INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TORINO

Şapte jucători de la Torino au fost suspendaţi după bătaia de la finalul meciului cu Genoa

Articol de GSP - Publicat marti, 26 mai 2009 00:00

Ocupanta locului 18 în Serie A, Torino, nu va putea conta în ultima etapă, cu AS Roma, pe 7 jucători, care au fost suspendaţi de Comisia de Disciplină din cauza bătăii în care au fost implicaţi la finalul meciului cu Genoa, din runda precedentă, informează Gazzetta dello Sport.

Ogbonna, Pisano, Bianchi, Diana, Pratali, Abate şi Dzemaili nu vor avea astfel drept de joc împotriva lui AS Roma, partidă decisivă pentru gruparea pregătită de Giancarlo Camolese, care în prezent se află pe o poziţie retrogradabilă.

La finalul întâlnirii pierdute pe teren propriu cu Genoa, scor 2-3, în care echipa vizitatoare a marcat golul victoriei în ultimul minut de joc, între componenţii celor două formaţii s-a iscat o bătaie generală. De la gazde, cel mai sever au fost sancţionaţi Ogbonna şi Pisano, consideraţi principali vinovaţi, cu câte patru etape de suspendare, în timp ce mijlocaşul oaspeţilor, Ruben Olivera, s-a ales cu o suspendare de trei meciuri.

NewsIn

Playtech: BOMBĂ! Cu cine a fost surprinsă Anamaria Prodan după vestea divorțului. Ce au făcut împreună


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează