INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BALONUL DE AUR

Messi şi patru poveşti neştiute despre un triplu ”Balon de Aur”

La 24 de ani, Messi a dat 211 goluri pentru Barcelona, la fel ca legendarul chilian Salas în toată cariera
La 24 de ani, Messi a dat 211 goluri pentru Barcelona, la fel ca legendarul chilian Salas în toată cariera

Articol de - Publicat miercuri, 11 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 10 ianuarie 2012 22:00

Argentinianul nu răspundea la şcoală şi a evadat pe geamul toaletei, cîştigînd singur o finală la copii. A ajuns la Barca în 7 minute şi a făcut milioane jonglînd cu portocale.

Departe de a-şi potoli setea de goluri şi trofee, la 24 de ani, Messi a doborît recorduri şi a tocit superlativele. Argentinianul e departe de a-şi fi developat viaţa, "L'Equipe" găsind 4 noi poveşti.

Leo era un timid incurabil. O statuie în şcoala primară. "Micuţul nu deschidea gura şi nu voia să ridice mîna la ore. Punea un coleg să o facă în locul său. Am sfătuit-o pe mama lui să consulte un psiholog, dar nu cred că au mers vreodată", îşi aminteşte învăţătoarea sa din Rosario, Monica Domina. Messi nu s-a schimbat deloc de-atunci. A confirmat Maradona: "E aproape imposibil să vorbeşti cu Leo. Mai repede faci un interviu cu Dumnezeu decît să-ţi răspundă el la telefon!"

Încuiat în toaletă
O singură dată a întîrziat "Puricele" la un meci. Avea 11 ani. Se blocase în toaletă chiar în ziua finalei campionatului! Abia la pauză a reuşit să iasă, spărgînd un geam. A intrat, a dat 3 goluri şi Newell's Old Boys a revenit de la 0-2, iar Messi s-a întors acasă cu premiul visat, o bicicletă.

După doi ani a ajuns în Barcelona pentru o probă. "Dacă dai 5 goluri ai un echipament Puma", i-a promis agentul Soldini. A ratat premiul din cauza arbitrului, ce i-a anulat unul pentru ofsaid. Dar a prins trenul vieţii. Carles Rexach, directorul Academiei, a fost cucerit de Leo în 7 minute.

Jongla cu portocale
Şi ultimul secret. La 12 ani, Messi se antrena jonglînd de 87 de ori cu o portocală şi de 130 de ori cu mingea de tenis. Totul surprins într-un filmuleţ, folosit în 2008 la clipul pentru o carte de credit. Talentul i-a adus azi, pe lîngă glorie, şi contracte publicitare anuale de 25 de milioane de euro.

"Obiectivul meu este ca lumea să-şi aducă aminte de mine după ce mă voi retrage. Unicul vis neîmplinit e să cîştig Mondialul cu Argentina" (Leo Messi, atacant Barcelona)

"Messi are un aer gentil şi fericit, mi-e chiar simpatic. Însă pentru a marca atîtea goluri, cum o face el, trebuie să fii un killer" (Michel Platini, preşedinte UEFA)

31 cm este înălţimea trofeului " Balonul de Aur", egală cu cît a crescut Messi după tratamentul hormonal administrat de Barcelona la 13 ani

Playtech: Cu ce bărbat s-a întâlnit Simona Halep în weekend. Îl știm de la Antena 1


Comentarii (9)
mariusss10
mariusss10  •  11 Ianuarie 2012, 18:28
Postat de sorineldobre pe 11 Ianuarie 2012, 12:50

Sunt si eu un mare admirator al lui Leo dar am un fix ca un carcotas ce sunt : cum ar juca acest mare talent la alta echipa fara Xavi , Iniesta , Fabregas et. comp. ? Probabil tot peste medie ,mult peste medie dar nu ca la Barca unde , inca o data exista o generatie de exceptie.

gandeste-te ca messi daca ar pleca vreodata de la barcelona, ar merge la o echipa cel putin de acelasi nivel...imi e imposibil sa cred ca nu ar fi cel mai bun din acea echipa..uitati-va de exemplu la david silva, care cu viteza, tehnica, viziune, pasa face diferenta intr-un campionat fizic cum e cel al angliei....si de-a lungul istoriei s-a dovedit acest lucru, ca jucatorii gen messi pot juca oriunde indiferent de campionat si modul in care de joaca, maradona e un exemplu, iar altul e gianfranco zola, care si astazi e un idol la chelsea...

stancuvlad
stancuvlad  •  11 Ianuarie 2012, 16:56
Postat de blaugrana_ pe 11 Ianuarie 2012, 13:34

Nu inteleg care este logica in faza asta cu Messi fara Xavi. Messi a jucat numai la Barcelona, la fel ca Xavi, Iniesta, si altii iar ceea ce joaca Barcelona acum este meritul lor. De ce frustratii incearca sa il puna pe Messi la o alta echipa, care este rostul? Iar Xavi de ce nu a fost finalist la Balonul de Aur inainte de a juca Messi la echipa mare? Barcelona este ceea ce este in mare proportie datorita acestui baiat fantastic, daca nu era el nu castigau nici jumatate din trofeele din ultimii 3 ani si aici nu ma refer la goluri si la implicarea lui in fiecare meci, la goluri pe cont propriu, pase geniale, etc. Numai anul trecut fara el Barcelona nu lua nici UCL, nici supercupele...

dupa ei... Maldini a fost un jucator de duzina...ca nu a jucat decat la o echipa....pai ce facea Maldini daca nu avea coechipieri in aparare ca Baresi sau Costacurta? :)))))) cam asa gandesc ei lucrurile... pentru sorineldobre: Daca Messi nu avea pe Xavi sau Iniesta..juca mai slab..DUUH! Daca Ronaldo (adevaratul) nu avea coechipieri ca Rivaldo sau Roberto Carlos...nu iesea golgeterul all time al mondialului? DUUH! Daca Klose nu avea coechipieri precum Ballak sau Schweinsteiger, nu avea sansa sa il intreaca pe acelasi Ronaldo.. DUUH ! Daca apa trece sub 0 grade Celsius...ingheata...DUUH!

miky198
miky198  •  11 Ianuarie 2012, 16:17

E tare si faza cu shervetzelu' pe care l-au semnat Carles Rechas si Messi+tasu intr-un restaurant...era primu' "contract" scris pentru Barca:d

Vezi toate comentariile (9)
Comentează