INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Guardiola plănuieşte să dea lovitura pe piaţa transferurilor: vrea să aducă un superstar pe care l-a avut elev

foto: Guliver/GettyImages
foto: Guliver/GettyImages

Articol de Socaciu NarcisJURNALISPORT - Publicat marti, 19 septembrie 2017 21:34

Pep Guardiola plănuieşte să-l transfere pe Robert Lewandowski la Manchester City, profitând de neînţelegerile de la Bayern.

City s-a pus deja în mişcare pentru a încerca să-l aducă pe polonez în perioada de transferuri din ianuarie. Deşi s-au vehiculat şi numele altor cluburi interesate de Lewandowski, ca Real Madrid, Manchester United sau Chelsea, e puţin probabil ca un transfer la formațiile respective să aibă loc, ţinând cont de relaţia specială avută de Guardiola cu Lewandowski.

Polonezul a strălucit la Bayern sub conducerea lui Guardiola, acesta apreciindu-l foarte mult. În februarie 2016, Guardiola declara la SkySports: "Este cel mai profesionist jucător. Ştie mereu ce trebuie să facă pentru a fi în formă maximă. Sunt întotdeauna foarte, foarte fericit să-l am, din primul minut". 

Lewandowski e în conflict cu șefii lui Bayern,  după ce a criticat în mod public politica de transferuri a clubului în această vară, ceea ce ar putea duce la o separare ţinând cont că în trecut clubul bavarez nu a ezitat să renunţe la cei mai buni jucători ai săi la apariţia unor neînţelegeri cu aceştia.

În martie, Lewa a atins borna de 100 de goluri marcate pentru clubul bavarez.

sursa: The Sun

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează