CAMPIONATE  ·  PREMIERĂ ÎN ITALIA

Antrenorul lui Chievo suspendat pentru că a înjurat!

Articol de — Marti, 02 Martie 2010, 00:00

Noua modificare de regulament făcută în Il Calcio a făcut prima victimă. Domenico Di Carlo intră în istorie ca primul antrenor suspendat pentru că a înjurat! Tehnicianul lui Chievo n-a fost sancţionat de arbitru în timpul meciului de duminică împotriva lui Cagliari (2-1), ci a fost judecat pe baza probei video.

 

Oficiali ai Procuraturii Federale prezenţi la Verona l-au surprins pe Di Carlo într-un moment de iritare şi l-au deferit spre judecare Comisiei de Disciplină. Iar şeful acesteia, Tosel, a decis după analizarea imaginilor să aplice litera regulamentului, interpretînd cuvintele rostite de tehnician prin citirea limbajului buzelor! Pentru asta, acesta a urmat un curs rapid de specializare. Tot cu o etapă de suspendare s-a ales Scurto (Triestina) în Serie B, în timp ce Marcolini, elevul lui Di Carlo la Chievo a scăpat basma curată, Tosel considerînd că reacţia nervoasă de la ieşirea din teren n-a conţinut expresii injurioase.



Dialog halucinant între un bărbat și o călugăriță: ”Tu ai nevastă, ai copii, ce-ți trebuie Elena?” Video

Libertatea

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
17:30 Emisiune TV

Fotbal European

Digi 1
19:30 Fotbal, Bundesliga

Leipzig - Hertha Berlin

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:30 Fotbal, Bundesliga 2

St. Pauli - Heidenheim

Digi 2
19:30 Fotbal, Bundesliga 2

Bochum - Holstein Kiel

Digi 4
21:30 Fotbal, Bundesliga

Fortuna Dusseldorf - Schalke 04

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:30 Fotbal, Bundesliga

Hoffenheim - Koln

Digi 2, Telekom 2, Look Sport
21:30 Fotbal, Bundesliga

Union Berlin - Mainz

Digi 3, Telekom 3, Look Sport 2
21:30 Fotbal, Bundesliga

Augsburg - Padeborn

Digi 4, Telekom 4, Look Sport 3
Program TV complet

Liga 1