Articol de Andra Mocanu - Publicat duminica, 16 martie 2025 13:19 / Actualizat duminica, 16 martie 2025 13:19
Aflat la debutul pentru Como, Dele Alli (28 ani) a primit cartonașul roșu în meciul cu AC Milan (scor 1-2), însă italienii scriu că starului îi merge de minune pe plan sentimental.
Cotat cândva la 100 milioane de euro, Alli și-a făcut apariția pe teren după o pauză de doi ani. După doar 10 minute, la mijlocul terenului, Alli l-a faultat dur pe mijlocașul lui AC Milan, Loftus-Cheek. Inițial, „centralul” i-a acordat doar cartonaș galben, dar după analiza VAR, britanicul a fost eliminat direct.
Foto. Dele Alli, consolat de superba iubită după debutul „de coșmar” din Serie A
Fotbalistul englez este consolat însă de superba lui parteneră, modelul spaniol Cindy Kimberly (26 de ani). În tribune, mijlocașul a fost susținut chiar de iubita sa, care e nelipsită de la cele mai importante meciuri în care el joacă, notează publicația sportmediaset.it.
În 2022, Dele Allia început o relație cu Cindy. Cei doi au stârnit atenția publicului după ce au fost surprinşi pe un iaht de lux în timpul unei vacanțe în Capri, Italia.
Cindy a cucerit inimile a milioane de oameni prin frumusețea ei. Drumul său spre celebritate a început în 2015, când Justin Bieber a distribuit pe Instagram o fotografie cu ea, însoțită de comentariul: „OMG, cine este această fată?”. Această postare a propulsat-o rapid în atenția publicului, iar agențiile de modeling au început să o caute.


