VIDEO și FOTO » Povestea lui Roberto Baggio, un fotbalist divin, câștigător al Balonului de Aur în '93, rezumată perfect: "De când Baggio nu mai joacă, nu mai există duminică"

A fost un jucător atipic, un tip calm și modest în fața suporterilor și a presei. "Arogant", dar fără voia lui, pe teren, și într-o manieră plăcută. Atât de plăcută, încât a putut să joace la Fiorentina, Juventus, AC Milan, Inter, Bologna și Brescia și să fie adorat deopotrivă.

"Mircea Lucescu era singurul care mă chema și-mi zicea: Vino să-l vezi pe Baggio cum joacă. Îl trimit pe teren fără să-i dau vreo indicație, pentru că știe deja, înțelege tot.
Ceilați antrenori îl considerau doar unul din echipă, dar Lucescu era nebun după Baggio" Massimo Moratti, fost patron la Inter

Mai mult, în 2002, când evolua la Brescia, a fost ales cel mai iubit fotbalist din Italia pentru că talentul său și atitudinea de pe teren nu lăsau indiferent pe nimeni. Baggio reprezenta pentru cei care iubeau fotbalul esența acestui sport. N-a încercat niciodată să imite pe nimeni, și-a urmat drumul și a fost întotdeauna fidel stilului său. Un tip care a devenit erou pentru toate echipele la care a jucat. Și nu-i puțin lucru, când știi că a jucat pentru echipe mari ale Italiei.

Un talent aparte al fotbalului italian, unul dintre cei mai înzestrați jucători, câștigător al Balonului de Aur în 1993, un decar veritabil, cu instinct de nouar, Baggio a fost descris perfect de Michel Platini: "Baggio nu e un 10, e un nouă și jumătate".

Un playmaker de clasă mondială, cu un simț ascuțit în fața porții și cu niște assist-uri absolut divine. A fost folosit ca al doilea vârf în mare parte din cariera sa. Dreptaci, la bază, Baggio șuta fără probleme și cu stângul, iar de multe ori își iniția dribilingurile cu piciorul stâng. Un adevărat coșmar pentru adversari, ținând cont de agilitatea sa, tehnica impecabilă, dribilingul și schimbările rapide de direcție. Este considerat de mulți printre cei mai buni la acest capitol. Renumit pentru tehnica sa, pentru loviturile libere executate excepțional, pentru creativitatea și simțul de a organiza jocul, Baggio rămâne unul dintre cei mai talentați fotbaliști italieni din istorie. Rămâne celebru și pentru frizura rebelă pe care a avut-o aproape întreaga carieră și datorită căreia a fost supranumit " Il Divin Codino".

"Roberto Baggio a fost mereu idolul meu. Pentru mine a fost cel mai bun fotbalist. L-am adorat mereu, iar la CM din Franța, în '98, eram alături de el la națională. La primul antrenament mă vede liber, încearcă să mă lanseze, dar greșește puțin pasa. Îmi zice: «Iartă-mă, Bobo!»
Iartă-mă?! Glumește?! E Baggio, e deja un vis devenit realitate că vorbește cu mine... Ce campion minunat! Cu o atitudine modestă ca un tip care abia începe fotbalul" Bobo Vieri

În ciuda unei imagini frumoase avute în fața fanilor, Baggio a avut și o latură gri. A intrat în conflict cu aproape toți antrenorii cu care a lucrat: de la Eriksson la Sacchi și de la Lippi la Capello. Cu Capello s-a contrat la Milan, iar cu Lippi în scurta sa aventură la Inter.

A avut în total, aproximativ 7 accidentări la genunchi care au necesitat operații, accidentări grave care au scos la suprafață spiritul său de luptător, de tip care nu se dă bătut și reușește să revină, aproape miraculos, de fiecare dată mai încântător.

La finalul anilor '80, Baggio a decis să se convertească la religia budhistă. A făcut-o pentru a pune capăt blestemului accidentărilor.

S-a retras în 2004, după o carieră senzațională. O carieră presărată însă cu accidentări, care i-au distrus genunchii. Întrebat dacă e ceva ce ar fi putut face mai bine, fostul internațional italian n-a ezitat nici măcar o secundă: "Am dat totul!"

E al 4-lea marcator în topul all-time al golgeterilor italieni în toate competițiile, cu 318 reușite.

 Mesajul lui Paolo Maldini în ziua în care Baggio a împlinit 50 de ani

Retragerea din fotbal și din lumina reflectoarelor

A devenit o prezență și mai discretă după ce și-a încheiat cariera de fotbalist profesionist, fiind descris în Repubblica drept un tip care "iubea să joace fotbalul, nu să-l discute". Nu a dorit vizibilitate, nu i-a plăcut niciodată prim-planul în afara terenului. Nu se mai uită la meciuri, după propria mărturisire, facând excepții doar pentru meciurile Squadrei Azzura și pentru Boca Juniors sau pentru a-l urmări pe preferatul său, Paulo Dybala.

În august 2010, Roberto Baggio s-a întors în fotbal şi a lăsat ferma din Argentina (unde se retrăsese pentru o viață liniștită departe de lumina reflectoarelor) fiind numit director al Sectorului Tehnic al Federcalcio. Timp de 3 ani a lucrat pentru Federație, își dorea să revoluționeze sistemul, dar oficialii de acolo căutau doar să-i folosească imaginea. Baggio s-a declarat dezamăgit pentru că i-au fost ignorate propunerile pentru îmbunătățirea sistemului de juniori și a demisionat.

O bună perioadă a vrut să devină antrenor, iar în 2012 a obținut Licența Pro, la Coverciano, care îi permite să antreneze echipe din Serie A.

Acum pregătește un proiect legat de juniori. Obiectivul principal nu e să creeze campioni, ci să-i ajute pe copii să crească frumos, așa cum a fost crescut și el.

De când Baggio nu mai joacă, nu mai există duminică Cesare Cremonini, cântăreț italian

A sprijinit eliberarea unui laureat Nobel!

În 2010, a câștigat Peace Summit Award, premiului acordat de laureaţii Premiului Nobel pentru Pace. Fostul "Balon de Aur" a fost ales de juriu drept personalitatea care s-a implicat cel mai mult în acel an în acţiuni caritabile.

"Il Divin Codino" a luat "World Peace Award", fiind votat personalitatea cu "implicarea cea mai puternică şi constantă la promovarea păcii mondiale în 2010". Printre argumentele juriului figurează contribuţia lui Baggio la eliberarea politicianei birmaneze Aung San Suu Kyi, cîştigătoarea Nobelului pentru Pace în 1991, ajutoarele financiare acordate spitalelor şi altor asociaţii caritabile, între care campania pentru ajutorarea sinistraţilor seismului haitian. Roby e din 2002 şi ambasador FAO, Organizaţia Mondială pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Printre cei încântați de talentul său s-au numărat Diego Maradona, Pele, Gianni Rivera sau Pep Guardiola.

"Dacă vreau să mă bucur de un meci de fotbal, mă uit la cele pe care le joacă Roberto Baggio. E un geniu!" Diego Maradona

"Baggio e ultimul romantic al fotbalului, singurul fotbalist care reușește să mă facă să nu schimb canalul când mă uit la TV" Gianni Rivera

"Baggio e o legendă și e frumos să-l vezi cât e de simplu, cu talentul lui și-a pus amprenta asupra fotbalului italian. Robi e un brazilian născut, din greșeală, în Europa" Pele

"Am avut norocul să joc cu el, e cel mai bun fotbalist cu care am jucat și gândiți-vă că a fost operat de 6-7 ori la genunchi. Robi dăruia bucurie"Pep Guardiola, fost coleg cu Baggio la Brescia

Roberto a rămas până astăzi singurul fotbalist italian care a marcat la 3 ediții de Mondial

A cîştigat doar 4 trofee în carieră: două titluri cu Juventus (1994-'95) şi Milan (1995-'96) plus Cupa UEFA cu Juventus (1992).

643 de meciuria adunat Roberto Baggio la echipele de club

291 de goluri a marcat Baggio la echipele de club pentru care a evoluat

CARIERĂ

Vicenza (1982-1985)

Legendarul decar al naționalei Italiei și-a început cariera la Caldogno fiind remarcat rapid. La 11 ani dădea 45 de goluri și 20 de assist-uri în 26 de meciuri. Șase dintre golurile sale le-a marcat într-un singur meci.

A urmat mutarea la Vicenza când avea 13 ani, în schimbul a 300 £. A marcat 110 goluri în 120 de meciuri la tineret, iar la 15 ani a fost promovat la prima echipă. Prestațiile sale au atras atenția marilor cluburi, în special a Fiorentinei, stilul său fiind comparat cu cel al idolului său, Zico.

Fiorentina (1985-1990)

(55 de goluri în 136 de meciuri)

De la 18 la 23 de ani joacă la Fiorentina, cu care își și face debutul în Serie A, contra Sampdoriei.

O accidentare, suferită chiar înainte de transfer, era să pună punct unei cariere care abia începuse să înflorească. A suferit o ruptură de ligamente încrucișate și de menisc la un meci Vicenza-Rimini. Zece ore de operaţie şi o dorinţă nebună de a reveni pe teren. La doar două zile după partidă, Fiorentina plătea 1,5 milioane £ pentru a-l transfera.

Mulți i-au spus că nu va mai juca fotbal, dar formația viola a crezut în el, a suportat costurile operației și cele pentru recuperare, iar Baggio n-a uitat niciodată ajutorul primit.

A revenit pe gazon pe 21 septembrie 1986, contra Sampdoriei, însă la doar o săptămână s-a accidentat din nou la genunchi și a fost din nou operat. A avut nevoie de 220 de puncte de sutură pentru a-i fi reconstruit genunchiul. A pierdut 12 kilograme și a ratat aproape tot sezonul. A revenit în 1987 și a marcat 15 goluri în acel sezon în Serie A.

Juventus (1990-1995)

(115 goluri în 200 de meciuri)

În 1990 Fiorentina l-a vândut la Juventus în schimbul a 8 milioane £, sumă record pentru un fotbalist la acea vreme. Nu fără un episod aparte care rezumă cine a fost fotbalistul Roberto Baggio. Fanii din Firenze au ieșit în stradă să protesteze, cu speranța că vor putea stopa mutarea. Fără succes însă, inclusiv în ciuda dorinței jucătorului de a rămâne la Firenze. Baggio le-a mărturisit fanilor Fiorentinei: "Am fost obligat să accept transferul".

A fost întotdeauna idolul meu, am crescut privindu-l. Să-l am alături de mine la Brescia a însemnat enorm, o emoție unică, o experiență minunată. Nu puteam cere mai mult.
Bătea loviturile libere ca nimeni altul. Îl urmăream la antrenamente, îl studiam zile întregi. Cred că am învățat ceva de la el până la urmă Andrea Pirlo

• Pe 6 aprilie 1991, Baggio revenea la Firenze, ca adversar de această dată, în tricoul lui Juventus. A refuzat să bată un penalty contra fostei echipe, motivând că portarul Fiorentinei, Mareggini, îl cunoaște prea bine, iar De Agostini, cel care a executat lovitura de pedeapsă, a ratat penalty-ul. Juventus a pierdut acel meci.
• Baggio a fost schimbat, iar la ieșirea de pe teren, tifosii Fiorentinei au aruncat o eșarfă viola spre teren când Il Divin Codino mergea spre vestiare printre aplauze și fluierături, deopotrivă. A luat eșarfa, a salutat fanii Fiorentinei și fluierăturile lor s-au transformat în aplauze. "În adâncul sufletului meu sunt pentru totdeauna violet", a fost declarația de dragoste care i-a înfuriat pe suporterii lui Juventus.

Abia în al doilea sezon a fost adoptat de fanii "Bătrânei Doamne", fiind văzut drept un lider.

Martie 1994 a adus noi momente de cumpănă pentru Roberto. O nouă accidentare la menisc și o nouă operație. A lipsit aproape tot sezonul, suferind încă o accidentare la genunchi în noiembrie 1994. A revenit pe teren în martie 1995.

În 1993, pe lângă Balonul de Aur, Baggio mai cucerea titlul de Fotbalistul european al anului, Cel mai bun jucător al anului din partea FIFA și a făcut, bineînțeles, parte din cel mai bun 11 al acelui an.

A fost numit în top 50 legende ale lui Juventus

AC Milan (1995-1997)

(19 goluri în 67 de meciuri)

Fabio Capello și Silvio Berlusconi l-au dorit foarte mult la Milan și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l convinge pe Baggio să semneze. Aflat într-o perioadă dificilă la Juventus, Roberto nu mai intra în planurile echipei, locul său fiind luat de noua stea Alessandro Del Piero. Juventus l-a vândut Milanului în schimbul a 6,8 milioane de £. S-a repetat episodul Fiorentina, cu fanii lui Juve protestând vehement contra mutării. N-au putut opri însă transferul.

Un start greoi pentru Baggio la Milan, a fost mai mult accidentat la începutul primului său sezon, dar a revenit și a ajutat formația lui Capello să câștige titlul în Serie A, cu Baggio eroul echipei în meciul decisiv cu Fiorentina: a transformat un penalty în victoria 3-1 a lui Milan care aducea un al 15-lea scudetto cu două etape înainte de finalul sezonului.

• Așa arăta echipa lui Capello în acel meci: S. Rossi, Panucci, Costacurta, Baresi, Maldini, Savicevic ('72, Eranio), Desailly, Albertini, Donadoni, Weah ('90, Di Canio), Baggio ('68, Simone).

În al doilea sezon la Milan, cu un nou antrenor pe bancă, Oscar Tabarez, lucrurile arătau bine pentru Baggio. După câteva rezultate proaste, a fost însă lăsat pe bancă. A fost din nou schimbat antrenorul, a venit Arrigo Sacchi, tehnician cu care Il Divin Codino se certase la națională. Lucrurile s-au înrăutățit atât pentru Baggio, cât și pentru echipă, iar jucătorului nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să-și găsească o altă echipă la care să strălucească.

Bologna (1997-1998)

(22 de goluri în 30 de meciuri)

Baggio a fost vândut la Bologna, echipă care lupta să se salveze de la retrogradare. A fost o mutare win-win, jucătorul a revenit la cea mai bună formă a lui, prinzând și lotul pentru CM 1998, iar Bologna a terminat pe locul 8, obținând și calificarea în Cupa UEFA Intertoto.
În perioada Bologna, Baggio și-a tăiat celebra codiță, ca simbol al renașterii sale. A reușit 22 de goluri (record personal) la Bologna.

Una dintre poveștile mai puțin știute este cea legată de refuzul lui Carlo Ancelotti de a-l accepta la Parma. Ancelotti l-a invitat pe patronul echipei la masă pentru a-l ruga să nu-l transfere pe Il Divin Codino. Baggio nu a vrut niciodată să vorbească despre acest episod.

Inter (1998-2000)

(9 goluri în 41 de meciuri)

După CM 1998, Baggio și-a îndeplinit, în sfârșit visul: a semnat cu echipa lui preferată din copilărie, Internazionale Milano. N-a fost însă o mutare inspirată: au urmat rezultate proaste, alte accidentări, plus schimbări dese pe banca echipei (Luigi Simoni, Mircea Lucescu și Roy Hodgson).

5 goluri și 10 assist-uri în 23 de meciuri în primul sezon în Serie A.

A urmat un al doilea sezon la fel de problematic. Lippi, cu care lucrase la Juventus, a fost instalat la Inter, iar tehnicianul a considerat că Baggio e ieșit din formă. În autobiografia sa, Roberto povestește că a fost pedepsit de Lippi pentru că nu a vrut să-i spună care dintre colegii săi avusese comentarii negative despre el, plus o întâmplare de la un antrenament, cînd Lippi i-a certat pe Vieri și Panucci pentru că l-au aplaudat pe Baggio pentru un assist de senzație.

I-a salvat postul lui Lippi, deși se certaseră

Un episod interesant în ceea ce privește relația Baggio - Lippi s-a produs în anul 2000. Baggio a fost titularizat de tehnician într-un meci de baraj cu Parma pentru un loc în Liga Campionilor, doar pentru că era forțat de numeroasele absențe din lot. Massimo Moratti, președintele Interului la acea vreme, îi dăduse un ultimatum tehnicianului: ori prinde un loc de Liga Campionilor, ori pleacă. Baggio a făcut o partidă absolut senzațională, primind nota 10 în cel mai important ziar de sport din Italia, Gazzetta dello Sport. Prestația jucătorului ajuns la 32 de ani a fost definită drept: "absolut perfectă pe toată durata meciului", fiind lăudată mostra de profesionalism a lui Baggio în fața unui antrenor care-i făcuse zile fripte.

Brescia (2000-2004)

(46 de goluri în 101 de meciuri)

Liber de contract după ce i-a expirat înțelegerea cu Inter, ajuns la 33 de ani, Roberto nu a dus lipsă de oferte. Napoli și Reggina din Italia, plus o propunere din Spania, de la Barcelona. Baggio a ales, în cele din urmă, Brescia, cu Carlo Mazzone pe bancă, preferând să rămână în Italia ca să fie în atenția selecționerului. Obiectivul principal pentru jucător era să prindă lotul pentru Mondialul din 2002, lucru care nu s-a întâmplat, în cele din urmă. Giovanni Trapattoni, selecționerul de atunci, n-a fost impresionat de prestațiile lui Baggio.

"Într-o zi i-am zis lui Roberto: «Când obosești să semnezi autografe, îmi faci un semn și intervin». Dar el n-a făcut asta niciodată. M-am dus la el și i-am zis: «Dar tu nu obosești niciodată să mulțumești pe toată lumea?» Răspunsul lui a fost: «Mister, cum să-i dezamăgesc pe cei care au făcut sute de kilometri ca să mă întâlnească?»"
Carlo Mazzone, antrenor

Măcinat din nou de accidentări în prima parte a sezonului, Roberto a început să revină ușor, ușor. Ca și la Bologna, a reușit să salveze echipa de la retrogradare, încheiând pe locul 7 și calificându-se în Cupa UEFA Intertoto.

În sezonul 2001-2002, accidentările i-au dat din nou bătăi de cap. Prima, pentru care a fost nevoit să suporte o nouă operație, după o nouă ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiului stâng, fiind out timp de 4 luni. A doua, ruptură de menisc la același genunchi stâng, când abia revenise după prima accidentare. A fost din nou operat, având nevoie de 3 luni de recuperare.

În următoarele două sezoane, a mai obținut o calificare în UEFA Intertoto, terminând sezonul pe 8 (2002-2003) și o salvare de la retrogradare (2003-2004).

A jucat ultimul meci din carieră pe San Siro, o înfrângere, 2-4, contra Milanului. Schimbat în minutul 88 de antrenorul De Biasi, Baggio a avut parte de un final pe deplin meritat. Cei 80.000 de fani din tribune i-au oferit un standing ovation, iar Paolo Maldini l-a îmbrățișat și i-a spus: "Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai oferit acestui sport. Fotbalul nu va mai fi niciodată la fel fără tine".

"Când am ieșit de pe teren îmi răsuna în minte: S-a terminat, Roberto. Acum chiar s-a terminat.
Decisesem să nu plâng în ziua aia, dar când ieșeam de pe teren, Paolo m-a întâmpinat și mi-a zis: "Îți mulțumesc pentru tot, Roberto, de astăzi fotbalul italian nu va mai fi la fel". În momentul ăla, mi-au dat lacrimile. M-am uitat în tribună, erau copii, tineri, părinți care plângeau. Abia atunci am înțeles cât de mult m-au iubit oamenii" Roberto Baggio

După meci, Baggio, un tip discret care n-a căutat niciodată lumina reflectoarelor, l-a chemat pe unul dintre cameramani în vestiar și i-a arătat cicatricele imense de pe genunchi: "Vino să vezi cum am jucat. Ia uită-te, ce zici? Se vede bine? Trebuie să vezi lichidul pe care-l am aici, la genunchi. Se vede?" *(imaginile pot fi urmărite în videoul de mai jos)

A fost felul lui de a arăta lumii, pentru prima și ultima dată, că s-a autodepășit, a suferit și a învins din dragoste pentru fotbal.

În semn de prețuire, Brescia a retras tricoul cu numărul 10 după ce Baggio și-a încheiat cariera.

Baggio la națională

Poate cele mai frumoase momente din memoria microbiștilor sunt cele de la națională, cu Baggio în tricoul Squadrei Azzura. Din păcate, momentul cel mai viu cu "Il Divin Codino" în tricoul naționalei Italiei în memoria suporterilor a rămas cel din finala cu Brazilia, pierdută la Pasadena. Baggio a ratat atunci la loviturile de la 11 metri.  O ratare aproape de necrezut, ținând cont de faptul că era un specialist de la punctul cu var.

Mulți au uitat că Baggio dusese echipa în spate până în ultimul act al competiției. Fără el, poate, Italia nu ar fi ajuns să înfrunte Brazilia. Baggio a făcut totul posibil: gol din lovitură liberă cu un minut înainte de finalul partidei cu Nigeria fără de care nu ar mai fi fost prelungiri, nu s-ar mai fi calificat în sferturi. A dat un gol decisiv, dintr-o poziție ce părea imposibil de exploatat, contra Spaniei, care a dus Italia în semifinale, a dat dublă cu Bulgaria și Italia a ajuns în finală. Acel penalty blestemat a dărâmat totul într-o fracțiune de secundă, lăsând o imagine cu un Baggio devastat, imortalizată pentru eternitate. Nu mai conta că înaintea sa rataseră alți doi jucători ai Squadrei Azzura: Baresi și Massaro. Și dacă ar fi marcat din acel penalty, după ratările coechipierilor, urma să execute un alt brazilian, iar un gol ar fi dus trofeul tot către brazilieni.

Penalty-urile le ratează doar cei care au curajul să le execute. Știam ce am de făcut și eram foarte concentrat. Dar eram atât de obosit încât am încercat să șutez prea tare în minge Roberto Baggio, cu ochii în lacrimi, după lovitura de pedeapsă ratată în finala de la Pasadena, contra Braziliei.

• În cartea autobiografică, Baggio mărturisea: "Am executat penalty-ul ăla de nenumărate ori. În somn, pe holurile casei mele, în reclame TV. Am marcat de fiecare dată. După ce mă trezeam, mă surprindeam de fiecare dată zâmbind, ca și cum chiar aș fi marcat.  Îmi amintesc sau mai bine zis, îmi dau seama, ca și cum aș retrăi totul din nou de multe ori, zborul greșit al balonului, tăcerea fanilor mei, urletul de bucurie al adversarilor, îmbrățișarea lui Riva. Dar nicio îmbrățișare nu ar fi putut să-mi vindece singurătatea din acel moment. Încă o dată, eram singur"

Roberto a adunat 56 de meciuri și 27 de goluri la națională și este singurul fotbalist care a marcat pentru Squadra Azzura la 3 Mondiale ('90, '94, '98) 

surse: Gazetta dello Sport, rainews.it, theguardian.co.uk, vicenzatoday.it