GSP SPECIAL  »  POVESTE  »  REMEMBER

PORTRET Totul despre Michel Platini, geniul „cu fundul mare”, care a răvășit fotbalul! De la Balonul de Aur la răzbunarea lui Igna + „casa de bani negri”

Michel Platini +10   FOTO
Michel Platini

Articol de - Publicat duminica, 16 mai 2021 17:55 / Actualizat duminica, 16 mai 2021 18:12

Michel Platini, adolescentul care a leșinat la testul de respirație, a ajuns să cucerească Europa cu Juventus și naționala Franței. Dar sfârșitul său în fotbal a fost trist, exclus după două scandaluri colosale de corupție

Cuvintele lui Zinedine Zidane spun totul. „Când eram copil și mă jucam cu prietenii, întotdeauna voiam să fiu Platini”. Francezii l-au iubit pe Michel Platini. A fost poate cel mai mare fotbalist al lor, unul dintre cei mai valoroși ai lumii. Și în anii '80, și oricând. Fizic, nu impresiona. Chiar deloc. 

De altfel, nu-i plăceau antrenamentele fără minge, cu atât mai puțin alergările și exercițiile de forță. Făcea orice ca să scape de ele. Dar avea o tehnică de artist. Și, chiar mai mult decât tehnica, mintea lui era strălucitoare. „Eram un bun playmaker, care și marca", se caracteriza „Platoche". Nu era un "bun conducător de joc". Era genial. Simțea jocul ca nimeni altul și reușea să formeze acolo, în iarbă, un puzzle perfect, controlând întreaga echipă, întregul meci. 

Nu era doar un antrenor pe teren, era deasupra antrenorului. Un mijlocaș „care și marca"? Prea puțin. Era decarul mereu prezent la finalizare. În careu, în afara lui, din acțiune sau lovituri libere și penalty-uri, șuta și înscria. Goluri importante. 

Campion european cu Franța, în 1984, câștigătorul Cupei Campionilor, un an mai târziu, cu Juventus, și de două ori semifinalist de Mondial (1982-1986). Michel Platini, primul care a primit trei Baloane de Aur la rând (1983-1984-1985). Le Roi, cum era alintat. Regele Franței.

Omul care l-a refuzat pe Michel Platini: „O prostie de pus într-un muzeu”

S-a născut într-o zi de vară, pe 21 iunie 1955, la Jœuf, o mică localitate situată la 30 de kilometri de Metz, capitala regiunii Lorena. O familie cu origini italiene. Bunicul său era piemontez, se stabilise în nord-est-ul Franței după Primul Război Mondial. Tatăl, Aldo Platini, fusese fotbalist și, apoi, profesor de matematică. Mama, Anna Piccinelli, avea și ea rădăcini peninsulare. „Suntem mândri că băiatul nostru e faimos, pentru că ne-a dat atâtea bătăi de cap când era mic", spunea Aldo când Michel Platini era deja un star. 

Cu un părinte jucător, ulterior antrenor la Nancy, puștiul nu s-a mai despărțit de minge. A învățat fotbal la amatorii din Jœuf, visând să poarte într-o zi tricoul lui FC Metz. Nu a fost să fie. De două ori a fost atât de aproape de a juca la Metz. La 16 ani, a fost chemat la o selecție. S-a accidentat și totul a picat. 

Peste doar un an, chiar a ajuns acolo, dar ceva straniu s-a întâmplat. A căzut examenul medical, mai exact testul de respirație. Medicul lui Metz a vrut să vadă cât de sănătoși îi sunt plămânii și l-a pus la spirometru. Cei care l-au văzut au povestit că adolescentul a încercat de zece ori, iar după ultima tentativă s-a prăbușit, leșinat. A fost respins, după ce doctorul i-a anunțat pe oficialii clubului că are și probleme respiratorii, și insuficiență cardiacă. 

Carlo Molinari, președintele lui Metz în perioada 1967-2009 (cu o pauză de cinci ani, între 1978 și 1983), n-a uitat „acea prostie, care merită să fie pusă într-un muzeu. Da, am fost atât de nepregătiți încât l-am refuzat pe Platini. Bine, nici Michel nu era un fenomen în 1972. Era fiul lui Aldo Platini, iar oamenii îl găseau mai slab decât tatăl său. Mi-au transmis că Michel avea fundul mare și că nici nu se poate întoarce. Și a semnat cu Nancy”.

Platini, de la 300 la 12.000 de franci pe lună

La Nancy a devenit cunoscut. A atins finala Cupei Gambardella, principala competiție a juniorilor în Hexagon, a semnat primul contract de profesionist, a cucerit întâiul trofeu la seniori (Cupa Franței, în 1978), a debutat la naționalele de juniori, tineret, militară, olimpică și cea mare, pe 27 martie 1976, într-un amical, 2-2 cu Cehoslovacia, debut care a coincis cu startul ca selecționer al lui Michel Hidalgo, cel alături de care va realiza cea mai mare performanță: titlul european, în 1984. 

Să ne întoarcem la Nancy. Primul salariu, 300 de franci lunar, cu o primă de 100 de franci când echipa nu pierdea. În vârful perioadei Nancy (1972-1979), ajunsese la 12.000 de franci pe lună. În 1978, era atât de bun, căpitanul roș-albilor la 23 de ani, încât a fost la un pas să semneze cu Inter Milano. 

Președintele lui Nancy, Claude Cuny, voia neapărat să-l vândă. Dar, deși avea acord, Michel s-a răzgândit. Ca răzbunare, Cuny i-a redus salariul la jumătate: 6.400 de franci.

Totul despre Michel Platini, geniul „cu fundul mare”, care a răvășit fotbalul! De la Balonul de Aur la răzbunarea lui Igna + „casa de bani negri”
Michel Platini

„Casa de bani negri” și cum a scăpat Michel Platini de închisoare

Supărat, a plecat un an mai târziu la Saint-Etienne. A rămas pe „Geoffroy-Guichard” trei sezoane. A fost campion al Franței, în 1981, dar l-a prins și un mare scandal. Cazul „casei de bani negri”. Președintele clubului, Roger Rocher, boss-ul ASSE din 1961, avea bani ascunși, nedeclarați, din care plusa la transferuri și le plătea salariile celor mai buni jucători. 

Se vehicula că erau peste 20 de milioane de franci în acea „casă” și s-a dovedit că Platini primise 880.000 de franci din sursa secretă. Jurnaliștii locali au aflat și au scos totul la lumină. Rocher a fost forțat să-și dea demisia, iar dosarul a sfârșit la tribunal. 

Pentru a-l proteja pe Platini, pentru a proteja naționala albastră în anii '80, s-a dat un verdict de-abia în 1990. Și Michel a scăpat fără închisoare.

„Michel, e Avocatul la telefon!”

Șansa lui a fost Juventus. Șansa lui s-a numit Gianni Agnelli, proprietarul concernului FIAT și al bianconerilor, multă vreme cel mai bogat italian. Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, Michel a vorbit despre relația sa cu „Avocatul". În 1982, Juve a plătit doar 1,28 milioane de franci pentru a-l cumpăra pe Platini

La câteva luni după ce l-a transferat, Agnelli a făcut o declarație memorabilă: „Pe Michel l-am luat pentru o bucată de pâine, iar el ne-a oferit foie gras”. Francezul își amintește încă fiecare detaliu. La câteva zile după transfer, Giampiero Boniperti (fost mare atacant italian, două decenii președintele lui Juventus) i-a întins receptorul telefonului lui Platini:

- E Avocatul. 
- Ce avocat? Ce mai trebuie să completăm la contract? Tocmai am semnat! 
- Michel, Avocatul, nu avocatul. 

Agnelli a avut o singură rugăminte la acel prim telefon: „Să câștigăm Cupa Campionilor Europeni”.

„Agnelli mi-a deschis calea spre fericire”

Agnelli s-a îndrăgostit de el după ce i-a înscris un gol Italiei din lovitură liberă. Îl avea pe Boniek, dar pe el îl voia cel mai mult. „A vorbit cu directorul L'Equipe, care i-a spus că sunt un jucător extraordinar. L-a pus în acțiune pe Boniperti, care a reușit. M-a luat”. 

Platini se înclină în memoria lui Gianni: „Mi-a deschis calea spre fericire, în fotbal și în viață. Mi-a creat o echipă prestigioasă, m-a făcut să joc la cel mai înalt nivel și să înving. M-a transformat într-un om cu libertatea de a alege. Mi-a dat autonomie financiară”. 

Un pariu câștigat pentru Agnelli, un motiv de mândrie: „După ce m-a adus, le spunea prietenilor, lumii sale, industriașilor, actorilor, că înțelege fotbalul. Cine eram eu, până la urmă? Un jucător francez bun la Nancy și Saint-Etienne, nu veneam de la Barcelona. La Juventus am devenit Platini. El a văzut în viitor, nu Boniperti, nu Trapattoni. El m-a vrut, asta l-a făcut mândru”. 

Michel Platini
Michel Platini, Juventus
Michel Platini
Michel Platini
Michel Platini
+6 FOTO

Platini nu a uitat nici că „mă suna la 6 dimineața. La început, răspundeam întotdeauna. Apoi, cu timpul, nu mai auzeam telefonul. De ce îmi telefona? Mă întreba cum mă simt, dacă sunt pregătit pentru următorul meci, de duminică”. 

După cinci ani, a venit și clipa despărțirii. „În 1987, sezonul era aproape de sfârșit. Agnelli m-a invitat la el acasă. I-am dat vestea:

- Plec. 
- Cum așa? La ce echipă? 
- Mă retrag! 

„Mi-a propus imediat să muncesc pentru el, dar i-am spus: «Nu, mulțumesc. Mă întorc acasă, am plecat de mult timp. Trebuie să meditez asupra vieții»", a completat Platini.

Tragedia „Heysel”

Vârful său la Juventus a coincis cu marea dramă a anilor '80. Heysel, 29 mai 1985. 39 de morți în tribune (un zid s-a prăbușit, strivindu-i pe spectatori), peste 400 de răniți pe stadionul din Bruxelles la finala CCE. Juventus a învins, 1-0 cu Liverpool, Platini a marcat golul victoriei, din penalty, dar celebrarea reușitei i-a adus numai critici.

Michel a susținut că nu i se vorbise despre amploarea tragediei. După doi ani, a lăsat un mesaj în umbra acelei finale: „Lângă cortegiul său de victime inocente, cu imaginea rănită de acești martiri, copii sau adulți, femei sau bărbați, Heysel trebuie să rămână gravat în memoria noastră ca un simbol. 

La Bruxelles, pe acel stadion blestemat, moartea ne-a lovit ca niciodată. Meciul s-a jucat, dur, dar corect, loial. Fotbalul încerca să-și regăsească demnitatea. Momentul meu de «bucurie» nu era decât exprimarea furiei eliberatoare”.

Platini: golgeter, campion, Balonul de Aur

Perioada Juventus a coincis cu cele mai bune momente la naționala Franței. Au fost patru ani extraordinari pentru Les Bleus:

  • 1982: semifinală de Mondial (3-3, 4-5 la penalty-uri cu Germania). 
  • 1984: campion european (2-0 în finala cu Spania). 
  • 1986: semifinală de Mondial (0-2 cu Germania).

El era decarul, fotbalistul numărul 1, liderul "cocoșilor galici", inima „careului magic" în linia mediană: Giresse, Platini, Luis Fernández, Tigana. Acel Euro, organizat chiar în Hexagon în 1984, a fost al lui. Michel a înscris în fiecare din cele cinci partide disputate:

Grupă Euro 1984

  • 1-0 cu Danemarca (gol); 
  • 5-0 cu Belgia (3 goluri); 
  • 3-2 cu Iugoslavia (3 goluri);

Semifinală

  • 3-2 după prelungiri cu Portugalia (golul victoriei);

Finală

  • 2-0 cu Spania (golul deschiderii scorului).

Nouă goluri în total. A încheiat competiția ca golgeter, cel mai valoros jucător și campion continental. Un an de vis, în care a fost încoronat a doua oară. Regele Europei. Avea să cucerească Balonul de Aur și în 1985. Hat-trick de trofee.

Platini: „Oamenii au nevoie de mine”

S-a retras definitiv în 1987. În acel an, pe 15 decembrie, a apărut în Liberation dialogul intitulat „Duras - Platini, scena îngerului”. O întâlnire specială, între doi mari artiști. Scriitoarea Marguerite Duras, 73 de ani la acea vreme (s-a stins în 1996), răsplătită cu premiul Goncourt pentru romanul Amantul în 1984, și Michel Platini, care tocmai își lansase cartea biografică, „Viața mea ca un meci”, la câteva luni după sfârșitul carierei, la 32 de ani. 

Fotbalistul a afirmat despre acea întâlnire că a fost "mai dificilă decât orice partidă jucată". Dar i s-a destăinuit lui Marguerite, i-a vorbit despre calitățile lui de lider. "Conduc oamenii pentru că oamenii au nevoie de mine. Au încredere în mine, iar eu le redau încrederea în ei. Niciodată nu sunt atât de bun decât atunci când ies în față. În acea clipă, când ies în față și îmi asum responsabilități, sunt bun. 

Dacă mă ascund în spatele unuia sau altuia, nu sunt bun. În momentul în care am ieșit în fața tuturor, am făcut un salt excepțional". I-a dezvăluit și că, după drama de pe "Heysel", "am devenit bărbat. Atunci am trecut de la lumea în care fotbalul era un sport la alta în care fotbalul era o formă a violenței. A fost ziua transformării mele".

4 ani selecționer, 8 ani președintele UEFA

Odată terminată cariera, Platini a vrut să fie antrenor. A fost aproape patru ani selecționerul Franței (1988-1992). Declarat tehnicianul anului în 1991, în ancheta realizată de World Soccer, după o serie de 19 meciuri fără înfrângere, Michel privea Euro 1992 cu mare speranță. Echipa lui Papin și Cantona a dezamăgit. Două egaluri, înfrângere în fața Danemarcei, viitoarea campioană, și "cocoșii" au fost eliminați încă din grupe! 

Imediat, Platini a renunțat la post și acela a fost sfârșitul aventurii sale ca antrenor. A fost mult timp analist sportiv la televiziune, dar, în paralel, era atras de administrație. A fost vicepreședintele federației franceze, co-președintele Comitetului de Organizare la CM 1998, membru al Comitetului Executiv UEFA și FIFA din 2002, peste patru ani fiind numit președintele Comisiei Tehnice FIFA. Postul de președinIFA. 

A rezistat opt ani, dar cele două scandaluri colosale în care a fost implicat l-au expulzat din fotbal, în cele din urmă.

Bani luați fără contract și afacerea „Qatar”

Pe 2 decembrie 2010, ca membru în CEx FIFA, a votat pentru Qatar la desemnarea gazdei CM 2022 și a influențat decisiv alegerea statului asiatic. În 2013, France Football a fost primul care a scris despre reuniunea secretă la care Platini participase pe 23 noiembrie 2010 la palatul Elysee alături de Nicolas Sarkozy (președintele Franței la acea vreme) și de Tamim bin Hamad al-Thani, pe atunci prinț, actualul emir al Qatarului. 

I s-a cerut să susțină total țara din Golful Persic (în schimbul unei infuzii masive de capital în Hexagon; tot în acea zi s-a decis și preluarea lui PSG de Autoritatea de Investiții în Sport a Qatarului) și există încă dosar de corupție în Hexagon care include acel episod. Pe 18 iunie 2019, Platini a fost arestat la Paris și eliberat după 15 ore de audieri. 

Pe 29 iulie 2015, și-a oficializat candidatura la președinția FIFA (alegerile erau pe 26 februarie 2016, iar el era favorit), însă ultimele luni ale anului i-au adus numai lovituri. Una după alta. Pe 25 septembrie, procurorul general al Elveției a deschis o procedură penală împotriva lui Sepp Blatter pentru „plată ilegală” în favoarea lui Platini: 1,83 milioane de euro (fără contract). 

Blatter a declarat că era o înțelegere verbală pentru perioada în care francezul îi fusese consilier. Nu a convins pe nimeni. Pe 24 noiembrie, Comisia de Etică FIFA a cerut excluderea pe viață a lui Platini. Pe 21 decembrie, l-a considerat vinovat și l-a suspendat pe 8 ani din orice activitate legată de fotbal. 

Ulterior, sancțiunea a fost redusă, succesiv, la șase și patru ani de suspendare. Pedeapsă care a trecut, dar care l-a afectat profund pe Platini. A fost finalul lui în fotbal. Trist final.

Cum s-a răzbunat Igna pe „decarul” Franței

La Mondialul din 1986, ultimul al lui Platini, a fost arbitrat în „sferturi” de Ioan Igna, împotriva Braziliei, la Guadalajara. Și fostul „central” a povestit într-un interviu pentru Gazetă cum s-a răzbunat pe căpitanul Franței. „Cu o seară înaintea meciului, stăteam cu toți arbitrii. Neamțul Roth cu o bere, scoțienii și englezii la un whisky. Toți erau supărați pe Platini, care spusese ceva de genul «Ce arbitri sunt ăștia, că nici nu-i cunosc?!». Deși erau cei mai buni din lume", și-a amintit Igna. 

„Așa că, a doua zi, după ce a marcat, m-am dus la el și l-am pus să se întoarcă, să-i văd numărul. Știam că are 10, știa oricine, dar am vrut să-l fac să înțeleagă ce a zis”. Platini a înscris golul de 1-1, iar „cocoșii” au învins cu 4-3 la penalty-uri, calificându-se în semifinale. În acea partidă, decarul francez, nemulțumit de o decizie a lui Igna, a urlat la el și l-a strâns puternic cu ambele mâini de brațul stâng, dar arbitrul nu l-a eliminat.

Platini a purtat 21 de minute tricoul Kuweitului

Un episod rarisim în fotbalul mondial. Retras din fotbal oficial, pe 17 mai 1987, de la Juventus, Michel Platini avea să mai joace un singur meci, un an și jumătate mai târziu, pentru o națională. Nu a Franței, ci a Kuweitului. La începutul lui noiembrie 1988, a devenit selecționerul „cocoșilor”, înlocuindu-l pe Henri Michel. 

În același timp, a primit o invitație surprinzătoare, ca reprezentant al Adidas, din partea emirului kuweitian Jaber al-Ahmad al-Sabah, un fan al fostului fotbalist. Și „Platoche” a acceptat. Pe 27 noiembrie 1988, acesta a evoluat în primele 21 de minute ale amicalului Kuweit - URSS (0-2), pe stadionul Al-Sadaka din Kuwait City. Test recunoscut de FIFA.

Michel Platini CV

Data nașterii: 21 iunie 1955 
Locul nașterii: Jœuf (Franța) 
Post: mijlocaș ofensiv Înălțime: 1,79 m 
Cluburi: Nancy (1972-1979; 213 meciuri - 127 goluri), Saint-Étienne (1979-1982; 145-82), Juventus (1982-1987; 222-103) 
Meciuri la națională (1976-1987): 72 
Goluri la națională (1976-1987): 41

10 trofeea cucerit Michel Platini în carieră: Nancy (1), Saint-Étienne (1), Juventus (7) și Euro cu naționala Franței (1984)

3 Baloane de Aura primit decarul francez trei ani la rând: 1983, 1984, 1985, toate când era la Juventus

353 de goluria marcat Platini la echipele de club (312) și selecționata "cocoșului galic" (41)

652 de meciuria jucat mijlocașul într-o carieră de 15 ani la club (580) și naționala Franței (72)

0,54este media golurilor pe meci înscrise de Platini în toate competițiile, la club și echipa națională

Trofeele lui Platini cu Juventus

  • 2 titluri în Serie A 
  • 1 Cupă a Italiei 
  • 1 Cupă a Campionilor Europeni 
  • 1 Cupă a Cupelor 
  • 1 Supercupă a Europei 
  • 1 Cupă Intercontinentală

10 citate faimoase marca Platini

  1. „Am început să joc la cel mai mare club din Lorena, am continuat la cel mai mare club din Franța și am încheiat la cel mai mare club din lume”
  2. „Fotbalul este un joc fantastic și inteligent, care ne învață cum să trăim împreună. O extraordinară educație despre viață”
  3. „O oră discutând cu scriitoarea Marguerite Duras a fost mai dificilă decât orice meci al carierei mele”
  4. „Fotbalul este un joc înainte de a fi un produs, un sport înaintea unei piețe de desfacere, un show înaintea unei afaceri„
  5. „Am câștigat cam tot ce mi-am propus să câștig, totul cu excepția Cupei Mondiale. Dar, nicio problemă, am jucat două semifinale mondiale”
  6. „Dacă Mondialul s-ar fi jucat în fiecare an între 1982 și 1986, Franța ar fi câștigat două sau trei turnee finale”
  7. „La Juventus am jucat cel mai bun fotbal al carierei, fiind de trei ori la rând golgeterul Italiei. Mai erau jucători valoroși în jur, dar eu eram cel mai bun”
  8. „Cel mai plictisitor lucru e că întotdeauna trebuie să te justifici. Am pierdut mai mult timp explicând de ce am luat o decizie decât am avut nevoie pentru a lua acea decizie”
  9. „Ce putea realiza Zidane cumkche o minge de fotbal, Maradona putea face cu o portocală”
  10. „Nu am fost niciodată prizonierul statutului meu fotbalistic”

Un dar minunat oferit din Cer. Platini va rămâne în memoria noastră drept unul dintre marii jucători ai lui Juventus
- Gianni Agnelli, fost patron al lui Juventus

L-am iubit pe Platini pentru cum își folosea creierul pentru a organiza totul pe teren. Cel mai bun fotbalist european al anilor '80 
- Pelé, legenda Braziliei

Ce playmaker era Platini! Putea strecura mingea prin ochiul unui ac. Și cum conducea echipa, și cum finaliza!
- Sir Bobby Charlton, fost mare fotbalist englez

Când un jucător are succesul pe care l-a avut Michel, întotdeauna există riscul de a face o prostie, ca Maradona. Nu și el. Întotdeauna liniștit, tăcut, prietenos 
- Stefano Tacconi, fost portar la Juventus

Michel a fost unul dintre acei fotbaliști uriași care considerau antrenamentele fizice superficiale. Obișnuia să spună: «Noi nu concurăm la cursa de 5.000 de metri la Olimpiadă, ne folosim picioarele doar pentru a juca mingea» 
- Giovanni Trapattoni, fost antrenor la Juventus

Michel Platini vs Diego Maradona în Juventus - Napoli, 1986

Citește mai multe povești din fotbalul internațional:

Totul despre Johan Cruyff, băiatul din „satul de beton" » Povești extraordinare + cum a revoluționat fotbalul

Zborul zeilor s-a frânt! De ce Marco Van Basten, Ruud Gullit şi Frank Rijkaard au rezistat puţin ca antrenori

Playtech: Numele REAL al lui Toni Iuruc s-a aflat după cununia civilă cu Simona Halep. Ce scrie în buletinul lui, de fapt


Comentarii (3)
mantaur
mantaur  •  17 Mai 2021, 12:54

Până și la ***... suntm pisoi cu gura mare... Alții sunt mai cu ștaif, eleganți , rafinați... ca și pe teren.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dragdim
dragdim  •  17 Mai 2021, 05:33

Vorba aia înțeleapta: a furat, dar a și făcut!

cip1978
cip1978  •  16 Mai 2021, 22:47

Cel mai bun fotbalist francez ... a fost Platini, a fost Zidane, va fi Mbappe?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează