INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  NAPOLI - AC MILAN 3-2

FOTO Napoli reușește a 2-a remontada în două derby-uri consecutive! Milan, ultima victimă a lui Ancelotti

FOTO: Reuters +10   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 august 2018 21:29

Napoli a trecut de AC Milan, scor 3-2, și o egalează pe Juventus în vârful clasamentului din Serie A. 

Carlo Ancelotti s-a obișnuit să muncească din greu pentru punctele din Serie A. După ce în prima etapă a revenit de la 0-1 cu Lazio, pentru a se impune 2-1, astăzi Napoli s-a văzut din nou condusă rapid.

Bonaventura a reluat spectaculos, din interiorul careului de 16 metri, în minutul 15, după o pasă venită de la Borini. Gazdele au preluat frâiele partidei, dar golul a venit tot în poarta lui David Ospina, nou-venit de la Arsenal. Calabria a scăpat de marcaj și a trimis printre picioarele lui Koulibaly, în minutul 49.

A trebuit să iasă la rampă Piotr Zielinski. Polonezul a reușit o "dublă", în minutele 53 și 67, cu două șuturi puternice. Mertens, intrat după pauză, a fost omul care a dat lovitura de grație. S-a strecurat în spatele unei defensive amorțite, a profitat de ezitarea lui Donnarumma și a trimis cu latul, în vinclu, în minutul 81.

Napoli nu pierde contactul cu Juventus, face 6 puncte după primele 2 etape și așteaptă duelul de etapa viitoare, din deplasare, cu Sampdoria.

 Napoli - AC Milan 3-2
Au marcat: Zielinski '53 '67, Mertens '80 / Bonaventura '15, Calabria '49

 echipele de start

Napoli: Ospina - Hysaj, Albiol, Koulibaly, Rui - Allan, Hamsik, Zielinski - Callejon, Milik, Insigne
Rezerve: Karnezis, Marfella - Chiricheș, Diawara, Luperto, Maksimovic, Melcuit, Mertens, Ounas, Rog, Verdi
Antrenor: Carlo Ancelotti

AC Milan: Donnarumma - Calabria, Musacchio, Romagnoli, Rodriguez - Kessie, Biglia, Bonaventura - Suso, Higuain, Borini
Rezerve: A. Donnarumma, P. Reina - Abate, Bakayoko, Bertolacci, Caldara, Castillejo, Cutrone, Halilovic, Laxalt, Mauri, Simic
Antrenor: Genaro Gatusso

 
 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
162649084513790
Sorin Enciu  •  26 August 2018, 07:23

nu se poate...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează