GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  INTERVIU

EXCLUSIV Ce înseamnă victoria lui Nicușor Dan? » Politologul Cristian Preda a răspuns la 5 întrebări punctuale ale Gazetei: „Simion și Georgescu vorbeau despre geto-daci și telepatie, dar românii vor alte lucruri”

Politologul Cristian Preda / președintele Nicușor Dan, fotomontaj: Andrei Crăițoiu / GSP
Politologul Cristian Preda / președintele Nicușor Dan, fotomontaj: Andrei Crăițoiu / GSP

Articol de - Publicat luni, 19 mai 2025 11:35 / Actualizat luni, 19 mai 2025 14:44

Politologul Cristian Preda, 58 de ani, a răspuns la 5 întrebări adresate de Gazeta Sporturilor despre rezultatul de aseară, de la alegerile prezidențiale.

  • CONTEXT: Independentul Nicușor Dan a devenit noul președinte al României, după ce l-a învins în turul 2 al alegerilor prezidențiale pe George Simion, candidatul AUR, cu 53,60% la 46,40%;
  • În vârstă de 55 de ani, Nicușor Dan este al 5-lea președinte postdecembrist, după Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis;

„Victoria lui Nicușor Dan a fost un semnal de reformă și de modernizare a statului”

- Domnule Cristian Preda, ce înseamnă victoria lui Nicușor Dan?
- Trei lucruri. În primul rând, e o confirmare a dorinței cetățenilor români de a consolida apartenența la UE. Ea a fost pusă la încercare de un candidat, G. Simion, care a fost susținut în mod deschis de Kremlin. Asta a fost ceva nou în peisajul nostru politic. De altfel, interferența rusă nu va înceta. În al doilea rând, victoria lui Nicușor Dan a fost un semnal de reformă și de modernizare a statului. Simion și Georgescu vorbeau despre geto-daci și telepatie, lucruri atrăgătoare pentru un anumit public, dar cei mai mulți români vor totuși spitale unde să te poți trata cum trebuie, funcționari care să nu ia șpagă, miniștri competenți, guvernare în stil european. În al treilea rând, N. Dan a fost purtătorul unui mesaj de reconciliere. Ultranaționaliștii au divizat societatea, au produs ură și au „normalizat” bădărănia. Va fi greu, dar nu imposibil să revenim la civilitate și la dialog.

- Care vi se pare provocarea cea mai importantă pentru noul președinte?
- Una din marile probleme ale deceniului Iohannis a fost instabilitatea guvernelor: am avut nu mai puțin de nouă premieri din 2014 încoace: Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Câțu, Ciucă și Ciolacu. Iar acum, fragmentarea Parlamentului e mai pronunțată decât în 2014. Va fi nevoie de un compromis rațional. Nu e vorba doar despre articularea unei majorități, ci și despre competență. Ar fi bine ca-n guvern să nu mai avem, de pildă, cum s-a întâmplat acum câțiva ani, un ministru al educației care vorbea prost limba română, ca să nu mai vorbesc de premieri plagiatori.

Ce înseamnă victoria lui Nicușor Dan? » Politologul Cristian Preda a răspuns la 5 întrebări punctuale ale Gazetei: „Simion și Georgescu vorbeau despre geto-daci și telepatie, dar românii vor alte lucruri”
Nicușor Dan

- Într-una dintre cărțile dumneavoastră ați făcut un portret al președintelui ideal pentru România. Ce bifează și ce nu bifează Nicușor Dan?
- Una din trăsăturile pe care le invocam era independența. N. Dan a fondat un partid, dar de 7 ani încoace e „fără de partid”. E un avantaj acum, fiindcă președintele trebuie să fie neutru. O altă trăsătură pe care am subliniat-o era moderația. Noul nostru președinte nu e un radical. Una din observațiile mele era că ar fi bine să avem un președinte care să vrea să facă un singur mandat. Acționând astfel pentru interesul public, nu cu gândul la realegere. Vom vedea abia în 2030 dacă Nicușor Dan va bifa și acest criteriu.

„Nu ai ocazia de a vedea prea des o asemenea decuplare de realitate ca în declarația lui George Simion”

- De asemenea, ați scris o carte despre mesaje electorale. Care a fost momentul d-voastră favorit din această campanie?
- Momentul în care, după publicarea sondajelor, Simion a declarat că românii au arătat, prin votul lor de ieri, că îl vor președinte pe Georgescu. Nu ai ocazia de a vedea prea des o asemenea decuplare de realitate. Nu, nu sunt în favoarea unui control psihiatric care să preceadă admiterea unei candidaturi. Cetățenii au suficient discernământ pentru a buși impostorii.

- Mai există vreo marjă de creștere pentru George Simion sau credeți că s-a atins un plafon pentru tipul său de discurs și temele abordate de zona sa politică?
- În cele două camere, suveraniștii au 32% din mandate. Mai mult decât PRM, care a avut 20% între 2000 și 2004. În 2004, partidul lui Vadim a coborât la 13%, deși fusese în opoziție. AUR și sateliții săi – adică SOS România și POT – vor păți, probabil, la fel, mai ales că e mai probabil să se creeze noi facțiuni decât să le vedem pe Șoșoacă și Gavrilă revenind de unde au plecat. Reamintesc că ambele au intrat în politică pe listele AUR, după care s-au hotărât să fondeze noi formațiuni. E, pe de altă parte, clar că soarta extremei drepte va depinde de felul cum justiția va trata cazurile Georgescu, Potra, Peșchir, Simion etc., amestecați în tot felul de afaceri foarte dubioase.

11.641.503 alegătoriși-au exprimat preferința în turul 2 al alegerilor prezidențiale

Citește și:
Cutremur în fotbalul internațional! Olympique Lyon a fost retrogradată în Ligue 2
Campionate
Cutremur în fotbalul internațional! Olympique Lyon a fost retrogradată în Ligue 2
„V-o spun în premieră” » Dezvăluire tare la GSP Live: „Știți ce făceau jucătorii naționalei la duș?”
Nationala
„V-o spun în premieră” » Dezvăluire tare la GSP Live: „Știți ce făceau jucătorii naționalei la duș?”
FRF, reacție oficială după ce Florin Talpan a cerut excluderea celor de la FCSB din Superliga și din cupele europene
Superliga
FRF, reacție oficială după ce Florin Talpan a cerut excluderea celor de la FCSB din Superliga și din cupele europene
Lovitură după lovitură pentru FCSB! Încă un jucător s-a accidentat și va lipsi două luni
Superliga
Lovitură după lovitură pentru FCSB! Încă un jucător s-a accidentat și va lipsi două luni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce echipe sunt calificate în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025. Program + cine transmite la TV

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis


Comentarii (26)
mishu_74
mishu_74  •  20 Mai 2025, 21:08
Postat de Unfan pe 19 Mai 2025, 15:45

Cu orice parte ati votat ieri ar fi frumos sa incercati sa va puneti putin si in pielea celorlalti si sa vedeti ce ii supara si de ce si sa alegeti intelegerea nu ura. Si ar mai fi frumos sa nu mai credeti tot ce zic anumiti candidati oricum ii cheama si sa cautati informatii pe net ( a se intelege google nu facebook, instagram, tik tok sau twitter) nu de pe la tv ca sa va formati o perspectiva mai apropiata de realitate.

chestia asta m a nemultumit maxim pe parcursul intregii campanii electorale. cum toti cei care votau impotriva Simion le explicau "superior", "academic" si foarte "educat" celorlalti, ***. intr o democratie, intr-un stat de drept, votul este democratic oricare ar fi el. nu exista o parte superioara sau desteapta pentru ca a votat cu un candidat si alta inferioara ori proasta pt ca a votat cu celalalt. cum am zis, intr-un stat de drept si democratic. in ro insa, liber la jigniri si la discreditari in spatiu public sau retele sociale. niciun indemn la calm, la echilibru, la analiza, nope. numai greata si lehamite peste tot. si dupa alegeri, strange-i si guverneaza-i impreuna... mda

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mishu_74
mishu_74  •  20 Mai 2025, 20:53
Postat de _Adrian__1 pe 20 Mai 2025, 10:05

Orice om cu intelect normal intelege ca 4.5 milioane de oameni SIGUR nu vor s-o ia spre Moscova, SIGUR nu de-asta au votat cu Simion. Postacii ca tine continua sa livreze aceste insulte cretinoide si uite-asa cele 4.5 milioane se vor face 5, apoi 6 si in final vor fi conduse de vreunu' care-l va face pe Georgescu sa para bun de pus la icoane.

100% de-acord. Io zic ca doar s-a amanat inca 5 ani. daca in urmatorii 5 ani nu se va schimba radical sau majoritar situatia economica si nu doar in orasele mari, ci in toata ro, la alegerile viitoare AUR va castiga majoritar. Bineinteles, daca se va transforma intr-un partid cu o platforma politica solida, ideologie si viziuni economice pe termen lung si-si vor schimba liderul cu unul cel putin credibil. ca doar pe chilotareala, urlete si programe de sef de galerie nu atragi lume si nu faci treaba.

monika.
monika.  •  20 Mai 2025, 18:16
Postat de ArtJedi pe 19 Mai 2025, 12:44

Am vazut ce vor romanii: vor banane, cum ambele sensuri. Sincer, copiii pana in 35 ani n-ar trebui sa voteze, nu sunt copti la minte. Nu au trecut prin manevrele lui Basescu si ale lui Iohannis sa intelega ca 99% din ce spune la Antena 3 e minciuna. Peste 10 ani o sa voteze altfel cand vor avea in jur de 35, dar vor fi altii in jurul varstei de 25, la fel de usor "scoliti" in universitatile sorosiste

Adica, sa se restranga/ anuleze drepturi elementare, si sa fie discriminare. Bravo! Hai sa revenim la realitate. PS Educatia te face sa gandesti, si sa deosebesti adevarul de minciuna, nu varsta. Cand 50% din populatie nu citesc nicio carte pe an, si 45% sunt *** functionali…

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează