INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  JUVENTUS

Buffon e convins că Juve o poate detrona pe Inter: "Luăm titlul!"

Articol de GSP - Publicat luni, 29 iunie 2009 00:00

Portarul lui Juventus Torino, Gianluigi Buffon, a afirmat că echipa sa poate câştiga titlul de campioană în sezonul viitor, chiar dacă Internazionale Milano a fost campioană în ultimii ani, informează site-ul oficial al grupării.

"Campionatul o să fie mai echilibrat decât ultimul şi vom anula distanţa care ne-a separat de Inter. Vrem să ne pregătim foarte bine pentru sezonul viitor, deoarece ne propunem obiective importante. Rămâne de datoria noastră să confirmăm aşteptările", a declarat Buffon.

Portarul s-a referit şi la Cupa Confederaţiilor, competiţie din care Italia a fost eliminată încă din faza grupelor. "Această aventură s-a încheiat prematur pentru noi, dar trebuie să vedem şi partea pozitivă. Este mai bine că s-a întâmplat aşa ceva acum, decât la Cupa Mondial sau la Campionatul European. Nu vreau să caut scuze, dar nu am fost în cea mai bună formă fizică, probabil eram la 60% din capacitate. Avem nevoie de astfel de competiţii pentru a testa echipa şi a descoperi erorile pe care nu trebuie să le comitem anul viitor", a mai spus jucătorul lui Juventus.

NewsIn

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
 •  30 Iunie 2009, 00:57

E posibil sa o lase si Inter mai moale. Obiectivul lui Inter e clar, UCL. Abia ajung in optimi sau sferturi si mai departe nu se descurca. In 2003 au prins semifinala dar au fost eliminati total aiurea de Milan dupa 1-1 si 0-0, in rest mai nimic. Ah, frustrare si bataie la Valencia. E clar ca Inter acolo trage tare, in Liga. Anul trecut au fost foarte neseriosi, nici macar nu si-au castigat grupa, de aia au dat de Liverpool. Juve ar fi a doua clar tinand cont de echipa lui Milan. Si fara Kaka...

 •  29 Iunie 2009, 21:39

Forta INTER! nu detroneaza nimeni pe Inter? cine sa o detroneze? Milan? cu echipa aia de fosile si mumii,ca sa nu mai zic si fara Kaka?? ce gluma buna, sau cine? Juve? cu un antrenor fara nume,experienta si jucatori unu mai blanar ca altu, iar alte echipe nu mai sunt, as roma este penibila, fiorentina sa fim seriosi ca nu poate aspira la titlu...

 •  29 Iunie 2009, 20:31

Nici daca se intoarce moggi nu mai luati voi titlul ! Sunteti prea slabi, nu mai aveti nimic dupa ce ati fost prinsi, si aici nu ma refer la fotbalisti :) Iar milan... va propun un exercitiu mintal: incercati sa-l scoateti pe kaka din jocul milanului din ultimii 5-6 ani, si ce o sa iasa, aia va fi anul viitor, ba chiar mai rau, ca ambrosini "0 tituli", seedorf si pirlo se apropie de pensie.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează