Anvelopele Continental au fost considerate "extrem de bine echilibrate" din punct de vedere al caracteristicilor generale

În cadrul testului au fost incluse 32 de modele de anvelope pentru autoturisme compacte şi medii

Asociaţiile automobilistice ADAC (Germania), ÖAMTC (Austria) şi TCS (Elveţia) au publicat rezultatele testelor comune pentru anvelope de iarnă pentru dimensiunile extrem de populare 185/60R15 T şi 225/45R17 H. Un număr de 32 de modele de anvelope a fost testate în 18 probe pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă, carosabil ud sau uscat.

Anvelopa ContiWinterContact TS 850, care este disponibilă pe dimensiuni între 14" şi 17" şi este potrivită pentru majoritatea autoturismelor de clasă compactă şi medie, a obţinut primul loc la ambele dimensiuni testate.

Pentru dimensiunea mai mică, specialiştii de la ADAC au evidenţiat performanţele excelente pe carosabil ud, zăpadă sau gheaţă precum şi echilibrul excepţional între caracteristicile acesteia. Au observat de asemenea performanţele anvelopei ContiWinterContact TS 850 în ceea ce priveşte economia de combustibil şi uzura mică.

Pentru dimensiunea mai mare, ADAC-ul a lăudat echilibrul excepţional al caracteristicilor anvelopei, oferindu-i note maxime la performanţele pe zăpadă să apreciind performanţele pe carosabil ud şi uscat. A fost evidenţiat, de asemenea, şi randamentul kilometric mare.

Anvelopa ContiWinterContact TS 850 este expertul pe timp de iarnă al celui mai mare producător de anvelope de iarnă, potrivită pentru autoturisme de clasă compactă şi medie. Este disponibilă în 50 de dimensiuni pentru jante cu diametre între 14" şi 17" şi poate fi montată pe numeroase modele de autoturisme Europene, Americane sau Asiatice. În numeroasele teste din 2012 această anvelopă a câştigat testul sau a obţinut calificativul de “foarte recomandată”.

Alte anvelope produse de către Continental care au primit cel mai bun calificativ "bine" sunt anvelopa Uniroyal MS plus 77 având dimensiunea 225/45R 17 H şi anvelopa Semperit Speed-Grip 2 cu dimensiunea 185/60 R15 T.

590152-continental-cauciuc.jpg