GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  REMEMBER

EVENIMENTUL LUNII IANUARIE / Djokovici triumfă la Australian Open

Articol de - Publicat sambata, 20 decembrie 2008 00:00

Schimbarea suprafeţei de joc de la Australian Open, din Rebound Ace în Plexicushion, a coincis cu prima victorie într-un turneu de Mare Şlem din carieră  a sîrbului Novak Djokovici.

Cînd lupta de la distanţă părea să fie între Roger Federer şi Rafael Nadal, sîrbii îşi făceau simţită prezenţa în emisfera sudică. Elveţianul a început încă din ianuarie să îşi arate slăbiciunile care, în cele din urmă, aveau să ducă la detronarea sa.

Apărut din Balcanii care l-au dat şi pe Djokovici, Tipsarevici, un tenisman aparte, avea să îi dea lui Federer primele semnale că anul 2008 va fi unul destul de negru pe lîngă cele din urmă.

PRIMELE EMOŢII PENTRU FEDERER

Roger avea să obţină o victorie muncită în faţa unui sîrb neobosit, dar care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi inverior ”maşinăriei elveţiene”. Mereu aproape de victorie, acesta a cedat cu scorul de 6-7(5) 7-6(1) 5-7 6-1 10-8.

În timp ce favoriţii îşi croiau drumul spre finală, un ”intrus” îi urmărea tiptil. Jo Tsonga, marea speranţă a tenisului francez, se îndrepta cu paşi repezi spre o finală neaşteptată la debutul acestui turneu.

Penultimul act avea să ofere o întîlnire-spectacol, Rafael Nadal - Jo Tsonga. Francezul a dominat de la un cap la altul partida cu ”cel mai bun număr doi din istorie”, cîştigînd cu scorul de 6-2 6-3 6-2, calificîndu-se în premieră în actul final al unui turneu de Grand Slam.


REVANŞA!

Cealaltă semifinală îi avea faţă în faţă pe finaliştii de la US Open, Roger Federer şi Novak Djokovici. Sîrbul avea de luat o revanşă, iar acum era momentul perfect. Ocazia nu a fost ratată, elveţianul înclinîndu-se în trei seturi, 5-7 3-6 6-7(5).

Finala avea să fie de-a dreptul spectaculoasă. Tsonga a început fulgerător, cîştigînd cu scorul de 6-4, dar Djokovici avea să dovedească încă o dată că este un mare campion. A reuşit să revină şi să se autodepăşească, obţinînd astfel primul său trofeu de Mare Şlem.

4-6 6-4 6-3 7-6(2) şi Djokovici se întorcea în Serbia ca un adevărat rege. După trei ani, un alt tenisman în afara cuplului Rafa-Roger cîştiga un Grand Slam. Safin fusese ultimul, tot la Australian Open, în 2005.

ALTE EVENIMENTE

Habibou sosea în Ghencea
Atacantul francez de 20 de ani al echipei Charleroi era transferat în Ghencea. Dorit de Sparta Rotterdam şi Fortuna Dusseldorf, acesta a semnat cu Steaua. Din vară avea să se întoarcă la fosta sa echipă, după ce în Liga I a marcat doar un gol contra celor de la Urziceni.
Vezi golul marcat de Habibou cu Unirea Urziceni

Niculae făcea senzaţie la Inverness
Atacantul Marius Niculae marca gol după gol în campionatul scoţian pentru Inverness. Perioada bună în care s-a aflat l-a readus în vederile naţionalei, fiind convocat pentru Campionatul European din Austria şi Elveţia. Din vară, ”Săgeată” s-a întors la Dinamo.
Vezi golul lui Marius Niculae contra Craiovei

Mazilu părăsea Rapidul pentru Dnepr
Rapidul îl vinde pe Ionuţ Mazilu în Ucraina, la Dnepr. Echipa lui Oleg Protasov, fostul antrenor al Stelei, plătea pentru serviciile atacantului rapidist aproximativ 4 milioane de euro. Acesta nu s-a adaptat însă şi deja se prefigurează o revenire a acestuia în Liga I.
Braşovul îl vrea pe Mazilu

Lazio îl cumpăra pe Radu Ştefan
Fosta adversară a ”cîinilor” din turul III preliminar al Ligii Campionilor, Lazio Roma, avea să îl cumpere pe fundaşul stînga al lui Dinamo, Radu Ştefan. După mici probleme în legătură cu plata TVA-ului, Radu avea să devină primul român lazial.
Radu este cel mai scump

Torje semna cu Dinamo
Tînărul Gabriel Torje pleca de la Poli Timişoara pentru 2 milioane de euro şi semna cu rivalii de la Dinamo. Ajuns titular, mijlocaşul promovat de Hagi a fost implicat recent într-un scandal după ce au apărut imagini cu el cîntînd maneaua dedidcată Stelei.
Ropotan, Pulhac şi Torje cîntă o manea despre Steaua

Raliul Paris-Dakar anulat!
După 30 de ani, celebra cursă Paris-Dakar a fost anulată din cauza ameninţărilor teroriste. România ar fi avut la start cinci sportivi, o premieră pentru ţara noastră. Principalul motiv care a dus la luarea aceste decizii a fost riscul prin care ar fi trecut piloţii la trecerea prin Mauritania.

 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează