INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TORINO - MILAN 2-2

L-a băgat în spital! Furia lui Mihajlovici a trimis un steward la urgențe

Mihajlovici, un antrenor temperamental
Mihajlovici, un antrenor temperamental

Articol de - Publicat miercuri, 18 ianuarie 2017 00:00

Sinișa Mihajlovici, furios că echipa sa a avut avantaj pe tabelă, 2-0, și penalty de 3-0, dar le-a irosit, a șutat într-un panou publicitar, iar o așchie l-a lovit pe-un steward.

Ținta lui Sinișa Mihajlovici, luni seară, era Milanul. Clubul care l-a pus antrenor în vara lui 2015 și l-a dat afară în aprilie 2016, înainte de a încheia sezonul. Dar, cum se întâmplă adesea, nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.

Dacă nu i-a putut învinge pe rossoneri, antrenorul lui AC Torino s-a răzbunat, fără să vrea, pe un steward. Supărat că echipa sa a terminat 2-2 deși a condus cu 2-0, iar Ljajici a irosit șansa lui 3-0, ratând un penalty, tehnicianul sârb s-a îndreptat către un panou publicitar, pe care l-a luat la picioare.

Acesta s-a făcut bucăți, iar o așchie a ricoșat într-un steward aflat în apropiere. Rana pe care i-a provocat-o lângă ochi a fost atât de serioasă încât omul a ajuns la spital, unde va rămâne trei zile sub îngrijirea medicilor.

"Ri Montella"

Condusă cu 2-0 după primele 45 de minute, perioadă în care i s-a refuzat și un penalty, fault Zappacosta asupra lui Bonaventura, Milan a avut o revenire puternică în partea secundă.

"RiMontella", cum a titrat Gazzetta dello Sport, făcând un joc de cuvinte între rimonta (revenire) și numele antrenorului său, Vincenzo Montella, a început cu golul lui Bertolacci (55) și s-a încheiat 5 minute mai târziu, cu reușita lui Bacca: 2-2.

Milan a terminat în inferioritate, Romagnoli încasând un al doilea "galben" pe final (88).

"Nu-i reproșez lui Ljajici penalty-ul irosit. Ratează doar cine are curajul să bată. Îi reproșez însă evoluția. De la un jucător ca el mă aștept să facă diferența"
Sinișa Mihajlovici, antrenor Torino

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close