Articol de GSP - Publicat vineri, 07 octombrie 2022 18:56 / Actualizat vineri, 07 octombrie 2022 23:29
Invitat în episodul cu numărul 8 al podcastului „Profu' de Sport”, fostul mare internațional Ilie Dumitrescu (53 de ani) a dezvăluit cum a ajuns expert în artă și colecționar de tablouri.
- GSP a lansat în luna iulie o nouă producție video: podcastul „Profu' de sport”, o serie de dialoguri relaxate și spectaculoase cu oameni importanți din fenomen. Precedenții invitați au fost Gică Popescu, Ovidiu Ioanițoaia, Cătălin Oprișan, Mihaela Buzărnescu, Cristian Tudor Popescu, Orlando Nicoară, Emil Grădinescu și Mihai Neșu.
VIDEO Ilie Dumitrescu, la „Profu' de Sport”: „Am fost sensibil la frumos”
- E plin fotbalul românesc de legende despre tine și despre stilul tău, pe care mulți îl consideră teatral. Pornind de la cum te îmbraci, foarte atent cu tine întotdeauna, până la cum vorbești. De exemplu, a părut forțată apropierea ta față de artă, s-a spus la un moment dat: „Dom'le, de unde apropierea asta a lui Dumitrescu față de artă? Un copil dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, acum a ajuns expert în artă, e colecționar de tablouri?”. Cum te-ai apropiat de artă? Și de ce?
- Cătălin, pe mine comentariile astea mă amuză copios, sunt imun. Este ca și cum eu am crescut cu bonă, aveam în fiecare hol, pe fiecare perete din casă tablouri. Sau bronzuri. Sau mobilă stil. Ai auzit în vreun interviu de-al meu chestia asta?
- Nu, din contră.
- Tu, care ești în presă de-o viață și ne știm foarte bine...
- Ai plecat foarte de jos, asta e ideea.
- Mai spuneam că am mâncat ceai cu zahăr ars? Nu! Eu am intrat accidental și am spus-o de fiecare dată, de câte ori am avut șansa să vorbim despre artă, că destinul m-a pus în fața faptului împlinit. Prin Mexic, eram departe de casă, am luat niște lecții de pictură, că n-avem ce face și în lipsă de activitate mi-am cumpărat șevalet, tot ce trebuie. Dar m-am lăsat repede. N-avem nicio treabă cu arta, nu mă gândeam că voi ajunge vreodată să cumpăr o clădire și să fac comerț cu artă. Nicio legătură n-aveam în Mexic cu arta sau să cochetez eu cu obiectele de artă... Întors în România, m-am dus să cumpăr o clădire, să fac o investiție. De fapt, și asta a fost destin.
- Așa.
- Voiam să cumpăr ceva lipit de „Caru' cu Bere” (n.r. restaurant tradițional în Centrul Vechi din București). M-am dus să dau avansul, cu avocat, cu notar, să semnez cu proprietarul clădirii. Avea cofetărie la parter și vreo două-trei etaje... Mi-a plăcut mie, voiam să închiriez apartamentele. Erau frumoase, nobile, vizavi de CEC, cea mai frumoasă clădire din București. Zic „Închiriez două apartamente și închiriez și spațiul de la parter. Sau poate la bătrânețe o să stau eu aici, în Centrul Vechi, să-mi beau cafeaua la Caru' cu Bere și să privesc de pe balcon CEC-ul”.
- Frumos plan.
- Aveam fantezii, da? Nu s-a legat asta, ies din clădirea aia... Și trece cineva cu o vafă (n.r. - înghețată într-un cornet special). Nu mâncasem vafă de când eram copil și întreb: "Dom'le, de unde ați cumpărat vafa?". „De după colț”. Iau avocatul, iau notarul, merg să mâncăm o vafă și vine apoi cineva spre noi, o doamnă, și îmi spune: „Căutați o proprietate în Centru Vechi? Că v-am văzut pe-aici”. Zic: „Da”. „Nu vreți să vedeți una?”.
- Și?
- Pleacă avocatul, rămâne notarul, că eram prieteni, și văd „Hanul cu Tei”. Mă uit și zic: „Hanul cu Tei e de vânzare?”. „Da, dom'le, proprietarul e sus”. Având avansul la mine pentru clădirea cealaltă, zic: „Ai actele regulă, totul e OK?”. Ăla-mi spune: „Bă, vrei să cumperi?”. Zic: „Da”. Deci, totul s-a legat, nicio legătură cu arta, eu trebuia să cumpăr altă clădire...
- Și ai ajuns să cumperi „Hanul cu Tei”, care avea și o galerie de artă, nu?
- Tot hanul era o consignație, acolo era tot ce se confisca înainte de Revoluție! Toți deponenții care veneau cu obiecte de artă, tablouri, mobilă, covoare, bijuterii, diamante, briliante, lustre.
- Acolo ajungeau.
- Acolo veneau, dacă cineva voia să vândă ceva. Era o consignație care avea un nume deja clădit în zona asta. Îmi zice: „Dom'le, dă-mi un euro avans”. Îi zic: „Nu-ți dau un euro avans, îți dau 25.000 de euro avans, dacă vrei”. Am făcut actele în două săptămâni și ăsta-mi spune: „Bă, vrei să cumperi privat sau nu mai plătești TVA-ul și preiei tu societatea, cu toată activitatea?”. Și eu preiau activitatea, cu societatea, cu clădire.
- Cu tot ce înseamnă artă, la pachet...
- La pachet! Așa am intrat eu în artă. N-am spus că mi-am dorit! Mi-a luat un an, doi, să înțeleg, să cunosc oameni.
- Deci spui că ai făcut-o ca pe o afacere, nu ca să epatezi.
- Ce să epatez, ce-mi trebuia? Cu ce să ies eu în evidență? Ce să fac eu? Aaa ... că am fost sensibil la artă și că mi-a plăcut pe urmă? Și n-am scos toate obiectele și am continuat cât am putut activitatea asta frumoasă? Aia da. Că acolo fiecare obiect avea o poveste. Fiecare deponent care venea cu vreun obiect avea o poveste în spate. Pot să scriu o carte cu fiecare poveste din ce am făcut eu la "Hanul cu Tei".
