
Program TV complet

Liga 1