BBC: „Făceau oamenii exerciții fizice în Evul Mediu?” » Un interviu fascinant: „Aveau funii, greutăți și o grjiă specială pentru «accidentele sufletului»” + De ce nu era recomandat joggingul

Pentru a desluși misterul, într-un episod de jumătate de oră din History Extra Podcast, reporterul David Musgrove „a luat-o la întrebări” pe profesoara Carole Rawcliffe de la Universitatea East Anglia.

A ieșit o discuție spectaculoasă, despre călugări care se antrenau cu greutăți în chilii sau despre cele 4 umori pe care medievalii le credeau fundamentale pentru un bun echilibru al vieții. Iat-o transcrisă mai jos:

- Făceau oamenii exerciții fizice în Evul Mediu?
- Oh, cu siguranță că da! Și nu făceau exerciții doar pentru că erau nevoiți. Le făceau pentru că știau că astfel se mențin sănătoși.

- De unde știm asta?
- Avem o cantitate uriașă de dovezi scrise. Sunt documente ce se concentrează pe tot felul de regimuri de sănătate, un fel de ghiduri pentru menținerea condiției fizice în Evul Mediu. Exact cum avem astăzi o mulțime de articole și cărți despre cum să te menții în formă. Așadar, în Evul Mediu târziu, aceste cărți au început să circule – la început printre cei bogați și faimoși, oameni cu statut social ridicat –, apoi au început să se răspândească, scrise în engleză, germană, franceză sau alte limbi vernaculare. Deci nu ducem lipsă de informații despre acest subiect.

33de ani era media de vârstă în Evul Mediu în Europa - totuși cei care supraviețuiau copilăriei și adolescenței aveau șanse să atingă și 60 de ani

„Aer curat, apă curată, mediu, somn și digestive. În plus, accidentele sufletului”

- Există una anume pe care ai studiat-o, numită „Regimen Sanitatis” (nr. Regulile sănătății”). Ne poți spune puțin despre ea?
- Ei bine, este fascinantă. Și cred că va rezona cu publicul de azi, pentru că îți spune cum să rămâi sănătos. Se concentrează pe ceea ce medievalii numeau „non-naturale”, adică factori exteriori corpului pe care îi poți manipula pentru a-ți îmbunătăți sănătatea. Printre ei se numără dieta – considerată primul instrument al medicinei, celebrul „Ești ceea ce mănânci”. Apoi mediul – aer curat, apă curată –, ceea ce, cu siguranță, rezonează cu noi și astăzi. Apoi exercițiul fizic, somnul, eliminarea impurităților din corp, prin diuretice, laxative sau băi. Și mai erau așa-numitele „accidente ale sufletului”. Acestea sunt interesante pentru că vizează starea ta psihologică. În acea perioadă, nu se făcea o distincție clară între sănătatea fizică și cea mintală sau psihologică. Așadar, lucruri precum anxietatea, stresul, frica – toate grijile trebuiau gestionate pentru a te menține sănătos atât fizic, cât și psihic.

- Sună foarte holistic, nu-i așa?
- Așa și este. Desigur, raționamentul din spatele acestui sistem este foarte diferit de cel de azi, pentru că vorbim de o societate care nu avea microscoape, nu cunoștea teoria microbilor. Nu avea niciunul dintre avantajele științifice de care dispunem astăzi. Medievalii aveau o viziune complet diferită asupra funcționării corpului uman, dar tot voiau să mențină echilibrul organismului. Și metoda prin care făceau asta era prin gestionarea așa-numitelor „umori”, pentru că se credea că suntem formați din patru entități: cald și uscat, rece și uscat, cald și umed, rece și umed. Trebuia să le echilibrezi pentru a menține sănătatea. Și limbajul folosit pentru a descrie aceste umori îl folosim și azi – de exemplu, spunem despre cineva că este „sangvin” (cald și umed) sau „coleric” (cald și uscat). Așadar, aceste idei au ajuns până la noi, deși e evident că sensul lor este foarte diferit de cel de azi. Trebuie spus că oamenii nu făceau exerciții pentru a avea corpuri sculptate. O făceau pentru a păstra acel echilibru interior.

„Scopul era să îmbunătățească digestia, somnul și starea generală de bine. Dar nu făceai exerciții oricând aveai chef”

- OK, hai să facem o mică pauză, pentru că probabil unii se întreabă: „Cum adică oamenii din Evul Mediu făceau exerciții? Doar munceau toată ziua pe câmp!”. Deci pare greu de crezut. Explică-ne!
- Ei bine, oamenii munceau fizic foarte, foarte mult, într-adevăr. Nu aveau utilaje sau tehnologii care să le ușureze viața. Dar trebuie să menționez că aceste ghiduri erau destinate mai ales celor care aveau mai mult timp liber. Ele fac o distincție clară între, să zicem, a merge pe jos în cadrul muncii tale, a săpa pe câmp sau a lucra ca brutar ori berar, și exercițiul fizic făcut în mod intenționat, pentru sănătate. Pentru că unul dintre cele mai importante aspecte era să ții cont de momentul zilei când faci exercițiul și de etapa vieții în care te afli. Exercițiile erau adaptate în funcție de procesul digestiv și de alimentație. Scopul era să se îmbunătățească digestia, somnul și starea generală de bine. Trebuia să urmezi ghidul, nu puteai să faci exerciții oricând aveai chef. Exercițiul trebuia făcut între mese, la anumite ore din zi.

- Bun. Poți să ne spui când erau considerate cele mai potrivite momente pentru exercițiu?
- Ideea era că umorile se formau din mâncare. Stomacul – numit „cuptorul” – gătea acea materie, care ajungea la ficat, era transformată în umori și apoi se răspândea în restul corpului, la organe și, în final, la extremități. Abia în această ultimă faza, momentul era considerat potrivit pentru exercițiu. Deci nu imediat după ce mâncai, dar nici pe stomacul complet gol. Acest lucru ajuta digestia și elimina umorile corupte, care puteau cauza boli. Pentru că, așa cum am spus, vorbim de o perioadă în care nu exista microscopul, nu se înțelegea teoria microbilor. Dar se știa că este vital să rămâi sănătos, pentru că odată ce te îmbolnăveai, nu prea mai era mare lucru de făcut. După anii 1340, a apărut și riscul ciumei bubonice. Așadar, oamenii erau foarte preocupați de sănătatea lor și luau aceste ghiduri în serios. Și, deși astăzi ni se pare ciudat să-ți planifici exercițiile în funcție de masă, pentru ei era perfect logic.

45%din populația Europei a murit de Moartea Neagră, epidemia de ciumă care a durat între 1346 și 1353

„Exista un regim pentru persoane în vârstă, precum și unul pe sexe”

- Îmi amintesc că, atunci când eram copil, mama nu mă lăsa niciodată să intru în piscină imediat după ce mâncam. Întotdeauna spunea că trebuie să aștept două ore după prânz. Îmi amintesc foarte clar și faptul că eram destul de supărat din cauza asta. Mama mea avea o atitudine foarte medievală, nu-i așa?
- Este, într-adevăr, o atitudine foarte medievală. Cu siguranță! (n.r. râde) Un alt lucru interesant legat de programele de exerciții fizice este că acestea erau gândite și în funcție de lucruri precum sexul, vârsta, rangul, statutul, circumstanțele vieții tale și locul unde trăiai, într-un climat cald sau într-unul rece. Alti factori luați în calcul, de asemenea, erau umorile sau temperamentul. Așa că dacă cineva era ca mine, puțin coleric, atunci avea nevoie de mai puțin exercițiu decât cineva al cărui temperament era rece și umed. Toți acești factori contează. Iar ceea ce mi s-a părut interesant, parțial pentru că și eu îmbătrânesc, sunt regimurile concepute pentru persoanele în vârstă, care sunt chiar inedite. Așadar, exista un regim pentru fiecare etapă a vieții sau pentru fiecare stil de viață. Era destul de complex.

- Ce fel de regimuri de exerciții erau recomandate pentru vârstnici?
- Ei bine, desigur, exista o latură practică. Dacă aveai genunchii uzați sau ceva similar, atunci ideea era să faci exerciții ușoare pentru partea superioară a corpului. Ai putea face exerciții cu greutăți ușoare, ai putea vâsli. Ideea generală era să menții cât mai multe părți ale corpului active, pentru că teoria era că, odată cu vârsta, sursa ta de căldură – pe care marele medic Galen o numea „instrumentul naturii” – începe să se stingă și devii din ce în ce mai rece. Treptat, și rezerva de „umezeală radicală” dispare – aceasta fiind precum uleiul dintr-o lampă, ceea ce te menține în viață. Așadar, cu cât îți menții corpul mai cald și totul într-o stare moderată, cu atât e mai probabil să trăiești mai mult și mai sănătos. La fel ca în prezent, oamenii erau foarte interesați să-și prelungească viața. Se puteau cumpăra ghiduri în acest scop.

- Și cum știau oamenii unde se situează în „scala umorală”? Cum știau dacă sunt reci și umezi? Cine le spunea?
- Ei bine, existau multe metode. De exemplu, puteai să te uiți la o persoană și să-ți dai seama ce temperament are. Dacă era palidă și cu fața umflată, era considerată „flegmatică”. Dacă avea fața îmbujorată și era puțin mai plinuță, era considerată „sangvină”. Dar existau și tehnici, diagnostice mai avansate pe care le folosea un medic, precum analiza urinei. Deci era o abordare destul de precisă. Temperamentul ți se putea schimba pe parcursul vieții. De exemplu, deveneai mai „uscat” pe măsură ce îmbătrâneai. Genul îți putea influența temperamentul. Locul în care trăiai influența temperamentul. Englezii, de exemplu, făceau glume răutăcioase despre olandezi, pe care îi considerau flegmatici din cauza faptului că trăiau într-un mediu umed și răcoros. Englezii se considerau sangvini – temperamentul ideal, evident (n.r. râde).

- Și ai menționat că existau diferențe între tipurile de exerciții recomandate pentru bărbați și femei. Poți detalia puțin?
- Da. Existau regimuri speciale pentru femei. Ideea era că femeile trebuie să fie decente, nu aveau voie să alerge pe afară sau să facă jogging. Tipul de exercițiu recomandat pentru femei era grădinăritul ușor, plimbările line – lucruri considerate potrivite. Dar era totuși important să faci mișcare. Ideea că femeile trebuia să stea complet izolate nu era valabilă. În mănăstiri, de exemplu, măicuțele – la fel ca și călugării – erau încurajate să facă exerciții ușoare, să iasă la aer curat. Avem dovezi din unele abații că s-au investit mulți bani și eforturi pentru a construi alei frumoase și grădini unde măicuțele se puteau plimba. Deci nu erau complet închise între ziduri.

- Iar în cazul bărbaților?
- Exercițiile recomandate pentru bărbați depindeau adesea de rangul social. Dacă erai nobil, de exemplu, mersul călare și vânătoarea cu câini erau forme bune de exercițiu. Dacă erai preot, evident, la fel ca o femeie, nu puteai alerga în jurul incintei. Așa că trebuia să-ți faci exercițiile în interior. Există un regim minunat scris pentru călugării de la Spitalul Sf. Bartolomeu – li se recomanda să facă antrenamente cu greutăți în chiliile lor și să aibă o frânghie pentru exerciții fizice, ca să se mențină în formă. Toate aceste idei, într-o lume medievală profund religioasă, se legau și de spiritualitate: trebuia să fii în formă pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu. Exercițiile fizice erau văzute ca o formă de apropiere de natură și de Dumnezeu.

- Și dacă cineva era evident în afara formei fizice, era privit de sus?
- Cu siguranță se putea întâmpla asta! Avem replici în cronicile monahale unde se fac remarci ironice despre cei mai pufoși, ceea ce era asociat cu lăcomia – un păcat nepotrivit pentru clerici. Dar ceea ce mă fascinează este cât de mult urmau oamenii aceste ghiduri. De exemplu, știm că regele Edward al IV-lea al Angliei, în secolul al XV-lea, avea multe regimuri prescrise, dar a murit tânăr, din cauza unui atac cerebral – se spunea că mânca și bea în exces. Dar, în același timp, într-o societate afectată constant de ciumă, oamenii erau foarte conștienți de sănătatea lor. Popularitatea acestor ghiduri sugerează că erau luate în serios.

- Și cât de populare erau aceste ghiduri? Avem dovezi că erau cu adevărat citite?
- Odată cu apariția tiparului, avem dovezi clare: ghidurile de sănătate se vindeau extrem de bine – la fel cum în perioada lockdown-ului din pandemie, ghidurile de fitness se vindeau ca pâinea caldă. Mult mai mulți oameni știau să citească decât se crede. În secolul al XV-lea, se estimează că un sfert dintre bărbații din Anglia știau să citească măcar puțin. Dar oamenii citeau și cu voce tare, iar ideile se răspândeau astfel. De asemenea, multe dintre aceste ghiduri erau scrise în versuri – ca să fie mai ușor de memorat și transmis. Un călugăr pe nume John Lydgate, de la Bury St Edmunds, scria ghiduri versificate despre cum să nu te îmbolnăvești de ciumă și despre o dietă sănătoasă – tocmai pentru a fi ușor de reținut și de dat mai departe. Și erau scrise în engleză, nu în latină sau franceză, pentru că engleza devenise limba principală. La fel de interesant e că în predicile păstrate din acea vreme, preoții făceau referire la aceste regimuri de sănătate, semn că publicul era familiarizat cu ele.

- E o întrebare anacronică, dar existau oameni care jucau rolul de influenceri în sănătate?
- N-aș merge chiar până acolo, dar cu siguranță existau medici de rang înalt care scriau aceste ghiduri pentru regii și nobilimea vremii. Și apoi se făceau numeroase copii. Se simțea o presiune socială: dacă regele, regina, arhiepiscopul făceau ceva – trebuia și tu să faci. Exista o componentă de statut. Aceste ghiduri erau foarte populare – le găsim citate în cărți de bucate, jurnale, registre –, semn că circulau pe scară largă.

- Poți să ne mai dai exemple de exerciții? Ai menționat călugării care făceau exerciții cu frânghia... Ce să ne imaginăm, flotări? Tracțiuni?
- Nu chiar. Și nici nu sunt sigur că toți călugării de la Sf. Bartolomeu chiar făceau asta, dar erau încurajați. Fiecare își alegea un regim care se potrivea bugetului, temperamentului și vârstei. E interesant cum „accidentele sufletului” (starea psihologică) erau, de asemenea, luate în considerare. Grădinăritul, de exemplu, avea o mare importanță – și iată că revenim azi la aceeași idee: că spațiul verde e benefic pentru sănătate. Plimbările în natură, pe dealuri, pe lângă mare, aerul curat – toate acestea erau recomandate pentru sănătate și pentru reducerea anxietății. Vânătoarea era considerată de Galen mai eficientă decât medicina. Exercițiile fizice erau prima opțiune, tocmai pentru că evitau „tratamente” precum sângerările sau purgațiile.

„Sir Thomas Elyot condamna fotbalul, care era văzut ca vulgar și violent, cu suspiciune pentru că aduna oameni”

- Dar alergatul? Era practicat?
- Da, cred că unii alergau. Dar nu prea apare menționat în aceste ghiduri. Mersul vioi era preferat. Motivul? Societatea medievală prețuia moderația. Nu se antrenau „să simta febra”, cum recomanda Jane Fonda. Ideea era să antrenezi cât mai multe părți ale corpului, dar moderat. Nu trebuia să gâfâi. Acest lucru era chiar descurajat! Mulți medici spuneau că nu e sănătos să faci exerciții până ajungi fără suflu. Exercițiul fizic avea rolul de a pune în mișcare fluidele digestive, de a stimula creierul și de a menține corpul activ, dar fără a-l suprasolicita. Așadar, vorbim despre o societate care caută acel „mijloc de aur” – un echilibru între activitate și odihnă – și nu despre o cultură care împinge corpul la extrem.

- Astăzi, desigur, oamenii merg la săli de sport, plătesc abonamente și participă la clase de fitness. Dar în Evul Mediu, nu exista nimic asemănător.
- Nu existau săli de sport, dar existau locuri unde tinerii învățau să lupte – să mânuiască armele sau să se antreneze pentru armată. Exercițiile fizice erau recomandate soldaților, însă nobilimea nu participa la antrenamente intense în grup, ci, mai degrabă, făcea mișcare într-un cerc restrâns de prieteni. Începând cu secolul al XVI-lea, apar ghiduri adresate tinerilor nobili. De exemplu, Sir Thomas Elyot (1499-1546) scria în „The Governor” despre importanța mișcării, recomandând activități precum tirul cu arcul sau dansul – care implică întregul corp și care necesită echilibru. În schimb, condamna fotbalul, pe care îl consideră vulgar și violent, potrivit doar claselor inferioare. Deci sporturile care presupuneau contact fizic nu erau pentru aristocrați. Dar fotbalul medieval nu era deloc ca astăzi – era adesea asociat cu revolte și violență. De exemplu, în timpul Rebeliunii lui Kett din Norwich, fotbalul era numit „camping” și era privit cu suspiciune de către autorități. În schimb, sporturi mai „elegante” precum tenisul sau tirul cu arcul erau preferate.

- Există vreo dovadă că oamenii chiar se antrenau pentru a fi într-o formă fizică optimă sau mai buni la sport?
- Ei bine, sunt sigur că unii făceau asta, pentru că circula ideea, în general, conform căreia cu cât ești mai în formă fizic, cu atât este mai puțin probabil să cedezi în fața bolii. Oamenii nu făceau mișcare ca să aibă „corpuri de invidiat”, ci pentru sănătate. Totuși, e foarte probabil ca tinerii să fi fost competitivi între ei, încercând să impresioneze prin forță sau agilitate.

- Dar țăranii?
- În ceea ce privește țăranii, ei nu urmau regimuri speciale – nu aveau timpul sau banii necesari. Totuși, conștientizau ce înseamnă un mediu sănătos. Deși nu aveau acces la cunoștințele medicale moderne, știau că mizeria atrage boala, iar în orașe și sate există dovezi că oamenii de rând luptau pentru curățenie și sănătate publică. Cei care se remarcă în mod interesant sunt călugării. În special în ordinele precum augustinienii sau franciscanii, activitatea fizică era esențială, deoarece mergeau în comunități, predicau și ajutau săracii – activități care cereau o bună condiție fizică. În Evul Mediu târziu, se punea accent pe ideea că îngrijirea corpului era o responsabilitate în fața lui Dumnezeu. La fel, se presupunea că rutina monahală putea duce la dezechilibru, așa că se introduceau diete echilibrate, igienă și chiar pauze de la viața mănăstirească – unii călugări erau trimiși să se recreeze la țară sau pe litoral. Totuși, uneori, tinerii exagerau: de exemplu, la St Albans, un abate s-a supărat pentru că tinerii călugări săreau gardurile vecinilor pentru distracție. Revenind la perioada Ciumei Negre din 1340, atunci atitudinea față de exercițiile fizice s-a schimbat. Spuneau că nu era indicat să transpiri prea mult, deoarece se credea că aerul corupt intră prin porii deschiși. Ghidurile de prevenție din acea vreme recomandau mișcare moderată și regulată pentru a păstra echilibrul fluidelor din corp – dar nu efort excesiv.

- Este interesant că subiectul exercițiului fizic în Evul Mediu a fost mult timp ignorat de istorici. De ce?
- Pentru că s-a considerat că între Antichitate și Renaștere a fost o perioadă „întunecată”, în care oamenii nu aveau grijă de sănătate. Această idee este însă în curs de revizuire. De fapt, textele medicale medievale abundă în sfaturi despre mișcare și stil de viață sănătos.

- Ce ne spune asta despre societatea medievală?
- Că era mult mai rațională și preocupată de sănătate decât am fi tentați să credem. Oamenii nu erau resemnați în fața bolii – făceau eforturi să prevină îmbolnăvirea, să mențină curățenia, să aibă o viață echilibrată. Poate nu credeau în aceleași teorii ca noi (dacă ne gândim doar la teoria umorală), dar în contextul lor aveau o abordare logică și grijulie față de propriul corp.

- Și, în final, erau oamenii din Evul Mediu mai în formă decât noi?
- Rămășițele osoase arată că mulți sufereau de boli grave și mureau tineri. Totuși, cei din clasele superioare – și soldații – par să fi fost în formă bună: mai înalți, cu o musculatură mai dezvoltată. Avem dovezi, de exemplu, din Dublin, care arată că un număr de persoane cu statut social înalt ar fi fost mai înalte și, în general, mai în formă decât cei din clasele inferioare. Găsim asta în toată țara. Așadar, există, poate, ideea că persoanele mai bogate ar fi putut fi mai în formă decât am fi crezut. De asemenea, poate și soldații care făceau exerciții regulate. Așadar, există câteva dovezi care arată că exercițiul fizic ar fi putut da roade în unele cazuri. Exercițiul fizic avea, așadar, un impact real. Dar să nu uităm că trăiau într-o lume fără antibiotice sau intervenții chirurgicale moderne, nu avea transfuzii de sânge, nimic din tehnologia pe care noi o considerăm astăzi ca fiind de la sine înțeleasă.

- Și un exercițiu de imaginație. Dacă am aduce un călugăr din Evul Mediu în 2024, ce ar zice despre tot ce facem astăzi în sălile de sport și despre oamenii care fac maratoane etc?
- Cred că nu ar fi deloc impresionat – ar crede că oamenii de azi își irosesc timpul, când ar trebui să se preocupe mai mult de „sănătatea sufletească”. Totuși, un tânăr călugăr s-ar putea să vrea să încerce bicicleta de fitness, din curiozitate!

• podcastul BBC a fost tradus și adaptat cu ajutorul unor instrumente AI.