INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA » STUTTGART - DORTMUND 2-1

Pedepsit?

Articol de - Publicat duminica, 08 martie 2009 00:00

Marica a fost schimbat la pauză, după ce în prima repriză a irosit două bune ocazii

Pentru Ciprian Marica, ziua de muncă s-a încheiat ieri o dată cu fluierul final al primei reprize din meciul VfB Stuttgart - Borussia Dortmund (2-1). Cifrele sale după 45 de minute: 3 şuturi spre poarta adversă, doar unul pe cadrul acesteia, 6 pase, toate reuşite, şi două ocazii. În condiţiile în care adversarul a condus ostilităţile, bilanţul său nu e nici strălucit, dar nici dezastruos.

Şi totuşi, antrenorul Markus Babbel l-a înlocuit, ceea ce aduce mai mult cu o pedeapsă. Din cauza situaţiilor irosite? “Dacă am ceva de reproşat elevilor mei, atunci faptul că la finalizare n-au dovedit suficient sînge rece”, s-a plîns Babbel la final.

"Tricolorul" a ratat prima oară la 0-0, atunci cînd portarul Weidenfeller i-a respins şutul cu piciorul. Iar următoarea oportunitate a avut-o la 1-0 pentru ai săi. Văzut liber de Osorio, el a intrat în careu, pe partea dreaptă, dar a tras "alături".

În balanţa antrenorului se poate să mai fi cîntărit şi faptul că, într-o partidă de luptă, Marica a rămas corigent :s tocmai la acest capitol. Din 4 dueluri pentru balon, el n-a cîştigat nici măcar unul!

5 săptămîni au trecut de la ultimul gol marcat de Marica pentru VfB, la 2-0 cu M'Gladbach

Dacă nici Gina....
Cotidianul Bild scria înaintea partidei că Marica va fi titular contra Dortmundului din două motive: "A jucat foarte bine etapa trecută, la 2-0 cu Karlsruhe, şi mai e prietena sa, Gina Pistol. Mulţumită ei, Cipri e cu adevărat fierbinte". Ieri însă, nici susţinerea Ginei nu i-a ajutat "tricolorului".

COTTBUS - HERTHA 1-3

Hertha la Max

Hertha, cu Max Nicu integralist, a încheiat seria neagră din meciurile cu Cottbusul lui Jula, de asemenea integralist, şi Burcă. După 7 înfrîngeri şi 4 remize, liderul Bundesligii a reuşit să cîştige ieri cu 3-1 şi să mărească la 4 avansul de puncte. La 1-0 pentru Energie, Jula a ratat cu poarta goală, iar într-o altă situaţie bună a fost deposedat chiar de Nicu, folosit mijlocaş stînga. Dacă a excelat în defensivă şi la precizia paselor (20 reuşite din 24), Max nu s-a prea văzut în ofensivă: două şuturi, doar unul pe poartă.

BAYERN - HANNOVER 5-1

Pentru Klinsmann!

Balon imens de oxigen pentru antrenorul lui Bayern, Jurgen Klinsmann. După 5-1 cu Hannover '96, postul său nu mai e deocamdată în pericol. Şi încă un motiv pentru care tehnicianul munchenez poate răsufla uşurat: jucătorii nu l-au trădat. Chiar şi fără vedetele Ribery, Toni, accidentaţi, şi Van Bommel, suspendat, munchenezii s-au bătut ieri de parcă jucau o finală. Şi chiar dacă au fost conduşi pe tabelă în debut, au revenit şi s-au impus în final la scor. Pînă şi Podolski, de nerecunoscut în acest sezon, a marcat! Bayern a urcat:o astfel pe locul doi, avînd o linie de clasament similară cu cea a promovatei Hoffenheim.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează