INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL

Torres: "Avem şanse să ne îndeplinim obiectivele!"

Articol de GSP - Publicat marti, 12 ianuarie 2010 00:00

Atacantul lui Liverpool, Fernando Torres, a afirmat într-un interviu că evoluţia echipei de pe Anfield Road începe să fie mai bună şi speră să se claseze la finalul acestui sezon pe un loc care să-i permită accesul în Liga Campionilor, informează Sky Sports.

"Acest sezon nu a evoluat până acum aşa cum ne-am dorit, dar jocul mai bun va urma de acum înainte. Să sperăm că vom câştiga meciurile care vor urma în această parte a campionatului şi să îndreptăm ceea ce nu a mers bine până acum. Poate că în luna mai vom discuta despre cât de bun a fost acest sezon. Încă mai avem şansa să ne atingem obiectivele", a spus Torres.

Jucătorul spaniol a adăugat că lotul lui Liverpool este aproape acelaşi din sezonul, când echipa a terminat pe locul 2, motiv pentru care este optimist în privinţa partidelor care vor urma.

Torres, care a marcat 50 de goluri de când s-a transferat la Liverpool, în iulie 2007, s-a referit şi la faptul că a fost ales de FIFA în echipa celor mai buni fotbalişti din lume în 2009.

"Prezenţa mea în această echipă, deşi nu am câştigat niciun trofeu anul trecut, mă motivează şi mai mult. Chiar dacă nu am avut noroc alături de colegii mei, pe plan individual cred că există un echilibru şi îmi fac treaba foarte bine. Ca echipă, avem nevoie şi de puţin noroc pentru a câştiga un trofeu", a mai spus spaniolul.

Liverpool, care se află pe locul 7 în Premier League, va evolua în 16-imile Ligii Europa împotriva Unirii Urziceni.

NewsIn

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează