INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

De Nigris a încetat din viaţă la vârsta de 31 de ani

Articol de GSP - Publicat luni, 16 noiembrie 2009 00:00

Internaţionalul mexican Antonio de Nigris, care evolua la Larissa, a încetat din viaţă în cursul nopţii de duminică spre luni, în urma unui atac de cord, a confirmat luni clubul grec, informează Sport.gr.

Fotbalistul a fost transportat duminică noapte la spital, dar a fost declarat mort după sosirea la spitalul Universitar din Larissa.

"Toată lumea de la club plânge după tragica pierdere a lui Antonio De Nigris. Conducerea, echipa tehnică şi jucătorii îşi exprimă condoleanţele faţă de familia lui, în special soţiei Sonia şi fetiţei lui în vârstă de cinci ani, Miranda", se arată într-un comunicat al grupării greceşti.

Clubul a precizat că luni va avea loc autopsia, pentru a se afla exact cauza morţii.

Atacantul în vârstă de 31 de ani s-a transferat la Larissa în luna august a acestui an, după ce a mai evoluat la echipe precum Poli Ejido, Gaziantepspor, Ankaraspor sau Ankaragucu. Atacantul a avut 16 prezenţe în echipa naţională a Mexicului, iar în 2001 a jucat la Copa America.

sursa NewsIn

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (2)
 •  16 Noiembrie 2009, 13:26

R.I.P.

red_dog1982
red_dog1982  •  16 Noiembrie 2009, 12:15

D-ZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează