Articol de Justin Gafiuc - Publicat miercuri, 05 februarie 2025 08:16 / Actualizat joi, 06 februarie 2025 20:18
Gheorghe Hagi împlinește azi, 5 februarie 2025, o vârstă rotundă. La 60 de ani, „Regele” a acceptat un interviu-maraton pentru publicul Gazetei, un dialog care se va întinde pe trei episoade. Acum, despre emoțiile unei aniversări speciale, amintiri dulci din primii ani de carieră, povești spectaculoase din Ghencea și momentele care-i puteau schimba destinul.
Celelalte două părți ale unui interviu unic, acordat în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor:
A-l prinde pe Gică Hagi la un interviu de peste un ceas și jumătate e o adevărată minune.
S-a întâmplat însă cu câteva zile înaintea aniversării de 60 de ani, iar „Regele”, în muzeul său elegant aranjat de la complexul sportiv din Ovidiu, a depănat amintiri de suflet despre o viață și o carieră de film.
Azi, primul episod dintr-o serie de trei secvențe care vor marca ziua celui mai mare fotbalist din istoria României.
Gheorghe Hagi: „Profesorul Bukossy mă punea copil de mingi la două meciuri, să iau câte 15 lei ca să-mi cumpăr teneși”
- Domnule Hagi, în primul rând la mulți ani și multă sănătate! Cum arată omul Hagi la 60 de ani, dincolo de fotbalistul și antrenorul cu același nume?
- Mă simt împlinit din toate punctele de vedere, și sportiv, și familial. Am avut o carieră lungă și frumoasă, mi-am fixat obiective, am câștigat trofee, am jucat la cel mai înalt nivel. Dumnezeu mi-a dat o familie frumoasă, băiatul e fotbalist, fata are și ea în viață drumul pe care și l-a dorit. Da, suntem fericiți și împliniți!
- Care ar fi cel mai frumos cadou la această vârstă?
- Cel mai frumos cadou va rămâne pentru totdeauna ziua în care m-am născut. Le mulțumesc părinților, fiindcă datorită lor am ajuns unde am ajuns. În rest, contează să fii respectat, să ai prieteni, să te dedici meseriei.
- Dar cel mai frumos dar oferit de copii, de Ianis și de Kira? Există ceva de suflet, care v-a produs o bucurie specială?
- Cel mai important cadou de la copii e dacă îmi dau „Bună ziua” și mă respectă. La rândul meu, dacă pot să le ofer un sfat bun, asta mă mulțumește cel mai mult. Chiar dacă, de exemplu, Ianis are poate potențial mai mare decât Kira să se gândească la nu știu ce cadou deosebit, ceea ce contează până la urmă e un cuvânt. Sunt amândoi lângă mine, mă iubesc și asta e suficient. Vorbim zilnic, mă caută, au încredere în mine, mă bucur că le inspir încredere. Eu și, bineînțeles, Marilena!
Cel mai mare curaj mi l-a dat profesorul Bukossy la 12 ani. O zi i-a trebuit să mă vadă și după aceea a stat mereu alături de mine. Mi-a dat de mâncare, mă punea copil de mingi de două ori, să iau câte 15 lei de meci ca să pot să-mi cumpăr teneși. Părinții n-aveau bani să-mi ia încălțări lună de lună. Dar Bukossy a avut mare grijă de mine. Să nu-l uitați niciodată! El a fost primul!
Gheorghe Hagi, pentru gsp.ro
„Mingea a fost singurul lucru pe care l-am cerut părinților”
- Cu ce ochi vă uitați la copilul Gică Hagi, cel de șapte-opt-zece ani?
- I-a plăcut mingea, singurul lucru pe care l-am cerut de la părinți. Asta le spun și fotbaliștilor tineri de azi: să învețe să controleze mingea. Să știe să joace cu și fără ea. Dar, cel mai important, când ajunge balonul la tine, să ai deja în minte ce faci mai departe.
- Când auziți rostindu-se azi numele Hagi, la ce vă gândiți în primul rând?
- Muncă, dedicare, ambiție, motivație. Îmi place să cred că m-am născut cu această mentalitate și am cultivat-o. Eu vreau să câștig mereu, indiferent dacă e un meci sau un antrenament. De aceea am și construit această carieră, pentru că am fost mereu motivat și ambiționat.
„La 60 de ani, simt aceeași pasiune ca la început”
- S-a schimbat ceva din pasiunea lui Gică Hagi etalată la 20-30-35 de ani?
- Pasiune și iar pasiune! La început, faci ceva pentru că iubești, îți place, te pasionează. Vine apoi perioada în care te dedici acelei pasiuni și mergi într-o anumită direcție. La 60 de ani, eu simt aceeași pasiune în jurul a tot ceea ce presupune fotbalul.
Sunt bucuros când observ copii care nu m-au văzut jucând, dar vin la mine să ceară autograf, să facă poze. Cei care ajung la un nivel foarte mare devin idoli. Am auzit că sunt copii botezați în Brazilia după numele meu. Dar am ajuns aici datorită disciplinei și popularității fantastice a acestui sport
Gheorghe Hagi, pentru gsp.ro
- Sunt mulți apropiați care povestesc faptul că, atunci când stau de vorbă cu Hagi, totul alunecă invariabil spre fotbal: o fază desenată pe un șervețel, scheme descrise cu pahare. Adică un om conectat realmente nonstop la fotbal!
- Am trecut din viața de pe gazon în cea de antrenor. Iar aici încerc mereu să progresez, să explic ce am învățat, să împărtășesc din experiența mea. Îmi place partea tehnică, nu cea administrativă, legată de bani. Mă simt mai bine unde trebuie să muncesc, să formez jucători, să dezvolt, să construiesc. Pun și eu în practică ce am deprins de la profesorii mei, cărora le mulțumesc și pe această cale. Tuturor! Când ești tânăr, visezi să ajungi mare, iar noi nu facem decât să-i sprijinim pe cei care vor și pot. Iar cel mai greu lucru e să creezi o echipă câștigătoare.
„În primii ani, eram destul de egoist cu mingea”
- 11 septembrie 1982, SC Bacău – Farul 3-0, meciul de debut în Liga 1. Ce v-a rămas întipărit în memorie de la acea partidă?
- Debutul are întotdeauna o încărcătură emoțională specială pentru orice jucător. Dar, indiferent de tabela primei partide, cei talentați ajung mai ușor pe scena mare. Complicat e apoi să-i convingi pe antrenori că poți continua la acel nivel. Adevărata luptă începe după 19 ani, când te lupți că ăia de 27-30-33 de ani. De aceea, mulți capotează în momentul în care nu se mai bat doar cu cei din generația lor. Și talentul nu ajunge ca să-l trimiți pe tușă pe colegul de 35 de ani, arătând că ești mai bun. Eu am pierdut la Bacău, dar am continuat să fiu titular pentru că jucam mai bine decât cel mai în vârstă.
- Dumitru Antonescu, fostul fundaș al Farului, spunea că, la început, erați un copil cuminte, talentat, tehnic, dar prea îndrăgostit de minge, motiv pentru care Fane Petcu vă mai bodogănea.
- E adevărat! Eram mai egoist, ca orice decar sau atacant. Când ești tânăr, ai energie, adrenalină, mintea și experiența vin mai târziu. Dar, din zece acțiuni, cred că marcam două goluri. Atacam direct poarta, vertical, nu mi-a plăcut niciodată să joc înapoi. Probabil mai și exageram! Abia după ce am trecut de 25-26 de ani m-am mai reglat cu treaba asta.
„Semnasem cu Sportul, Steaua, Craiova. Și mă voia și Dinamo!”
- Puțină lume își mai amintește că ați fost la un pas să ajungeți la Steaua încă din decembrie 1982, când ați și încheiat un acord cu cei din Ghencea. Ați semnat și cu Craiova, ați dat examen acolo la facultate. A fost o perioadă tensionată, nu?
- Semnasem la trei echipe. Sportul, Steaua, Craiova. Și mă voia și Dinamo! Patru! Prea multe! Voiam să merg la Craiova, dar, când m-am întors din pregătire cu naționala, m-au așteptat la aeroport cei de la Sportul. În rest, n-a mai venit nimeni! Trebuia să plec în pregătire și am înțeles că acela îmi e drumul. Nimic altceva!
- Oltenia însemna magnetismul Craiovei Maxima, nu?
- Părinții m-au sfătuit să mă gîndesc și la ce fac după fotbal. Să merg la o facultate și așa apăruse varianta cu Craiova. Iar asta e valabil și acum, bineînțeles! Nu știm ce ne rezervă ziua de mâine, așa că toți copiii aceștia care se află la început în fotbal trebuie să fie pregătiți și la nivel de școală. Să învețe!
Pentru mine n-au existat decât mingea și fotbalul, inclusiv când am venit prima dată în București, la Sportul. Am luat decizii bune sau mai puțin bune, asta se întâmplă tuturor! Dar știu sigur că mentalitatea mea a fost de la început să mă duc printre cei mai buni și să le arăt că sunt number one. La nimic altceva nu m-am gândit!
Gheorghe Hagi, pentru gsp.ro
„Bumbescu doar îți arăta crampoanele: Hai, vino pe aici!”
- La Sportul – 65 de goluri în 107 meciuri, locurile 2, 3 și 4 în sezoanele petrecute în Regie, inclusiv apariții europene remarcabile, precum acel 1-0 cu Interul lui Zenga, Baresi, Bergomi sau Altobelli, în toamna lui ‘84. O lansare perfectă spre fotbalul mare, nu?
- Scuzați-mă, dar la 20 de ani am ieșit cel mai bun jucător al României! Eram tânăr, aveam entuziasm, motivație, ambiție și trebuia să arăt că sunt cel mai bun. Știam care-mi sunt obiectivul și direcția. Motorul meu a fost că, în sport, azi nu mai e valabil ce ai făcut ieri. Nu te poți hrăni din asta, chiar dacă ai scris istorie. Trebuie să te lupți pentru fiecare pas. Despre fotbaliști se spune că sunt niște actori, nu? Dar există o mare diferență! Noi avem mereu în față un alt adversar, trebuie să schimbăm aria, în timp ce actorii repetă aceeași piesă.
- Pasul la Steaua spre un vestiar colosal! Cum ați intrat în acea cabină cu „grei” din Ghencea?
- Simplu, simplu! Un vestiar cu o mentalitate excepțională, cu colegi extraordinari, competitivi, iar mie mi-a plăcut dintotdeauna performanța. Eram conștient că am venit la o echipă mare, aveam rolul meu și trebuia să fac diferența într-un grup care juca foarte bine an de an. Iar asta m-a stimulat. De-aia am și făcut lucruri deosebite, am ajuns să marchez cinci goluri într-un meci ca decar. Nu e ușor.
- Bine, dar cu mulți dintre băieții de la Steaua vă știați deja de la lot, adică n-ați venit printre necunoscuți. Au fost însă colegi care v-au ajutat în mod special în primele luni la Steaua?
- Eram ăștia mai tineri, cu Belo, cu Gabi Balint. Mamă, ce miuțe mai ieșeau la „tinerii” cu „bătrânii”! Concurs! Nea Puiu ne motiva inclusiv prin meciurile astea între noi, care ne-au ajutat și ele să arătăm bine.
- Săreau scântei contra lui Iovan și Bumbescu! Atenție la glezne!
- Nu era niciun VAR, ca acum! Doar îți arăta crampoanele și-ți zicea: „Hai, vino p-aici!”. Abia te aștepta! Dar eram căliți. Ne plăcea. Și acum sunt convins că jucătorul foarte bun e cel care are curaj în teren. Adică se duce, caută, intră la bătaie! Ăla are potențial mare!
„Steaua din anii '80? Adversarul era sufocat în primele 30 de minute!”
- Pentru cei care n-au văzut acea mare echipă a Stelei de la sfârșitul anilor ‘80, cu cine ați compara-o ca stil, raportat la vremurile noastre?
- Avea câte ceva și din Real Madrid, și din Barcelona. Dar mai mult din Barca! Începând cu culorile, roșu-albastru! Jucători cu mare experiență, posesie, agresivitate, foarte bine și fără minge. Arăta o tranziție negativă uimitoare. Gândiți-vă că, acasă, era deja 2-0, 3-0 până prin minutul 30! Adversarul era sufocat. Era genul de fotbal pe care l-a practicat Barcelona asta din vremurile moderne. Iar din Madrid – spiritul fantastic de a nu ceda până la ultimul fluier și pofta incredibilă de gol!
- Ați jucat în 10 derby-uri cu Dinamo, cinci goluri, unul din penalty, reușite fabuloase, victorii, înfrângeri. Care dintre ele a lăsat cea mai puternică amprentă?
- Dinamo – Steaua 2-2, imediat după Revoluție, în 1990. Au fost de toate acolo! Un meci absolut memorabil! Sigur, Dinamo mai poate spune despre acel 3-0 din toamna lui ‘89. Dar toate au avut sare și piper!
- Inclusiv acel 1-1 din finala Cupei României 1988, cu golul anulat lui Balint și decizia Stelei de a se retrage de pe teren, la îndemnul lui Valentin Ceaușescu!
- Ce sens mai are să vorbim despre ce a fost în urmă cu 100 de ani? În fotbal se întâmplă atâtea! De-aia e frumos! Pentru mine e clar că jucători mari ajung aceia care nu stau cu privirea în urmă, reacționează imediat și se duc înainte. Privești în față tot timpul! Te conectezi la moment, ești reactiv la minte și la picioare. Dacă rămâi pasiv, n-ai cum să reziști.
- Vă întrebasem despre meciul acesta pentru că Mircea Lucescu spune și azi că acel trofeu ar trebui trecut, de fapt, în palmaresul lui Dinamo, nu o Cupă rămasă fără câștigător! Sunteți de acord cu abordarea asta?
- E ziua mea! Hai să vorbim despre lucrurile frumoase care s-au făcut, nu de detalii care contează prea puțin azi. Steaua și Dinamo erau două echipe frumoase, Craiova a treia, Piteștiul – la fel, au dus foarte sus nivelul fotbalului românesc. Să dea Domnul să mai ajungem vreodată să mai jucăm finale și semifinale de cupe europene, să-i batem pe cei mai buni pe la Mondiale și Europene! Astea sunt lucrurile care rămân în picioare, de care vreau să povestesc! Asta trebuie să le arătăm copiilor, fiindcă pentru ei muncim!
Noi, românii, suntem foarte buni la fotbal. Foarte buni! Iar calitatea noastră e ceva mare: creativitatea. Trebuie să construim totul pe această creativitate. Dacă știi să interpretezi fotbalul având în sânge această calitate, poți să ajungi ca Barcelona, la perfecție
Gheorghe Hagi, pentru gsp.ro
„Cea mai bună întrebare! Îi mulțumesc lui Vardinoianis pentru tratamentul special!”
- Într-un interviu pe care l-am realizat la Atena cu niște ani în urmă cu magnatul Iorgos Vardinoianis, fostul boss de la Panathinaikos și apropiat de marea echipă a Stelei din anii ‘80, mărturisea că avea deja pregătite actele pentru transferul lui Gică Hagi în Grecia. Care e povestea?
- Cea mai bună întrebare! Te felicit! Vreau să-i mulțumesc pentru felul în care s-a comportat cu mine. Asta pot să fac după atâția ani. M-a dorit foarte mult acolo. M-a tratat special. Părinții mei au și mers acolo, au stat o lună la Atena.
- Serios? De ce? Ca să pregătească venirea la Panathinaikos, nu?
- Au stat acolo o lună! La Atena! Mama s-a născut în Grecia! Dar nu m-au lăsat să ies! Să nu lași un tânăr atât de bun să se ducă, să dai un exemplu? Au considerat că e mai bine să rămân. Acel fapt a fost singurul negativ până în 1990. Că nu te lăsau să te transferi peste hotare. Te blocau. Și nu poți să blochezi la infinit un tânăr talentat, foarte bun. Din contră, trebuie să-i arăți strada, să se ducă sus, să reprezinte România. Noroc însă că a venit Revoluția și am ajuns la Real Madrid.
Dar câte oferte nu am avut și înainte să plec la Madrid?! Eu am fost dorit de când m-am născut! Inclusiv Milan, da! Iar când m-am dus printre cei mai buni, m-am duelat cu ei, iar uneori am mai făcut și diferența
Gheorghe Hagi, pentru gsp.ro
„Am avut nevoie de trei-patru luni de adaptare la Madrid”
- Real Madrid, o poveste fantastică!
- Tot ce s-a întâmplat după 1990 a fost deosebit. La mine, cariera se împarte în două. Ce am făcut acasă și ce am realizat peste hotare. Am făcut performanțe peste tot. Bineînțeles că Real și Barca m-au școlit, mi-au arătat ce trebuie să fac la nivelul cel mai mare și la exigenețele cele mai înalte. Și, plecând de acolo, am ajuns mai târziu la Galata, unde eram deja altceva.
- A existat un impact semnificativ atunci când ați ajuns la Real, pe o altă planetă?
- Am avut nevoie de vreo trei-patru luni să mă adaptez. Am arătat cine sunt chiar din pregătiri, toate ziarele scriau că m-am prezentat foarte bine, am fost printre cei mai buni. A fost nevoie de o perioadă și pentru a mă racorda la tactica Realului, la echipă, la grup. Oricât de mare jucător ai fi, treci prin asta. Dar depinde și de țară, de oameni. Dar, după ce se scurge acel tempo de așteptare, trebuie să arăți imediat că ești competitiv. Nu mai e timp de alte întrebări.
Fundamental în fotbalul de azi e să nu fugi nici de minge, nici de adversar. Să nu te ferești de contacte. Eu de-abia așteptam să mă atingă cineva, că imediat se activa adrenalina. Pe teren nu poți să fii băiat bun, niciodată. În rest, în afara gazonului, ești un om ca toți ceilalți, dar și acolo e o dezbatere despre lifestyle, fiindcă inclusiv asta te face să fii mai bun ca sportiv. Uneori, de acolo vin diferențele, din felul în care ai grijă de tine în afara terenului!
Gheorghe Hagi, pentru gsp.ro
- Magul Helenio Herrera 1990. „Real Madrid a făcut o afacere mult mai bună cu Hagi decât Barcelona cu acest bulgar”. Se referea la Stoichkov. Cuvinte formidabile din partea unei legende! Vă mai amintiți declarația asta?
- Hai să ne aducem aminte de ceva! La sfârșitul lui ‘89, înainte cu șase luni de transferul la Madrid, terminasem pe locul doi în Trofeul Bravo, destinat celor mai buni fotbaliști din Europa sub 23 de ani. Pe primul loc – Maldini. Dar a fost așa pentru că Milan ne-a bătut în finala Champions League, iar Paolo a ieșit pe poziția întâi, iar eu – pe doi. Deci, scuzați-mă! M-au dorit dintotdeauna ăia mari și de aceea am și zis la început că mă simt împlinit la vârsta asta.
19 trofeea cucerit Hagi în cariera de jucător: 3 campion România (Steaua, 1987, 1988, 1989), Cupa României (Steaua, 1987, 1989), Supercupa Europei (Steaua, 1986), 2 Supercupa Spaniei (Real Madrid 1990, Barcelona 1994), Cupa Anglo-Italiană (Brescia 1994), 4 campion Turcia (Galatasaray, 1997, 1998, 1999, 2000), 2 Cupa Turciei (Galatasaray, 1999, 2000), 2 Supercupa Turciei (Galatasaray, 1996, 1997), Cupa UEFA (Galatasaray, 2000), Supercupa Europei (Galatasaray, 2000)
5 trofeea adunat Hagi în calitate de antrenor: o Cupă în Turcia (Galatasaray, 2005), 2 titluri România (Viitorul 2017, Farul 2023), Cupa României (Viitorul, 2019), Supercupa României (Viitorul, 2019)
Alte articole speciale cu Gheorghe Hagi:
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
