INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

REZUMAT VIDEO Decizia urgentă luată de Inter, după meciul cu scandal și criza de nervi a lui Cristi Chivu

Jurnaliștii italieni l-au așteptat în zadar pe Chivu
Jurnaliștii italieni l-au așteptat în zadar pe Chivu

Articol de , - Publicat sambata, 14 martie 2026 19:19 / Actualizat sambata, 14 martie 2026 22:35

Cei de la Inter au decis să boicoteze obligațiile media după fazele controversate din meciul Inter - Atalanta, scor 1-1. Nicolo Schira, reputatul jurnalist italian, a anunțat decizia echipei lui Cristi Chivu pe contul personal de Twitter, care s-a confirmat imediat din partea liderului din Serie A.

Atât jucătorii celor de la Inter, cât și tehnicianul Cristi Chivu, au fost foarte nemulțumiți de deciziile de arbitraj ale lui Gianluca Manganiello din partida cu Atalanta din etapa a 29-a, pe „Giuseppe Meazza”.

„Inter a decis să impună o întrerupere a activității cu presa în urma incidentelor din timpul meciului de astăzi contra Atalantei”, a scris Nicolo Schira pe pagina sa de Twitter.

Inter a protestat după deciziile din remiza cu Atalanta, 1-1

+6 FOTO

"După meci, antrenorul s-a încuiat în vestiar cu tot staff-ul său și cu întreaga echipă de conducere. A avut loc o întâlnire cu președintele Marotta, directorul sportiv Ausilio, adjunctul său Baccin și managerul Ferri, după decizia de a nu vorbi cu ziariștii. Furia și dezamăgirea erau prea mari, așa că cel mai bine era să evite apariția în fața presei și criticarea dură a deciziilor arbitrului, riscând alte sancțiuni", scrie Gazzetta dello Sport.

Cei de la Inter au fost nemulțumiți de două decizii luate de Gianluca Manganiello. Prima a venit la golul egalizator al echipei din Bergamo, marcat de Krstovic în minutul 83, la care gazdele au cerut un fault în atac la Dumfries, după ce Sulemana a pus mâna pe olandez și l-a împins în marginea careului. A fost și faza la care Chivu a protestat atât de tare încât a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.

Următorul episod controversat s-a petrecut după ce Chivu a fost trimis în tribunele stadionului „Giuseppe Meazza”. Giorgio Scalvini l-a lovit pe Davide Frattesi în picior în careul Atalantei, dar Manganiello nu a văzut contactul, iar VAR a considerat că nu trebuie să-l cheme să revadă faza, după ce a verificat pe imaginile consultate.

Decizia urgentă luată de Inter, după meciul cu scandal și criza de nervi a lui Cristi Chivu

Precedentul „silenzio stampa” a fost decis de Inter în penultima etapă a sezonului trecut, după un 2-2 cu Lazio

Inter nu mai intrase în silenzio stampa din sezonul trecut. Acum zece luni, în penultima etapă, după 2-2 cu Lazio, tot disputat pe teren propriu, cu un penalty acordat romanilor pe final, nerazzurrii au luat o decizie similară.

Antrenorul de atunci, Simone Inzaghi, jucătorii și conducătorii interiști n-au vorbit cu presa. Echipa de pe „Giuseppe Meazza” a ratat atunci șansa de a profita de egalul înregistrat de Napoli (0-0 la Parma, contra fostei echipe a lui Chivu) și apoi a pierdut titlul.

Chivu a fost eliminat ultima oară când era la Parma, la finalul meciului cu Napoli (0-0) de pe „Ennio Tardini”, din penultima etapă, împreună cu Antonio Conte, pe 18 mai 2025.

Și la acel scandal, Inzaghi a fost eliminat de pe banca tehnică, după care Pedro a făcut doppietta, transformând lovitura de la 11 metri vehement contestată de nerazzurri. În minutul 90+9, lui Marko Arnautovic i s-a anulat un gol cu VAR pentru ofsaid!

Ce zice expertul în arbitraj despre fazele din Inter - Atalanta

Deși Inter a boicotat activitățile cu presa în semn de protest, experții în arbitraj din Italia sunt de părere că Manganiello și brigada sa au luat deciziile corecte.

Este o chestiune de subiectivitate, penalty-urile sunt o treabă serioasă. În contactul dintre Scalvini și Frattesi, văd o situație care poate fi evaluată, dar nu există o lovitură clară din partea fundașului Atalantei.

Arbitrul Manganiello nu a văzut nimic, iar camera VAR, în opinia mea, a procedat corect, deoarece nu este o eroare clară și evidentă. Faza este interpretabilă, iar toate opiniile sunt legitime.

La gol, nu există contact la nivelul picioarelor. Singurul contact este o mână așezată pe spate, dar nu pare să fie o împingere. Din punctul meu de vedere, Manganiello a luat decizia corectă lăsând jocul să continue. Mi se pare cea mai bună alegere, deoarece nu există contacte jos-

- Luca Marelli, fost arbitru și expert al DAZN

REZUMATUL VIDEO al meciului Inter - Atalanta

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Gesturile lui Raphinha în fața fanilor lui Atletico, la final: „Jaf!” » Replica madrilenilor
Campionate
Gesturile lui Raphinha în fața fanilor lui Atletico, la final: „Jaf!” » Replica madrilenilor
Veste-șoc după seara de Liga Campionilor: ratează Campionatul Mondial!
Liga Campionilor
Veste-șoc după seara de Liga Campionilor: ratează Campionatul Mondial!
Hansi Flick exclamă: „Fantastic!” » Faza-cheie scoasă în evidență, după Atletico - Barcelona
Liga Campionilor
Hansi Flick exclamă: „Fantastic!” » Faza-cheie scoasă în evidență, după Atletico - Barcelona
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (6)
sandiego
sandiego  •  15 Martie 2026, 02:01

inter e slabuta, sa nu uitam ca bayern i-a dat 6 lui atalanta, acasa.

Guru
Guru  •  14 Martie 2026, 22:20

''Deși Inter a boicotat activitățile cu presa în semn de protest, experții în arbitraj din Italia sunt de părere că oficialii au luat deciziile corecte.'' The end!

danutmarianradu
danutmarianradu  •  14 Martie 2026, 21:02
Postat de LV0808 pe 14 Martie 2026, 19:34

Pai doar saptamana trecuta , Chivu zicea ca el accepta si nu comenteaza deciziile VAR , el se concentreaza pe echipa lui , noi mergem inainte , bla bla bla......azi s-a sucit daca mu mai e in favoarea lor ..... am inteles

Golul Atalantei a fost perfect valabil. La faza cu penalty-ul, daca nu a fost fault la Fratessi (pe reluari s-a vazut clar cum fundasul dupa ce a lovit mingea a lovit si piciorul lui Fratessi, depinde cum au apreciat arbitrii intensitatea loviturii), in continuarea fazei a fost fault la Bonny. N-am urmarit toate meciurile din Italia, dar din cele pe care le-am vazut au fost faze asemanatoare in meciurile lui Milan cand nici nu s-a pus problema sa nu se dea penalty (daca nu dadea centralul intervenea VAR). Si poate sa mai fie o problema: cum sa castige Inter campionatul cu un antrenor roman aparut de nicaieri si sa piarda Milan care e antrenata de marele Allegri, italian de-al lor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!