INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHELSEA

John Terry e legenda lui Chelsea, dar Dan Petrescu nu-i dădea nicio șansă: „Cine e, mă, ăsta? Nu știe nimic! M-am bătut cu el!”

Articol de GSP - Publicat joi, 26 decembrie 2019 09:14

Dan Petrescu (52 de ani) a fost un jucător important pentru Chelsea în perioada 1995-2000, însă susține că la momentul respectiv nu-i dădea nicio șansă coechipierului John Terry să se impună. Între timp, fundașul central a devenit legendă pentru londonezi, unde a strâns peste 700 de meciuri. 

Eu am zis că John Terry nu o să ajungă fotbalist. Bine, asta se întâmpla când el avea 18 ani. Am zis: «Cine e, mă, ăsta? Nu știe nimic!». Și m-am certat cu el, m-am bătut cu el la primul antrenament. A fost bătaie! 

El a câștigat, n-ai văzut cât era? Eu mă credeam șmecher. După am devenit prieteni buni. Am greșit, a fost cel mai mare jucător din istoria lui Chelsea. La vârsta de 21 de ani poți să iei o țeapă", a spus Dan Petrescu la TV Digi Sport. 

John Terry confirmă spusele lui Dan Petrescu

John Terry a ajuns între timp secund la Aston Villa și își aduce aminte de episodul petrecut cu Petrescu: „Străinii nu prea înghițeau tacklingurile mele dure la antrenament. După o astfel de intrare, Petrescu mi-a pus mâna în gât și m-a amenințat: «Ce crezi că faci?». M-a salvat Wise, care a ţipat că dacă are ceva de comentat să i-o zică lui, nu tinerilor. Și acum, când ne revedem, eu și Dan râdem”.

John Terry e legenda lui Chelsea, dar Dan Petrescu nu-i dădea nicio șansă: „Cine e, mă, ăsta? Nu știe nimic! M-am bătut cu el!”

John Terry în momentul retragerii de la Chelsea // Foto: Guliver/GettyImages

Vezi și:

Hărjoană între Dan Petrescu și Ilie Dumitrescu: „Ilie n-a făcut carieră, s-a plimbat!” vs „L-am bătut la el acasă”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează