INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA LIGII ANGLIEI

ASTON VILLA - MANCHESTER CITY 1-2 // Pep Guardiola își trece în palmares a 3-a Cupă a Ligii

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 01 martie 2020 17:01

Manchester City a învins-o pe Aston Villa, scor 2-1, și a câștigat a șaptea Cupă a Ligii din istorie.

Guardiola a cucerit al 8-lea trofeu cu City, a treia Cupă a Ligii în șir. A triumfat de 29 de ori în carieră și poate ajunge la 30 de victorii acum, cu FA Cup sau Champions League. 

Cât ar fi vrut Aston Villa să câștige acest trofeu! De 24 de ani îl aștepta. În 1996, cucerise a 5-a oară Cupa Ligii. Și, de atunci, nimic. Îl voia acum, într-o perioadă dificilă, pe locul 19, după trei înfrângeri consecutive, riscând să se întoarcă în Championship după numai un sezon. 

Prințul fericit. Și trist

Ce fericit era prințul William în lojă, în minutul 41, când Samatta a înscris și a redus scorul pe „Wembley”. 1-2. La sfârșit însă, ducele de Cambridge, viitorul rege, mare fan Villa, se întristase. Oricât a încercat, echipa sa de suflet nu a putut mai mult. Nu în fața lui City. Nu cu Pep.

Gafa de arbitraj

Dar a fost un moment când arbitrul Mason a greșit. Cum se întâmplă de obicei, pentru formația mai puternică, pentru clubul mai bogat. În minutul 30, mingea a ieșit în afara terenului atinsă ultima oară de Gündoğan, nu de Grealish. Totuși, s-a dat corner pentru City. Iar din acea lovitură de colț, Rodri a marcat golul desprinderii. Era 0-2. Managerul Dean Smith s-a înfuriat, a protestat. Degeaba. Tabela nu s-a mai schimbat.

Guardiola schimbă și tot câștigă

Într-o formulă nouă, cu opt jucători schimbați față de turul "optimilor" cu Real (doar Walker, Gündoğan și Rodri au rămas titulari), City și-a dominat clar adversara. Și a câștigat, în cele din urmă. Arbitrii au avut și ei rolul lor. Guardiola, care o învinsese de două ori pe Villa în acest sezon de Premier (3-0 și 6-1), a mai bătut-o o dată. Și a cucerit al 8-lea său trofeu la Manchester. A treia Cupă a Ligii consecutivă. 

Pep a triumfat de 29 de ori în carieră și poate ajunge la 30 de succese în această primăvară. Condiția: să câștige Cupa Angliei sau Champions League. Dacă vor fi amândouă, cu atât mai bine pentru catalan.

Aston Villa - Manchester City 1-2

  • Au marcat: Samata 41 / Aguero 20, Rodri 31

Echipele de start

Aston Villa: Nyland - Giulbert, Engels, Mings, Targett - D. Luiz, Nakamba, Elmohamady, Grealish - El Ghazi, Samatta
Rezerve: P. Reina - Davis, Trezeguet, Hourihane, Konsa, Lansbury, N. Taylor
Antrenor: Dean Smith   

Manchester City: C. Bravo - Walker, Fernandinho, Stones, Zinchenko - Gundogan, Rodri, D. Silva - Foden, Aguero, Sterling
Rezerve: Ederson - De Bruyne, G. Jesus, Mahrez, Mendy, Otamendi, B. Silva
Antrenor: Pep Guardiola

Stadion: Wembley, Londra
Arbitru: Lee Mason

Vezi și: 

LIVERPOOL. Jurgen Klopp se ridică după o înfrângere neașteptată în Premier League: „Nu e cea mai mare catastrofă din fotbalul mondial”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează