GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  JUDECATĂ

Concluziile ultimului termen al procesului în care Mario Iorgulescu este judecat pentru omor: judecătoarea insistă să-l vadă

Mario Iorgulescu
Mario Iorgulescu

Articol de GSP - Publicat joi, 23 iunie 2022 11:47 / Actualizat joi, 23 iunie 2022 11:56

Noua echipă de avocați ai lui Mario Iorgulescu (27 de ani), judecat de Tribunalul București pentru omor, a anunțat la termenul de miercuri, al treilea, că va cere suspendarea procesului, întrucât fiul președintelui LPF ar suferi de o „boală gravă” care l-ar împiedica să ia parte la judecată. În replică, judecătoarea vrea să-l vadă mai întâi pe Mario. 

  • CAZUL: Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată în septembrie 2019 după ce a cauzat un accident mortal, fiind drogat și beat la volan. 
  • În finalul lui 2020, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a decis că procesul lui Mario ar putea începe și a respins cererea acestuia, de schimbare a încadrării juridice, din omor în ucidere din culpă.
  • În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.
  • Sub influența alcoolului și a halucinogenelor, Mario Iorgulescu a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea, evaluat la 300.000 de euro. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.
  • La două săptămâni de la accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors.
  • Pe numele lui Mario Iorgulescu există un mandat de arestare și pentru alt caz. În 2021, fiul președintelui LPF a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe.

În cadrul celui de-al treilea termen al procesului în care Mario Iorgulescu este judecat pentru omor, început cu întârziere după ce precedentul avocat al acestuia a anunțat că a devenit viceprimar al Sectorului 5 din Capitală, noii avocați ai inculpatului au anunțat că vor cere suspendarea procesului, scrie Libertatea.

Cum justifică cererea? Fiul lui Gino Iorgulescu, aflat în continuare la o clinică din Italia, ar suferi de o „boală gravă” și s-ar afla, astfel, în imposibilitatea de a participa la proces. Legea prevede în astfel de cazuri că instanța poate suspenda judecata până când starea de sănătate a inculpatului îi va permite acestuia să participe la proces.

Trimișii GSP la Budapesta au surprins primul lucru pe care l-a făcut David Popovici după primirea medaliei de aur
CAMPIONATELE MONDIALE DE NATAȚIE
Trimișii GSP la Budapesta au surprins primul lucru pe care l-a făcut David Popovici după primirea medaliei de aur

Cazul Mario Iorgulescu: avocații săi cer expertiză psihiatrică în Italia

Avocații au solicitat efectuarea unei expertize psihiatrice, bazându-se pe decizia Curții de Apel din Milano. „În decizia magistraților italieni se arată că Iorgulescu Gino Mario suferă de invaliditate totală și de incapacitate permanentă de muncă 100%”, a argumentat Dan Lupașcu, unul dintre avocații lui Mario, potrivit sursei citate.

Ei au mai susținut că fiul președintelui LPF nu se sustrage de la judecată, pentru că asta ar însemna „o acțiune voluntară, comisă de cineva care are discernământ. Ori, Mario Iorgulescu este păzit permanent, nu are voie să părăsească locul respectiv”. 

Cum a răspuns judecătoarea: „Este internat voluntar sau nevoluntar?”

Judecătoarea Manuela Orzață, președinta completului, a întrebat dacă cei doi avocați ai lui Mario, Dan Lupașcu și Dominic Pop, au discutat cu inculpatul. Răspunsul a fost negativ. 

Apoi, i-a întrebat dacă Mario „este internat voluntar sau nevoluntar?”, adăugând că atât timp cât Iorgulescu „este internat voluntar în acel spațiu, trebuie să existe consimțământul lui scris pentru expertiza psihiatrică”. 

Judecătoarea a mai precizat că în raportul întocmit de expertul psihiatru și depus la Curtea de Apel din Milano sunt utilizați termeni vagi, precum „se pare” și „sunt indicii”. În acest context, este obligatoriu ca inculpatul să fie prezent și audiat în sala de judecată, astfel încât instanța să decidă dacă se impune o expertiză. 

Mario Iorgulescu „poate veni și de bunăvoie, nu doar încarcerat”

Replica unuia dintre avocați a fost că pentru prezența lui Mario Iorgulescu în fața judecătoarei „ar trebui ca autoritățile italiene să-l încarcereze”. 

Poate veni și de bunăvoie. Puteți solicita, tot din motive medicale, și amânarea sau întreruperea pedepsei în celălalt dosar, unde este condamnat la 3 ani de închisoare”, a explicat judecătoarea. 

Libertatea mai scrie că avocații lui Iorgulescu au insistat ulterior ca expertiza să fie efectuată în Italia. În acest sens, au solicitat emiterea unui ordin european de anchetă, pentru ca autoritățile italiene să efectueze expertiza acolo. 

Procurorul de ședință s-a opus, în condițiile în care legea spune că inculpatul trebuie dus în fața unei comisii de la INML: „Poate fi adus la proces, nu vorbim despre o persoană aflată în comă”. 

În cele din urmă, judecătoarea a concluzionat că Mario Iorgulescu „se poate deplasa oricând, dacă dorește aflarea adevărului, așa cum susțin avocații lui”. 

Ordin european de anchetă pentru audierea lui Iorgulescu prin videoconferință

Instanța a aprobat emiterea unui ordin european de anchetă, cu scopul audierii inculpatului prin videoconferință la o dată fixată, astfel încât acesta să-și dea consimțământul pentru expertiză și să precizeze dacă vrea să fie judecat în baza recunoașterii faptei.

Următorul termen al procesului va fi pe 18 august 2022. 

„Băiatul meu va rămâne internat pentru că suferă de o boală ireversibilă. Nu știu ce va face statul român dacă Mario va fi externat peste un an sau doi”, spunea în urmă cu câteva zile Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal. 

Citește și: 

Antrenorul campionului Popovici: „Nu vrem ca David să devină mai mare ca musculatură. E timpul pentru un nou mod de a aborda proba de 100 de metri”

Eduard Novak, dezlănțuit live pe Facebook » S-a filmat în timpul cursei lui David Popovici, după ce fusese contestat pentru mesajul de la prima finală

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (10)
Eusieu3
Eusieu3  •  23 Iunie 2022, 23:54

Deja nu mai putem cu cazul asta ca macar de ar fi singurul dar da, vedem ca prostii ca nu se discuta mai mult de doua zile de un accident in aceleasi conditii pt altii dar este singurul caz in care se schimba o incadrare din culpa in omor si doar tu insisti si mananci si ***! Maine ai putea fi chiar tu sau cineva din familie, atentie la karma! Tu nu te vezi cat esti de penibil si o tii langa? Si in Libertatea si In Gazeta Sporturilor si pe unde te mai bagi sa postezi se vede obsesia ta pt Gino Iorgulescu! Stim cu totii pizma ta veche pe omul asta dar gata, fii barbat si lasa-i ma copilul in pace ca si asa este lovit de soarta si nu in ultimul rand, mai lasa-ne si pe noi cu subiectul asta de care esti obsedat si se vede de la distanta iar de aplaudacii tai chiar nu intereseaza pe nimeni!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

so0os1ck
so0os1ck  •  23 Iunie 2022, 19:52

Uite cum se pi** un ra*** pe justitia Romana. Ce cautam in UE, cum de ne-au primit asa, putrezi pana in maduva oaselor?!

tororosso
tororosso  •  23 Iunie 2022, 17:52

„boală gravă” ...boala lui Calache mai bine spus . Un laș și un tată iresponsabil . Ce fac bani în ziua de azi în România ? omori un om nevinovat iar banul rezolvă tot . O familie de bani gata și cărora puțin le pasă că au nenorocit o familie întreagă . Această pușlama trebuia arestat în primele minute după accident și nu lăsat a pleca din țară . Autoritățile au o mare parte din vină .

Vezi toate comentariile (10)
Comentează