INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Apelul disperat al fotbalistei ruinate de catastrofa din Spania: „Familia mea a pierdut totul. Nu ne-a mai rămas absolut nimic!”

Marta Peiró, într-un meci ca jucătoare la Valencia în stânga, iar alături, efectele devastatoare ale DANA în Picanya / Foto: fotomontaj Marca
Marta Peiró, într-un meci ca jucătoare la Valencia în stânga, iar alături, efectele devastatoare ale DANA în Picanya / Foto: fotomontaj Marca

Articol de - Publicat vineri, 01 noiembrie 2024 10:26 / Actualizat vineri, 01 noiembrie 2024 15:41

Marta Peiro (26 de ani), jucătoare spaniolă care a evoluat ultima oară pentru Servette Geneva în 2022, a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea familiilor sinistrate în urma catastrofei care a distrus zona Valencia. Inclusiv a localității natale, Torrent, unde se află apropiații și prietenii de-o viață.

Fosta jucătoare legitimată la Valencia, Sporting de Huelva și Servette a demarat o acțiune umanitară, pentru a aduna bani necesari ajutorării persoanelor grav afectate de furtuna, de dimensiuni apocalitice, abătută miercuri asupra Valenciei.

”Cu aceste fonduri, ea speră să aline suferința și să atenueze lovitura financiară teribilă primită de toți cei din comunitatea valenciană, în orașe precum Torrent, unde Marta însăși a crescut”, a anunțat cotidianul Marca.

Apocalipsa DANA a luat și viața unui fotbalist » Mijlocașul central avea 28 de ani
SPANIA
Apocalipsa DANA a luat și viața unui fotbalist » Mijlocașul central avea 28 de ani

Marta Peiro: „Suntem complet devastați de situație. Nu mai avem nici lacrimi. Este o catastrofă fără precedent!”

Fosta fotbalistă mai dezvăluie că familia i-a fost teribil afectată: „Toți ai mei și-au pierdut casele, mașinile, mobila, hainele, obiectele de valoare... Au rămas fără tot ceea ce au strâns o întreagă viață și nu mai au absolut nimic!

Suntem complet devastați de situație. Este cea mai mare tragedie pe care am trăit-o vreodată, o catastrofă fără precedent!”.

Campania de strângere de fonduri abia a început și nu avea la primele ore ale dimineții decât 683 de euro. Marta speră să atragă mai mulți bani, datorită faptului că a jucat fotbal în prima ligă feminină.

Peiro este o persoană recunoscută nu doar la nivel național, ci și internațional. Ea a jucat în UEFA Women's Champions League cu Servette.

Și acum încearcă să își aducă și ea contribuția pentru ca situația dramatică în zona Valencia să revină cât mai repede la normal.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Adrian Mititelu, mărturisire TULBURĂTOARE despre „incidentul” neștiut care i-a marcat viața: „M-am trezit cu tata în închisoare și cu mama în mormânt”
Superliga
Adrian Mititelu, mărturisire TULBURĂTOARE despre „incidentul” neștiut care i-a marcat viața: „M-am trezit cu tata în închisoare și cu mama în mormânt”
Marius Șumudică, nervos pe conducerea Rapidului după înfrângerea cu Sepsi: „Suntem singura echipă care face asta, n-am văzut așa ceva în viața mea”
Superliga
Marius Șumudică, nervos pe conducerea Rapidului după înfrângerea cu Sepsi: „Suntem singura echipă care face asta, n-am văzut așa ceva în viața mea”
Duminică, România - Ungaria va fi cu gândul la semifinalele Euro 2024 de handbal feminin » Calculele pentru un miracol „tricolor” + clasamentul ACUM
Handbal
Duminică, România - Ungaria va fi cu gândul la semifinalele Euro 2024 de handbal feminin » Calculele pentru un miracol „tricolor” + clasamentul ACUM

Călin Georgescu i-a răspuns lui Dan Șucu, după ce patronul de la Rapid și-a anunțat susținerea pentru Elena Lasconi

Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează