INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Florentino Perez e noul preşedinte al Realului. Zinedine Zidane va fi consilierul său

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iunie 2009 00:00

Florentino Perez este începând de azi noul preşedinte al clubului Real Madrid, întrucât la alegerile pentru această funcţie a fost singurul candidat, informează site-ul oficial al madrilenilor.

"Nu o să am niciun fel de limită pentru a aduce Real Madrid acolo unde îi este locul. Avem nevoie de o revoluţie la echipă pentru a face din nou performanţă. Dominarea din acest sezon a rivalilor de la FC Barcelona m-a motivat şi mai mult", a spus noul conducător al Realului, acum în vârstă de 62 de ani.

Florentino Perez a mai ocupat această funcţie între anii 2000 şi 2006 şi a fost ales preşedinte fără să mai aibă loc alegerile. Singurul său contracandidat, Juan Onieva, s-a retras din cursă înainte de data scrutinului.

Noul preşedinte al madrilenilor a anunţat că francezul Zinedine Zidane, care a jucat la Real Madrid între 2000 şi 2006, va fi consilierul său.

sursa: NewsIn

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (7)
 •  01 Iunie 2009, 17:34

Au mai fost inca 2 candidati care s-au retras din cursa, Eugenio Martinez Bravo si Eduardo Garcia. Toti cei 3 care s-au retras nu au putut depune garantia obligatorie de 57.3 milioane de euro asa ca au trebuit sa se retraga. Ca de obicei, profesionalismul la GSP lasa mult de dorit.

 •  01 Iunie 2009, 15:25

Zidane a jucat din 2001 pana in 2006 la Real!!

 •  01 Iunie 2009, 13:52

oare de echipa are real nevoie in aceste momente???...don t think so...Real are nevoie de un grup unit...nu are nevoie de vedete peste vedete...claude makelele a fost un jucator mare,dar nu extraordinar,dupa plecarea lui mijlocul realului a facut fasssss...poate realul sa aduca 3 cristiano ronaldo...s a vazut in finala ca ronaldo daca joaca pentru el,nu poate sa faca nimic in fata tavalugului unit al barcei...grande Barca...Visca el Barca!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează