INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Excluderea lui City, conspirație dirijată de United împreună cu UEFA? + Riscă DEPUNCTAREA în Premier League + pierderea a 200 de milioane de euro!

Articol de - Publicat sambata, 15 februarie 2020 09:49

UEFA a decis să suspende Manchester City în următoarele două sezoane din Liga Campionilor pentru încălcarea fair-play-ului financiar, dar un important jurnalist englez susține că Manchester United ar fi condus din umbră planul răzbunării.

Excludere doi ani din Champions League. Și amendă de 30 de milioane de euro. Manchester City se aștepta la această decizie. Toate dezvăluirile făcute de revista germană Der Spiegel în scandalul Football Leaks, având ca sursă informațiile obținute de hackerul portughez Rui Pinto, aduseseră clubul „cetățenilor” de multă vreme într-o situație critică.

Prima amendă: 55 de milioane. Salvați de Infantino!

În 2014, anchetat și găsit vinovat de UEFA pentru că a „umflat” artificial sumele din sponsorizări, „ajutor” primit chiar de la firmele patronului Mansour bin Zayed Al Nahyan (vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și membru al familiei care guvernează Abu Dhabi, proprietar al grupării din 2008) pentru a nu încălca fair-play-ul financiar, Manchester City a fost amendat cu 55 de milioane de euro. Dar, după o întâlnire secretă cu Gianni Infantino, la acea vreme secretarul general al forului continental (ulterior devenit președinte FIFA), a scăpat de cea mai mare sancțiune. Suspendarea din cupele europene.

Noile materiale publicate de Spiegel în 2018, care demonstrau continuarea acelor „trucuri” financiare pe „Etihad”, au dus la redeschiderea dosarului. Iar City era amenințată cu excluderea încă de anul trecut. Clubul condus din Emirate s-a opus deciziei camerei de investigație a Comisiei de Control Financiar al Cluburilor a UEFA de a trimite cazul la camera de judecată și a făcut apel la TAS. Răspunsul de la Lausanne? Negativ.

Va fi depunctată? Va pierde peste 200 de milioane!

Vineri seară, hotărârea UEFA a lovit în plin. Manchester City a fost exclusă din Liga Campionilor în următoarele două sezoane și amendată cu 30 de milioane de euro. „Încălcarea gravă a fair-play-ului financiar”, s-a motivat. Supraevaluarea în bilanț a sponsorizărilor făcute chiar de proprietar, șeicul Mansour, pentru a acoperi deficitul din perioada 2012-2016. Mai mult. „Au refuzat să colaboreze”, s-a explicat la Nyon. Clubul a reacționat imediat: „Suntem dezamăgiți, nu surprinși. Vom ataca decizia la TAS”.

City riscă și mai mult. Potrivit The Independent, actuala campioană a Angliei poate fi depunctată în Premier League. De ce? A ignorat anumite reguli comune pe care le au UEFA și federația engleză. Nu e tot. Dacă TAS va confirma pedeapsa, City va pierde peste 200 de milioane de euro numai din bonusurile Ligii Campionilor!

700 de milioane de euroa investit Manchester City în transferuri în perioada 2012-2016, primind în schimb din vânzări în mercato mai puțin de 200 de milioane

„Nu ar fi putut să iasă mai bine”

Presa engleză are însă o altă explicație a acestei bombe lansate de UEFA. Martin Samuel, șeful secției Sport la Daily Mail, susține într-un editorial acid că totul este o conspirație a marilor grupări de tradiție împotriva lui City, ținta principală fiind Manchester United, marea rivală a lui City. „Fair-play-ul financiar este doar o escrocherie de protecție a UEFA. Iar aceasta este răsplata cluburilor de elită care o urăsc pe Manchester City”, este concluzia lui Samuel. „Dacă elita a vrut să ruineze proiectul șeicului Mansour, nu ar fi putut să iasă mai bine”. 

Citește și:

Manchester City EXCLUSĂ din Liga Campionilor! Reacția clubului: „Mergem la TAS!”

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
sibelius
sibelius  •  15 Februarie 2020, 18:12
Postat de maccsero pe 15 Februarie 2020, 11:21

Dacă UEFA e așa grozavă, de ce nu impune un plafon salarial, cum se face în America? Cluburile să nu poată cheltui pe salariile și primele jucătorilor mai mult de atâtea milioane de euro pe an. Și ca să fie fair-play de-adevăratelea, plafonul ar putea fi, să zicem, doar vreo 15-20 de milioane pentru fiecare club. Atunci ar avea șanse în Europa și echipele dinafara Angliei, Spaniei, Germaniei și Italiei.

Nu ar fi mai bine sa fie angajati toti pe la diverse fabrici si sa joace pe un mic si-0 bere?

cneius
cneius  •  15 Februarie 2020, 13:48

Povesti, nu se va intimpla nimic...

maccsero
maccsero  •  15 Februarie 2020, 11:21

Dacă UEFA e așa grozavă, de ce nu impune un plafon salarial, cum se face în America? Cluburile să nu poată cheltui pe salariile și primele jucătorilor mai mult de atâtea milioane de euro pe an. Și ca să fie fair-play de-adevăratelea, plafonul ar putea fi, să zicem, doar vreo 15-20 de milioane pentru fiecare club. Atunci ar avea șanse în Europa și echipele dinafara Angliei, Spaniei, Germaniei și Italiei.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează