INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Guardiola a găsit înlocuitor pentru Benjamin Mendy. Joacă în Serie A și l-a impresionat în meciul direct de marți

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Cristian TomaJURNALISPORT - Publicat duminica, 22 octombrie 2017 02:02

Fundașul stânga al lui Napoli, Faouzi Ghoulam ar putea ajunge în iarnă la Manchester City.

Potrivit publicației spaniole, Mundo Deportivo, Ghoulam este văzut de antrenorul "cetățenilor", Pep Guardiola, înlocuitorul perfect pentru Benjamin Mendy, care s-a accidentat grav la genunchi în septembrie și ar putea lipsi tot sezonul competițional.

 

13 partidea jucat Ghoulam în acest sezon în toate competițiile reușind 2 goluri și 5 pase de gol

Aceeași sursă susține că Guardiola a fost impresionat de Ghoulam la meciul dintre cele două echipe din grupele Champions League, disputat marți la Manchester, și încheiat cu victoria gazdelor scor 2-1. În acel meci, fundașul lui Napoli a obținut penalty-ul din care "azzurri" au marcat unicul gol prin Amadou Diawara.

5 goluriîn 37 de meciuri a marcat Ghoulam pentru naționala Algeriei, debutând în 2013

În vârstă de 26 de ani, Ghoulam mai are contract cu Napoli până la finalul acestui sezon, ceea ce înseamnă că în iarnă intră în ultimele șase luni de contract și poate semna cu orice echipă. Cu toate aceste, Ghoulam se află în prezent în negocieri cu formația antrenată de Maurizio Sarri pentru prelungirea contractului.

Pe lângă Manchester City, internaționalul algerian mai este dorit și de Juventus și Inter Milano. "Cetățenii" ar fi dispuși să plătească 5 milioane de euro lui Napoli pentru a-l aduce pe fundașul african încă din iarnă.

Ghoulam a venit la Napoli în ianuarie 2014 de la Saint-Ettienne, italienii plătind în schimbul său 5 milioane de euro.

surse: football- italia.net, sports.orange.fr, mundodeportivo.com

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează