Articol de Andrei Crăiţoiu, Romeo Ene - Publicat luni, 16 iunie 2025 13:02 / Actualizat luni, 16 iunie 2025 15:04
Edi Iordănescu a împlinit, luni, 47 de ani. Fostul selecționer al României este noul antrenor al Legiei Varșovia, iar astăzi a susținut conferința de presă în această nouă postură. Cea mai titrată echipă din Polonia a terminat pe locul 5 în sezonul trecut, însă va evolua în preliminariile Europa League după ce a câștigat Cupa.
Iordănescu jr. a semnat un contract pe două sezoane cu multipla campioană, iar în cadrul conferinței și-a explicat propria strategie și viziune despre fotbal. A vorbit despre așteptările ridicate de la un club precum Legia și și-a setat anumite obiective.

Edi Iordănescu, prezentat la Legia Varșovia: principalele declarații
A luat cuvântul mai întâi directorul sportiv al clubului, Michal Zewlakow, fost internațional polonez. Acesta a explicat ce l-a recomandat pe Edi Iordănescu pentru a prelua această funcție și a subliniat faptul că venirea fostului selecționer a fost ideea lui.
„Perioada selecției a fost pentru mine stresantă, obositoare și solicitantă. Aveam stabilită o listă cu câțiva antrenori cu care voiam să discutăm. Ideea de a-l aduce pe Edward Iordănescu a fost a mea. Am o presimțire că a fost cea mai bună alegere.
Indiferent pe cine am fi ales, nu aveam nicio garanție a succesului. Mă simt relativ în siguranță că echipa noastră va fi condusă de Iordănescu. Asta era ceea ce îmi doream”, a explicat oficialul Legiei.
Ulterior, Edi Iordănescu a vorbit despre ce va urma la Legia Varșovia, noul lui club.
„Este o onoare pentru mine. Sunt mândru și fericit să fiu aici. Știu că sunt așteptări mari din partea mea. E, clar, cel mai mare club din Polonia! Vreau să aduc fericire în viitor pentru club și suporterii, care sunt un adevărat brand al clubului.
M-am interesat mult despre club în ultima perioadă. Trebuie să ridicăm mult nivelul echipei, am făcut o evaluare a clubului, suntem în etapa finală. Trebuie să recunosc că trebuie să mă adaptez la cultura de aici, chiar dacă am vizitat de mai multe ori Polonia.
Am venit ca turist sau în tranzit, dar altceva e să lucrez aici. Timpul este cel mai mare inamic al meu. Toți jucătorii trebuie să aibă calitate și impactul lor să fie imediat în echipă.
Am găsit condiții fantastice. Oamenii din club mi-au prezentat clubul, proiectul, într-un mod foarte profesionist. Vrem să o facem pe Legia mare din nou, în special pe plan intern”, a precizat, inițial, Iordănescu.
Edi Iordănescu se așteaptă la critici: „Așteptările sunt mari la Legia, știu unde vin”
„Sunt obișnuit să fiu departe de familia mea de ziua mea. Anul trecut am fost în Germania, la Euro, așa că ne-am obișnuit. Dacă nu sunt cu ei, cel mai fericit sunt să fiu aici. Nu era obiectivul meu să-mi petrec ziua de naștere alături de voi, dar măcar sunteți departe.
Nu am o listă de jucători. Mai întâi trebuie să finalizez evaluarea lotului. Cred că avem o organizare foarte bună la nivelul clubului. Trebuie răbdare și nu trebuie să transferăm jucători doar de dragul de a aduce.
Vreau să am muncitori și profesioniști în club. Trei oameni alături de care am lucrat vor veni cu mine. Antrenorul secund, preparatorul fizic și analistul video. Îmi place disciplina și sunt dependent de muncă. Atunci când am ales să vin la Legia, știam unde voi veni.
Mă aștept să fiu criticat, pentru că așteptările sunt mari, cu toții vor dori un impact imediat asupra rezultatelor. Și eu îmi doresc! Nu îi voi critica niciodată pe jucători în mod public”, a menționat noul antrenor al Legiei.



