Șalăul de 6kg care era să-l tragă în apă, coada-pedeapsă de la sifonărie și antrenamentul pe crivăț și ger » 5 episoade senzaționale cu Gică Popescu

„Nimic din ceea ce am obținut nu a venit din senin. Dar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș parcurge același drum. Cu bucurii și tristeți, cu triumfuri și neîmpliniri. Toate fac parte din viața mea”.

Acesta este mesajul ce deschide un volum de colecție, cu povești și dezvăluiri inedite din viața lui Gică Popescu. „Lui Gică Hagi i s-a spus «Rege». Gică Popescu va fi încoronat «Împărat». Realizările, prestanța și longevitatea îi vor conferi acest drept. El rămâne un monument al fotbalului românesc!”, scria jurnalistul Ion Cupen.

Iar viața "Baciului" din Calafat este captivantă, plină de momente de neuitat.

1. Lupta cu moartea: "Se învinețise și abia mai respira"

"La naștere, din cauză că era prea greu, doctorii nu i-au legat cordonul ombilical așa cum trebuia. Încă din primele luni de viață, copilul plângea des și se văita ducând mâna în zona genitală. Tatăl său l-a dus la medici diferiți, iar diagnosticul era același: «Nea Costică, băiatul matale ale hernie strangulată, dar până la 3 ani nu se poate face nimic, nicio operație, e prea mic de așa ceva...». (...) Copilul mai crescuse între timp, avea un an și opt luni. Deodată țipetele sparseră canicula. «M-am speriat... Nu plângea ca de obicei. Cât timp a trecut până am chemat Salvarea, Gică se învinețise și abia mai respira. Am luat din bucătărie o cutie de chibrituri și o lumânare. La spital mi l-au luat din brațe și l-au dus direct la reanimare. Domn' doctor, faceți orice, dar salvați-mi băiatul!», spune mama, Elena. (...) Medicul, unul dintre cei mai buni pe care-i are Calafatul: «Îl operăm acum, dar îmi dați declarație că o fac pe răspunderea dumneavoastră». Elena continuă: «Am apucat să-i dau asistentei o pereche de chiloței. Mă gândeam că dacă se întâmplă nenorocirea să nu moară cu fundul gol». După 50 de minute, operația reușise. Costică Popescu crede că «aia a fost cumpăna vieții lui Gică»".

2. Șalăul de 6 kilograme era să-l tragă-n apă

"Îi plăceau iepurii, dar de porumbei avea grijă ca de ochii din cap. Le da să mănânce, îi mângâia, se juca toată ziua cu ei. Când avea șapte ani, era într-o sâmbătă după-amiază, am mers într-un loc mai ascuns, unde aflasem eu că trage bine la șalău. Ei, mergem noi acolo, fixăm undițele și-l las pe Gică singur, urcat pe dâmb, că eu mai aveam niște treabă cu vreo doi, trei colegi de serviciu... Puseserăm ochii pe câteva sticle cu bere, afară era cald, și eram hotărâți să le luăm gâtul... Nu trece juma de oră, că aud glasurile altor pescari: «Costică, sări, băi, că Gică al tău se luptă cu o pradă mare!». Ajung acolo, Gică, pe care-l lăsasem cățărat pe dâmb, trăgea tare de undiță, dar nu ceda nici el, nici peștele. Prada era mare, fiindcă Gică era deja în apă până la genunchi, când încovoiat, când trăgând de undiță. Abia când am ajuns și eu am scos peștele din apă. Era un șalău de vreo 6 kilograme. Și peste multă vreme, oamenii ăia care-l văzuseră pe Gică luptându-se cu șalăul își aminteau râzând: «Gică mai avea puțin și-l trăgea peștele în apă, da' nu i-ar fi dat drumul nici în ruptul capului»."

3. Pedeapsa maximă, coada de la sifonărie

"Coșmarul copilăriei au fost însă sifoanele. Nimic nu se compara, niciuna dintre bătăile administrate, cu calvarul încărcării sifoanelor. Văzând că operațiunea asta îl deranja cel mai tare, ani la rând Costică Popescu a folosit-o și drept pedeapsă pentru năzbâtiile comise peste zi. Erau patru sifoane în dotarea familiei Popescu. Două mari, de câte doi litri, și două mici, de câte un litru. Pe vremea aceea, la începutul anilor '70, sifoanele erau din alea grele, rusești, cu sticlă groasă și înveliș din plasă. Calvarul pornea din faptul că, existând o singură sifonărie în tot Calafatul, cozile erau la fel de lungi precum cele la carne sau ulei. Când auzeau comanda «La sifoane!», Nuți și Gică se potoleau brusc. Luau recipientele și aici începea prima ceartă: cine le ia pe cele mari și cine pe cele mici. Pe drumul spre sifonărie a doua ceartă, care din cauza mizei se transforma de cele mai multe ori în bătaie. Miza era cine va sta la coadă. Mai ales iarna, să stai în zăpadă și ger la asemenea cozi era cumplit. Nuți își amintește că «Au fost destule rânduri în care ne trimitea să le umplem, deși erau pline. Le lua din bucătărie, le golea conținutul în grădină sau pe aleea din curte și poruncea scurt: "La sifoaneeee!"»".

4. Și-a șocat antrenorul: "Antrenament pe crivăț și ger"

"Iarna lui '83 a fost lungă și grea. Cu zăpezi mari, astfel încât, o vreme, puterea comunistă a decis să se amâne începerea trimestrelor școlare. Foarte des, curentul se întrerupea. În acea seară, Valentin Ghiță pusese la fiert o jumătate de litru de vin și se pregătea să întocmească planul de pregătire al echipei Dunărea Calafat. Afară era un ger cumplit. Pe la încheieturile ferestrelor se auzea cum șuieră crivățul... La un moment dat, a țârâit soneria de la intrare. «Cine-i?». «Eu, domn' profesor, Gică...». «Ce e, Gică?». «Păi, nu mai facem antrenament?». Antrenorul parcă ezita... «Mi-a fost imposibil să-l amân. Eu stăteam lângă stadion, iar el venise de mai departe, înfofolit până în gât, ca să facă antrenament». Antrenamentul a durat mai puțin ca de obicei. Dar pentru că a alergat prin zăpada mare până la brâu și prin gerul care-i biciuia obrajii, Gică a plecat acasă satisfăcut. Valentin Ghiță l-a condus până mai departe, apoi s-a întors acasă. «M-a impresionat extraordinar gestul acela de a veni să facem antrenament pe o vreme așa cumplită. Pe drumul spre casă mi-am spus în sinea mea că Gică va ajunge într-o zi mare fotbalist!»".

5. Primii bani câștigați și șortul roșu de la Adidas

"Pentru că juca la Dunărea, Gică nu primea niciun ban. Ceilalți fotbaliști, seniorii, erau angajați la Fabrica de Conserve și-și luau de acolo salariul. Din când în când, băieții mai mari îi dădeau câte 10 lei ca să aibă de un suc și de o prăjitură. În returul acela însă, a încasat primii lui bani din fotbal. Înaintea unui meci cu Minerul Horezu, pe teren propriu, jucătorii Dunării Calafat au fost anunțați că vor primi câte 500 de lei dacă vor învinge. Când a primit banii, Gică s-a dus să-i cheltuiască. S-a dus direct la Niță Boroga, una dintre vedetele Dunării. Ăsta mergea des la Craiova și cunoștea câțiva studenți arabi. Își luase mai demult o mândrețe de șort Adidas, roșu cu trei dungi albe. Gică l-a întrebat chiar acolo, în vestiar. «Cât vrei pe șort?». «Cinci sute!». Exact prima pentru victoria cu Horezu. A plătit pe loc. I-a părut un pic rău că nici n-apucase să se bucure de primii bani câștigați din fotbal, dar avea șortul...".

Save

Save

Save