INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  READING

George Pușcaș, OUT de la Reading?! Englezii nu mai au răbdare: „Ar fi mai bine pentru toți să plece”

George Pușcaș ar putea pleca de la Reading în această vară. Foto: Imago
George Pușcaș ar putea pleca de la Reading în această vară. Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 18 mai 2021 14:49 / Actualizat marti, 18 mai 2021 15:19

George Pușcaș (25 de ani) mai are contract până în 2024 cu Reading, dar poate fi transferat în vară. „A dezamăgit profund în acest sezon. Hernia l-a tras în jos, ajungând rezervă”, scrie BerkshireLive.

Reading a ratat iar calificarea în play-off, încheind pe locul 7 în Championship, și s-ar putea despărți în vară de George Pușcaș. Atacantul de 25 de ani și-a pierdut locul de titular în echipa lui Veljko Paunovici după ce s-a operat și nu a marcat decât două goluri. Cota de piață i-a scăzut aproape la jumătate față de prețul plătit în august 2019 pentru transferul de la Inter, 7,5 milioane de euro. Presa locală l-a trecut pe român la decepții în analiza făcută la finele sezonului, sugerând că a venit momentul unei schimbări de aer.

George Pușcaș ar putea pleca de la Reading

"Forma românului a dezamăgit profund în campionatul recent terminat, iar problema cu hernia în mijlocul stagiunii l-a tras în jos, i-a stricat tot rostul. În cele mai multe situații, a fost vioara a doua la echipă, în umbra lui Lucas João. Deși a arătat urme de talent, rareori a strălucit în acest an. Verdictul: Reading ar trebui să primească o lovitură dacă el se transferă în vară, dar ar putea fi cea mai bună decizie pentru toate părțile", scrie BerkshireLive.

Pușcaș, 562 de minute în trei luni

Din cele 13 partide în care managerul l-a folosit în 2021, de șapte ori Pușcaș a intrat pe parcurs. În ultimele două etape nu a contat deloc. În total 562 de minute, cu o medie de mai puțin de o repriză jucată pe meci! Mult sub cea de 67 de minute din primul campionat la Reading, în care realizările au fost incomparabile: 12 goluri și trei assisturi în 38 de întâlniri.

4 goluri(ultimul pe 5 aprilie) și o pasă decisivă a reușit Pușcaș în 21 de meciuri jucate în campionatul trecut la Reading. A ratat 17 etape din cauza herniei

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Costel Gâlcă, final de aventură la Vejle » Clubul a anunțat despărțirea

Nici titlul nu-l mai ține pe Zidane la Real Madrid! Un club uriaș așteaptă răspunsul francezului

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (11)
gazistu
gazistu  •  18 Mai 2021, 23:03

atacantul nationalei romaniei... asta spune adevarul despre ce lot avem... numai unul si unul ... :(

manx
manx  •  18 Mai 2021, 18:10
Postat de manx pe 18 Mai 2021, 18:07

Bine, mersi. A fost mai degraba o gluma...nu doresc sa se accidenteze nici el nici nimeni indiferent de situatie. In ceea ce priveste GSP, sper ca glumesti tu.

Asta spunând "felicitari gsp", nu ca nu este adevarat ce spui despre cel mai iubit cioban al patriei.

manx
manx  •  18 Mai 2021, 18:07
Postat de adriann_ pe 18 Mai 2021, 16:21

Asemenea mesaje sunt tolerate, in schimb sunt cenzurate cele absolut civilizate si rationale dar care nu convin *** din Berceni. Felicitari gsp...

Bine, mersi. A fost mai degraba o gluma...nu doresc sa se accidenteze nici el nici nimeni indiferent de situatie. In ceea ce priveste GSP, sper ca glumesti tu.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează