GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  CENTRUL „SF. NECTARIE”

EXCLUSIV Cum arată centrul de recuperare construit de Mihai Neșu lângă Oradea: „Cel mai frumos din sud-estul Europei!” » Donații și sponsorizări de aproape 6 milioane de euro

Articol de - Publicat marti, 04 februarie 2025 14:26 / Actualizat marti, 04 februarie 2025 15:41

Anul trecut, la finalul lunii octombrie, Mihai Neșu deschidea Centrul de recuperare „Sfântul Nectarie” de la Cihei, o micuță localitate aflată la numai 8 km de Oradea, un proiect a cărui construcție fusese demarată în iulie 2020. Acum, Centrul are în terapii 140 de copii și din acest an a început să primească și adulți

Drama din 2011, când, în urma unei accidentări un antrenament la FC Utrecht, unde juca, a rămas paralizat de la gât în jos, nu l-a doborât. A luptat, a făcut terapie, a trecut peste alte episoade crunte, inclusiv un divorț și decesele părinților, dar și-a dorit să-i ajute pe alții aflați în situații similare.

FOTO. Cum arată centrul de recuperare construit de Mihai Neșu la Oradea

Centrul de recuperare construit de Mihai Neșu la Oradea
Centrul de recuperare construit de Mihai Neșu la Oradea
Centrul de recuperare construit de Mihai Neșu la Oradea
Centrul de recuperare construit de Mihai Neșu la Oradea
Centrul de recuperare construit de Mihai Neșu la Oradea
+13 FOTO

O speranță pentru cei cei care au pierdut-o

A învățat programe de arhitectură și randări 3D la început pe telefon, apoi pe calculator. Așa a proiectat Centrul, care acum este aproape finalizat. Un vis, un desen animat pe calculator, a devenit realitate.

Prin donații și sponsorizări de aproape 6 milioane de euro, Mihăiță Neșu a transformat propria tragedie în speranță și ajutor pentru ce care nu se pot ajuta singuri.

Clădirea de recuperare, care are 1.000 de metri pătrați e deja plină. Pe lângă diverse spații de tratament și terapie, are și o piscină. Într-o altă zonă sunt spațiile de cazare, 5 căsuțe ce pot găzdui câte două familii, dar și o biserică, un teren de fotbal, parcări, centrale termice, panouri solare.

Și mai sunt în curs de finalizare și alte componente alei ale proiectului, o clădire multifuncțională cu restaurant, bucătărie și spații ce pot fi închiriate, manejul, o fermă, dar și un loc de joacă pentru copii.

Pentru toate acestea mai este nevoie de încă cel puțin 1,5 milioane de euro. Dar oamenii au rezonat cu visul fostului internațional și continuă să-l sprijine. Deocamdată, oamenii plătesc doar 25% din costul tratamentelor, restul fiind acoperit de Centru din donații și sponsorizări

Vin cazuri din toată țara. Acum sunt 140 de copii care fac terapie aici, în cele mai bune condiții. Iar dn acest an, Centrul s-a deschis ș pentru adulți. Sunt deja câțiva care au început recuperarea. Unii au nevoe de terapie pe termen lung, astfel că trebuie să locuiască chiar la centru.

„Am plâns, sunt cazuri cumplite la Centru, iar Mihăiță e mereu acolo"

George Ogărau, fostul său coleg Steaua și unul dintre cei mai apropiați prieteni, l-a vizitat din nou pe Mihai Neșu în week-endul trecut, „fiindcă am vrut și să sărbătorim împreună aniversările noastre, amândoi fiind născuți în februarie, eu pe 3, el pe 19. Nici nu puteam să-mi fac un cadou mai frumos decât să fiu acolo cu el, să văd ce a realizat".

Cum arată centrul de recuperare construit de Mihai Neșu lângă Oradea: „Cel mai frumos din sud-estul Europei!” » Donații și sponsorizări de aproape 6 milioane de euro
George Ogăraru și Mihai Neșu, doi prieteni

Acum director al Academiei Steaua, George este impresionat de ceea ce a văzut la Cihei: „Este ceva extraordinar, cel mai mare și mai frumos centru de acest fel din România și poate din sud-estul Europei.

E la un nivel peste ce se poate descrie, e așa cum l-a gândit Mihai. O oază de liniște și speranță, cu personal profesionist, iar oamenii cu probleme neuro motorii vin din toate colțurile țării.

Lista de așteptare este foarte mare, iar cazurile sunt cumplite. Din păcate, sunt foarte multe. Noi nu interacționăm cu ele, dar sunt atât de mulți care au nevoie de ajutor. Este o lume pe care noi nu o vedem, pentru că acești oameni nu au infrastructura necesară încât să-i vedem pe străzi. Sunt cumva stigmatizați și nu înțeleg de ce, fiindcă oricui i se poate întâmpla.

Acolo înțelegi că micile noastre probleme de zi cu zi, pentru care ne facem atâtea griji, nu mai înseamnă nimc când ajungi într-o asemenea situație”, spune George.

„E mulțumit că poate să ajute. Dacă ar avea aripi, ar zbura!”

A continuat apoi să descrie ce a văzut la Centru: „Recunosc că am avut un șoc. Mi-au dat lacrimile când când am văzut cazurile, unele atât de grave că inima și capul nu le pot duce. Sunt situații disperate, care nu găsesc ajutor în altă parte. Sună oamenii plângând. E incredibil ce a reușit să facă Mihai. Uite că Dumezeu l-a trecut prin foc pentru ca acum el să-i poată ajuta pe alții.

Mai bine de 4 ani a fost șef de șantier. Iar acum e mereu acolo, în fiecare zi. E un exemplu pentru toți, că se poate să treci peste orice obstacol, cu ajutor, cu voință, cu determinare. Și îl văd, e bine, e mulțumit că poate ajuta, că a adus lucrurile până aici.

Da, Mihăiță e bine, dacă ar avea aripi ar zbura. Sunt alături de el de când l-am cunoscut, iar de proiect de la început. Și știu că mai are nevoie de ajutor pentru ca proiectul să aibă sustenabilitate. Fiindcă după ce va fi complet gata, încep alte provocări. În fiecare zi apare un nou caz, un om pe care trebuie să-l ajuți", a adăugat Ogăraru.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ilie Bolojan și scenele uitate de timp descoperite în arhiva GSP: în stradă cu suporterii la promovarea-fantomă a unui club de tradiție » Momentul în care a stârnit furia comunității
Superliga
Ilie Bolojan și scenele uitate de timp descoperite în arhiva GSP: în stradă cu suporterii la promovarea-fantomă a unui club de tradiție » Momentul în care a stârnit furia comunității
Răsturnare de situație! FCSB a făcut al doilea transfer al serii » Gigi Becali: „Atât am plătit”
Superliga
Răsturnare de situație! FCSB a făcut al doilea transfer al serii » Gigi Becali: „Atât am plătit”
Cum a fost surprins Gică Popescu la 20 de secunde după ce înlocuitorul fiului său a marcat golul Farului » Dialog în direct cu Radu Naum: „Nu poți să spui asta”
Superliga
Cum a fost surprins Gică Popescu la 20 de secunde după ce înlocuitorul fiului său a marcat golul Farului » Dialog în direct cu Radu Naum: „Nu poți să spui asta”

Victor Rebengiuc, la 92 de ani » Cu ce echipă din Liga 1 a ținut: „Mă duceam la meciuri” + cine a fost „sportivul ideal” al României

Telenovelă fără sfârșit în cazul lui Vasile Mogoș » Plimbat între rivalele din play-off, a luat decizia


Comentarii (3)
Ovi99
Ovi99  •  04 Februarie 2025, 16:51

Felicitari pentru articol! Pacat cs nu se promoveaza mai mult acest centru si toata munca de acol!

Romario40
Romario40  •  04 Februarie 2025, 15:19

Mă bucur că a reușit să facă așa ceva .Putini știu că în România sunt f rare genul asta de centre de recuperare care să aibă toate aparatele necesare pt o recuperare eficienta Saru mana,domnule Nesu!

monika.
monika.  •  04 Februarie 2025, 14:51

Impresionant, un exemplu extraordinar!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează