INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

video+foto River - Boca, după 582 de zile cu spectatori! Lacrimile lui Gallardo + jucătorii lui River au ținut „un minut de reculegere” pentru oaspeți, după ce i-au bătut cu 2-1

River Plate a sărbătorit primul Superclasico în pandemie cu fani în tribună, în etapa #14 din prima ligă, 2-1 cu Boca. +17   FOTO
River Plate a sărbătorit primul Superclasico în pandemie cu fani în tribună, în etapa #14 din prima ligă, 2-1 cu Boca.

Articol de - Publicat luni, 04 octombrie 2021 01:57 / Actualizat luni, 04 octombrie 2021 12:04

River Plate a sărbătorit primul Superclasico în pandemie cu fani în tribună, în etapa #14 din prima ligă, 2-1 cu Boca.

Două goluri ale lui Julian Alvarez i-au dus pe elevii lui Gallardo în fotoliul de lider temporar, până joacă Talleres, care are un punct și un meci mai puțin în acest moment.

Rojo a văzut... rojo

Totul s-a năruit pentru Boca în minutul 15, când Marcos Rojo (ex-United) a primit al doilea galben în mai puțin de două minute și a fost eliminat. River a controlat partida, iar MVP-ul meciului, Julian Alvarez, a înscris două goluri și a mai avut alte ocazii periculoase. Alvarez e un jucător promovat intens de Gallardo, care l-a introdus în prelungiri în finala Libertadores câștigată cu Boca, la Madrid, în 2018, pe când Julian avea doar 18 ani. Acum are clauză de 25 de milioane de euro!

Gazdele au lovit și bara în repriza secundă, prin Angileri. Boca a avut o zvâcnire de orgoliu în prelungiri, Zambrano înscriind un gol norocos în poarta lui Armani.

Gallardo, ultimul Superclasico?

La o săptămână după Ziua Internațională a Fanilor lui River, celebrată la data nașterii uneia dintre legendele clubului, Angel Labruna, Gallardo a apărut cu un look prin care l-a omagiat pe fostul mare fotbalist argentinian, pe vremea când antrena River.

River - Boca, după 582 de zile cu spectatori! Lacrimile lui Gallardo + jucătorii lui River au ținut „un minut de reculegere” pentru oaspeți, după ce i-au bătut cu 2-1

Dorit de Barcelona, și nu numai, Gallardo n-a participat la sărbătoarea jucătorilor la final, lăsându-i pe aceștia să celebreze la centrul terenului, în uralele fanilor cărora le-au simțit lipsa, privindu-i cu lacrimi în ochi de pe margine minute în șir.

River - Boca, după 582 de zile cu spectatori! Lacrimile lui Gallardo + jucătorii lui River au ținut „un minut de reculegere” pentru oaspeți, după ce i-au bătut cu 2-1

Tot meciul suporterii i-au scandat numele antrenorului și l-au implorat să rămână: „Gallardo e al lui River și de la River nu va pleca”. „El Muñeco” mai are contract până în decembrie și a refuzat deja oferte extrem de tentante din Arabia.

Dacă la Gallardo încă mai sunt speranțe din partea fanilor, căpitanul Leo Ponzio, un fotbalist emblematic pentru River, a jucat ultimul său Superclasico, pentru că a anunțat că se va retrage la finalul anului.

Minut de reculegere ironic

Jucătorii au cântat alături de suporteri, fiind în special captivați de o scandare celebră a galeriei, pe care au preluat-o imediat: „Un minut de reculegere... ssst!... pentru Boca, care a murit”. 

A tremurat banca

Pe final de meci, atmosfera pe Monumental a devenit incredibilă, iar rezervele lui River au trăit la intensitate maximă ultimele minute din partidă. Banca de rezerve efectiv tremura la săriturile și loviturile acestora:

Riquelme a devenit un meme

Juan Roman Riquelme, legenda celor de la Boca, în prezent consilier la club, a privit meciul din tribune, sorbind un mate, imagine devenită ulterior ținta glumelor pe rețelele de socializare, odată cu trecerea timpului în favoarea gazdelor.

River - Boca, după 582 de zile cu spectatori! Lacrimile lui Gallardo + jucătorii lui River au ținut „un minut de reculegere” pentru oaspeți, după ce i-au bătut cu 2-1

N-a fost o diferență mai mare pentru că în a doua repriză Boca s-a apărat ca să nu mai ia gol. Dacă ieșeau un pic la joc, era altceva 
Marcelo Gallardo, antrenor River 

Eliminarea lui Rojo ne-a condamnat. Dubioasă decizia arbitrului, ne-a deturnat complet 
Sebastian Battaglia, antrenor interimar Boca

+13 FOTO

3goluri consecutive a marcat Julian Alvarez în 2 meciuri oficiale cu Boca, ceea ce nu mai reușise nimeni pentru River Plate din 1978, de la Beto Alonso

84de victorii are acum River în Superclasico. Boca are 89, iar alte 84 au fost egaluri

36.027de bilete a avut voie River să vândă pe Monumental la Superclasico, dar cotidianul Ole scrie că au intrat de fapt peste 50.000, pentru că nu s-a respectat protocolul sanitar

886de cazuri noi de coronavirus și 14 morți a raportat Argentina duminică, în ziua partidei. Are o populație de 45 de milioane, din care 35% cetățeni vaccinați cu două doze

2010era anul în care câștigase River ultima dată acasă cu Boca, 1-0, cu un gol al lui Jonatan Maidana

River - Boca, după 582 de zile cu spectatori! Lacrimile lui Gallardo + jucătorii lui River au ținut „un minut de reculegere” pentru oaspeți, după ce i-au bătut cu 2-1
Estadio Monumental Antonio Vespucio Liberti, din Buenos Aires, capacitate 72.054, golindu-se după meci

Pep Guardiola, prins în Pandora Papers: ce sumă e acuzat că a ascuns într-un cont nedeclarat din Andorra

FOTO Liverpool - Manchester City 2-2 » Derby-ul etapei din Premier League a adus spectacol total

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
859779594095355
Nick Rasu  •  04 Octombrie 2021, 03:04

poate imi spune si mi-e cineva unde este tara asta "Arabia" sa nu mor prost.........

Vezi toate comentariile (1)
Comentează