INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AMINTIRI

Episoade neștiute cu Johan Cruyff în prim-plan » De ce s-a răzvrătit contra Federației în '74 și de ce a spus "nu" Mondialului din '78

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 martie 2016 15:16

S-au scris zeci de articole despre legendarul Johan Cruyff, decedat ieri, la doar 68 de ani. Olandezul a format jucători care au scris istorie urmându-i filozofia, a clădit echipe de poveste și a fost apreciat de întreaga lume a fotbalului.

L'Equipe prezintă astăzi 3 episoade mai puțin cunoscute despre tehnicianul olandez.

În 1974 și-a "personalizat" tricoul pentru Mondial

Olanda avea contract cu Adidas în 1974, când juca finala cu Germania, pe care a pierdut-o, scor 1-2. Tricourile erau portocalii cu 3 dungi negre, doar un jucător făcea notă discordantă. Cruyff avea doar două dungi negre pe tricou. Starul echipei avea contract cu Puma, iar pentru a-și manifesta dezacordul cu Federația în ceea ce privește sponsorul, fotbalistul a decis să protesteze: "Am refuzat să mă conformez pentru că firma de echipament semnase un contract care aducea profit Federației, iar jucătorii nu primeau niciun ban. În semn de protest mi-am lăsat doar două dungi pe tricou în loc de trei și am jucat finala așa. Federația refuza să înțeleagă că eu eram singurul stăpân al imaginii mele, chiar dacă tricoul era al lor"

A refuzat Mondialul din 1978 din cauza unei tentative de răpire

Johan Cruyff, starul Mondialului din '74 și fotbalist emblematic la FC Barcelona, a declinat convocarea la națională pentru Mondialul din Argentina, din 1978. Timp de 30 de ani, olandezul nu a vrut să vorbească despre motivul care l-a făcut să ia această decizie, dar a dezvăluit în urmă cu ceva vreme întreaga poveste: "Cu câteva luni înainte de Mondial, la casa mea din Barcelona, am fost victima unei tentative de răpire. Un răufăcător a intrat în casă prin efracție. N-avea legătură cu teroriști sau povești politice. Tipul ăsta a locuit 4 ani în Olanda și știa tot despre noi. Voia să fure din casă. Nu știu ce voia. Sunt amintiri urâte. Foarte urâte. Nu-mi amintesc nici în ce lună era. Anul mi-l amintesc, 1977. Restul s-a șters din memorie. În fine, nu de tot... Am fost legat, amenințat cu arma la tâmplă. La fel și soția mea. Îmi voi aminti întotdeauna..."

A jucat în liga a doua spaniolă

A scris istorie cu Ajax Amsterdam și cu Barcelona, iar după aventura în SUA, olandezul a negociat cu Leicester, când avea 34 de ani. Nu a semnat cu englezii, ci a ajuns la Levante, în liga a doua spaniolă. La primul său antrenament cu echipa tribunele au fost pline. A jucat 10 meciuri (din martie până în mai: 4 victorii, 2 remize și 4 înfrângeri) și a marcat 2 goluri.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează