INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AUGSBURG - BAYERN MUNCHEN 2-3

AUGSBURG - BAYERN MUNCHEN 2-3 // Kingsley Coman, altă recidivă la ligamentele gleznei? „Dacă mă mai operez o dată, mă retrag! Voi duce o viață de anonim”

Bayern Munchen // FOTO: Reuters
Bayern Munchen // FOTO: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 16 februarie 2019 10:30

Bayern s-a impus într-un meci spectaculos, 3-2 pe terenul lui Augsburg, după un meci făcut de Kingsley Coman. Mijlocașul ofensiv francez, 22 de ani, a fost extraordinar: două goluri și o pasă decisivă. Dar s-a accidentat iar la glezna stângă.

Acesta a fost cel mai bun meci al lui Kingsley Coman de la revenirea în iarbă, pe 1 decembrie. A doua sa „dublă” în Bundesliga (prima, pe 25 februarie 2017) și un assist la golul lui Alaba. Ar fi fost o seară perfectă, dacă Danso nu l-ar fi lovit în minutul 90 la glezna stângă, din cauza căreia suferise atât de mult.

Vezi AICI video cu rezumatul meciului

Anul trecut a fost de două ori operat pentru ruptură de ligamente la glezna stângă, în februarie și august. De fiecare dată a lipsit trei luni. În decembrie, francezul mărturisea la TF1: „Nu voi accepta încă o intervenție chirurgicală. Dacă această gleznă cedează și a treia oară, mă retrag! Înseamnă că piciorul meu stâng nu e făcut să reziste la un asemenea nivel. Voi avea o altă viață. O viață de anonim”.

Atacantul în vârstă de 22 de ani a plecat la vestiare șchiopătând. Și antrenorul Niko Kovaci nu e prea optimist: „Doctorii mi-au zis că nu e semn bun deloc”. Meciul cu Liverpool, de marți, e aproape sigur compromis. Dacă ar fi doar atât.

62de meciuri a pierdut Kingsley Coman din cauza accidentărilor în trei ani și jumătate la Bayern

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
870422573045650
Cristian Leonard  •  16 Februarie 2019, 10:56

Să-i spuna cineva fotbaliciului ca 6 miliarde de oameni traiesc o viata "de anonim". Traiesc, muncesc, iubesc, au probleme, cad si se ridica ...si nu se plang ca nu au viata unui fotbalici.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close