Articol de GSP - Publicat marti, 09 august 2011 00:00 / Actualizat marti, 09 august 2011 00:10

Cînd a stabilit actualul record mondial, în 2009, sprinterul jamaican, regele probei de 100 m, şi-a mişcat picioarele în acelaşi ritm cu adversarii săi de pe pistă. De fapt, OAMENII DE ŞTIINŢĂ SUSŢIN CĂ ORICARE DINTRE NOI NE-AM FI AFLAT ACOLO AM FI MIŞCAT PICIOARELE ÎN ACELAŞI TIMP. Superioritatea lui Usain Bolt în atletismul mondial se explică însă prin combinaţia unică de înălţime, forţă şi acceleraţie.

Descoperă astăzi în ediţia de iPad a Gazetei primul jucător al Stelei care nu e afectat absolut deloc de criticile patronului şi care îl sfidează pe Gigi Becali.

Află că suporterii şi oficialii lui ŢSKA Sofia privesc întîlnirea cu Steaua din Europa League ca pe un duel crucial, momentul pentru revenirea în fotbalul european şi recăpătarea statutului de echipă numărul unu în ţara vecină.

Cristi Săpunaru a devenit cel mai titrat stranier din 2008 încoace, dar la echipa naţională nu e loc pentru fundaşul lui FC Porto.

Horia Tecău a intrat în Top 10 la dublu, pe poziţia a 9-a. Doar Virginia Ruzici, Irina Spîrlea şi Ilie Năstase au mai fost atît de sus.

O poveste extraordinară a înotătoarei care încearcă din nou, la 61 de ani, ce a ratat la 28 de ani - să străbată 166 de kilometri, de la Havana la Key West, Florida.

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”