Articol de Andra Mocanu - Publicat sambata, 02 noiembrie 2024 12:15 / Actualizat sambata, 02 noiembrie 2024 12:15
Ionuț Radu (27 de ani) nu traversează deloc o perioadă bună în cariera sa de fotbalist și se pare că lucrurile nu merg mai bine nici pe plan personal.
Ionuț Radu (27 de ani) a revenit în această vară la Inter, după împrumutul la Bournemouth, în Premier League, dar nu a fost inclus în lot la niciun meci în acest sezon. El a discutat în vară cu Sassuolo și cu Palermo, cluburi din Serie B, însă fără a ajunge la un acord.
FOTO. Ionuț Radu, părăsit de iubita Francesca
Se pare că Ionuț Radu are probleme și în plan personal. Fotbalistul forma un cuplu cu Francesca Cuccuru de mai bine de doi ani, iar acum au apărut semne că povestea lor de dragoste s-a încheiat.
Modelul italian nu a mai postat nimic în ultimele luni cu portarul român, deși obișnuia să facă acest lucru destul de des. Cei doi nu se mai urmăresc pe Instagram și chiar și-au șters toate pozele pe care le aveau împreună pe rețelele sociale.
Ionuț o cunoscuse pe frumoasa Francesca prin intermediul rețelelor sociale.
„Ne-am cunoscut pe rețelele sociale și ne-am mutat imediat împreună. Ea are 20 de ani, vine din Sassari și este studentă. Luăm lucrurile pas cu pas”, spunea Ionuț Radu în urma cu ceva timp, conform gazzetta.it.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor