Articol de GSP - Publicat sambata, 07 iulie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 07 iulie 2012 01:02
Exploatarea uraniului s-a desfăşurat între 1952 şi 1992, iar miturile vorbesc despre malformaţii genetice, "patria cancerului" şi bărbaţi care rareori apucau 50 de ani. Pentru autorităţi, zona e acum sigură radioactiv: însă măsurătorile neoficiale sînt cutremurătoare! Clubul de box a devenit sediul Primăriei, fotbaliştii s-au evaporat, iar locuitorii nu vorbesc cu "străinii".
Într-o cafenea din Reşiţa, urmărim pe hartă: "Anina, Oraviţa, Ciudanoviţa... Ha! Ce nume ciudat!". Un bărbat trecut de 40 de ani surîde misterios la altă masă: "În sîrbă, «ciudesne» înseamnă «loc minunat». Ciudat e doar ce se petrece acolo!".
Intrăm în vorbă, îi spunem de unde sîntem. "Păi, mergeţi la Ciudanoviţa! A fost o echipă de fotbal în Liga 4, veneau 1.000 de oameni la meci! Club de box, campioni naţionali! Da' să nu staţi mult pe-acolo!". Nu mai înţelegem nimic. Unde eşti tu, Google?
Twin Peaks de România
Bărbatul se ridică şi dă să plece: "A fost mină de uraniu la Ciudanoviţa. Au murit oameni radiaţi, s-au născut prunci strîmbi şi s-au făcut averi: un miner cîştiga 12.000 de lei pe vremea lui Ceauşescu! Acu' e Twin Peaks! Uraniu' respiră, moartea-i la ea acasă, da' nimeni nu vorbeşte". Mă dezmeticesc, apuc să-ntreb doar: "Ce s-a întîmplat cu boxul şi cu fotbalul?".
"Mergeţi şi la cimitir. Crucile-s vopsite, au şters vîrstele: nu trecea unu' de 50 de ani! Cine a lucrat la uraniu şi nu era de-aici a murit cînd s-a întors în Moldova sau Maramureş. Nu dă bine să se ştie, că vor să facă zonă turistică". Afară hohoteşte o ploaie sinistră, nori de fum se ridică dintre munţii Banatului. Răvăşiţi, cerem nota. "Eu zic să nu vă duceţi!", ne şopteşte chelnerul.
Terenul dintre apartamente de 30 de euro
Fosta colonie minieră are un kilometru. Practic, două rînduri de blocuri părăginite la intrarea în sat, acoperite suprarealist cu antene parabolice: între ziduri tronează un teren de fotbal cu gazon impecabil! Aici trăiesc vreo 200 de oameni, în apartamente cu o chirie de cîţiva euro anual, care se vînd trei la 100 de euro!
Totul e înconjurat de foste clădiri uriaşe, misterioase, din care au mai rămas un zid, o urmă de uşă. Cine joacă fotbal pe teren? Nimeni. Echipa Minerul Ciudanoviţa, devenită Voinţa, s-a evaporat în anii '80. Despre jucători, nimic, nu se vorbeşte. Copiii şi bătrînii fug în curţi. Mergem la Primărie.
Blugi, whisky şi malformaţii
Ruşii au exploatat uraniu la Ciudanoviţa ca să recupereze datoria după Al Doilea Război Mondial. Ei au transformat locul într-un paradis straniu al anilor '60: două cinematografe, spital cu maternitate şi 300 de angajaţi, restaurante, trei alimentare, şapte şcoli, patru secţii sportive. Ruinele de acum. Doar că zona era încercuită şi păzită permanent. La mină lucrau 15.000 de români din toată ţara, completaţi de 2.000 de deţinuţi. Găseai blugi şi whisky, iar salariul unui miner era de zece ori mai mare decît al unui doctor!
Ciudanoviţa era poreclită "Texas", dar există şi reversul. Experţi radiologi ai Academiei au făcut cercetări aici în 1965: 40 la sută din copiii cu părinţi expuşi la radiaţii aveau malformaţii. Probleme cardiace, la creier, picioare strîmbe, albinism. Monştrii din spatele salariilor uriaşe. Recurentă la copii, afecţiunea "spina bifida": puteai atinge cu mîna măduva coloanei unui prunc bolnav de aşa ceva!
Legitimaţii de MI şi zero naşteri
La Primărie ne primeşte edilul Adrian Botoş, fumînd nervos: "Nu mai există fotbal. Am avut echipă, am jucat şi eu, pînă prin '86". Atmosfera pare neverosimilă: "Erau bani mulţi, făceam în Liga 4 deplasări pentru suporteri, cu microbuze! Veneau o mie de oameni la meci, grătare cu mici, navete cu bere", aminteşte Botoş. Întreb unde pot găsi foşti fotbalişti. Primarul se întoarce cu spatele şi priveşte în gol pe fereastră: "Nu ştiu pe unde-or mai fi. Şi ploaia asta... Jucau fotbal localnicii şi minerii. Minerii aveau legitimaţii de lucrători ai MI, toţi!". Linişte. "Păi dacă eram o unitate militară specială?".
Întreb de cancer, de malformaţii, de foşti mineri. Primarul transpiră, răspunde robotic "nu există" şi priveşte în gol. Secretara mă ajută cu cîteva cifre: 6 căsătorii pe 2011, zero în 2012. Naşteri? "Avem cinci, din 1990 pînă azi". Amuţesc. Primarul Botoş se precipită: "Au născut pe la Oraviţa, de-acolo sînt copiii care i-aţi zărit pe stradă". În Ciudanoviţa trăiesc 622 de oameni. 98% sînt pensionaţi de la 35 de ani.
"Mina s-a închis, radiaţiile continuă"
"Întîi, dureri surde de cap. Apoi scade imunitatea, urmează greţuri, ameţeli. Pierzi pofta de mîncare zile în şir. Finalmente, se instalează o latenţă a cancerului", povesteşte inginerul Mircea Goloşie, omul care a lucrat în zonă în anii '80. S-a îmbolnăvit, medicii au spus că e "cancer de tip nou". Slăbise 25 de kg într-o lună şi a stat 10 zile în septicemie!
Astăzi, Goloşie are un ONG în Buziaş care măsoară radiaţiile şi luptă pentru ecologizarea corectă a zonei: "Efectele finale ale radiaţiilor se văd şi peste 10, 15 ani. Atunci te prăbuşeşti. Mutaţiile merg pînă la a treia generaţie. Multe victime ale Ciudanoviţei s-au prăpădit după ce s-au întors acasă, în Moldova". Acum, la Ciudanoviţa apa iese din drenajele miniere şi curge pe uliţe. "Mina a fost închisă şi atît. Elementele radioactive trec în vegetaţie, în hrana animalelor, e o crimă!", închide Goloşie.
Sala de box din Primăria roz
Fost şofer la mină, Nicolae Ghişe, 75 de ani, se încumetă să vorbim: "Lumea deja mă urăşte că povestesc străinilor. Noi, de-ai locului, munceam la transport sau liftieri, la suprafaţă. Veneticii munceau sub pămînt". Motivul e simplu: "Noi ştiam din bătrîni că nu-i a bună". Cu ochii spre vecini, ne spune pe fugă: "Am avut şi teren de volei cu zgură roşie, strălucitoare. Totul încercuit cu sîrmă ghimpată pe dealuri. Iar boxeri, unul şi unul: Streche, Bocănel, Nose. Minerii erau buni la box, la categorii mari". Cu ruinele coloniei în minte, întreb unde era sala. "A, păi aici!". Acum se explică holurile prea ample ale Primăriei, vestiarele devenite depozite de documente. Clubul de box e o Primărie vopsită în roz.
"De ce nu vorbeşte nimeni?" "Le e ruşine. Că trăiesc aici!". Noaptea se pregăteşte să cadă peste Ciudanoviţa. Cerul are o nuanţă cu totul şi cu totul străină. "Aerul ionizat face bolta minunată, ai impresia că poţi atinge stelele. E frumuseţea morţii", îmi explică inginerul Goloşie.
Ultimul antrenor, primul pentru Dorinel!
"Nea Imi", un bărbat trecut de 60 de ani, e ultimul antrenor al echipei de fotbal din Ciudanoviţa. La el se află şi ultima fotografie cu fotbaliştii. "Pe unde sînt acum?" "Cine ştie...". Omul evită subiectul, aminteşte doar cîteva nume de jucători mai vechi: Milutin, Grecu, Ciolacu. Apoi trece la o parte mai frumoasă a vieţii lui: a fost primul antrenor al lui Dorinel Munteanu, cel care s-a născut la numai 18 km de Ciudanoviţa, în Grădinari!
200 milisieverţi e radioactivitatea în localitate după măsurătorile lui Mircea Goloşie: 5 msv e nivelul stabilit de autorităţi, împărţit la 365 de zile
500 de miliarde de lei vechi au fost cheltuiţi pentru ecologizarea şi conservarea zonei şi se aproximează că peste 40 halde de steril au rămas neacoperite
1078 cazuri de malformaţii la o populaţie de 10.000 locuitori s-au înregistrat în Ciudanoviţa în perioada 1980-1986. Din 1994, nu se mai întocmesc rapoarte şi nu mai există doctori în zonă
30% era rata cancerului pulmonar la Ciudanoviţa între 1960 şi 1963, rata pe ţară fiind de 3%
