Articol de Aurelian Botezatu, Bogdan Fechită - Publicat marti, 30 septembrie 2025 12:13 / Actualizat marti, 30 septembrie 2025 15:44
„Soția mea și cu mine suntem șomeri de ani de zile, încercăm totul pentru a ne angaja undeva, am lucra orice doar pentru a câștiga pâinea, singurul venit pe care îl avem este pensia soacrei mele Marija, care se ridică la 140 de euro pe lună. Din asta trăim noi trei”, spune etnicul croat Ivan Budincevic, acum ajuns la 70 de ani, fost jucător de top din istoria lui Hajduk Split.
Ivan Budincevic a devenit campion al Iugoslaviei în sezonul 1978/1979, pe când era portar la Hajduk, a trecut pe la Olimpija Ljubljana și și-a încheiat abrupt cariera la Dinamo Vinkovci, în 1988, după o accidentare serioasă, la doar 33 de ani.
Cluburile i-au rămas datoare, dar nu a mai văzut banii, așa că s-a întors în Vojvodina, în nordul Serbiei, acolo unde și astăzi trăiește extrem de greu și modest, notează sportal.rs. Suporterii lui Hajduk nu l-au uitat niciodată pe cel considerat de coechipieri drept unul dintre cei mai buni portari din Europa și au strâns de mai multe ori bani pentru a-l ajuta.
„După ce am fost fotbalist profesionist, agent comercial, după ce am lucrat în magazine duty-free, am fost ospătar, am antrenat portari la clubul Bačka din Subotica, la sfârșitul primăverii, vara și la începutul toamnei, câștig ceva bani muncind în agricultură: sap, ar, semăn, plantez, culeg, lucrez la fermieri, efectiv ca muncitor zilier. Nu am asigurare medicală, nici măcar nu mă mai înregistrez la Oficiul de Ocupare a Forței de Muncă. Nu are rost. De meserie sunt tâmplar, dar nu există muncă pe care să nu o fac”, explică Budincevic.
„Toți m-au uitat, mor de foame, fără un ban și fără economii”
„Tot ce auziți despre mine este adevărat. Toți m-au uitat, iar eu aproape mor de foame! Sunt fără niciun venit și fără economii. Trebuie să spun imediat că este o problemă socială, nu una națională.
Soția mea, Ruža, și cu mine suntem șomeri de ani de zile, încercăm totul pentru a ne angaja undeva, am lucra orice doar pentru a câștiga pâinea. Singurul venit pe care îl avem este pensia soacrei mele Marija, care se ridică la 140 de euro pe lună. Din asta trăim noi trei, deocamdată fără nicio perspectivă de îmbunătățire a situației. Aștept primăvara pentru a câștiga câțiva bani. Dar am îmbătrânit, este greu să muncesc. Mă doare, și soția s-a îmbolnăvit, a avut un infarct, are două stenturi”, a dezvăluit croatul originar din Voivodina.
Fostul portar spune că mai multe cluburi îi sunt încă datoare. „Multe cluburi mi-au rămas datoare, nu am știut să lupt pentru drepturile mele. Aici nu mă refer la Hajduk, care mi-a plătit totul până la ultimul cent, dar mi-au rămas datoare Olimpija Ljubljana și Dinamo Vinkovci, actuala Cibalia. Ambele cluburi, împreună, aproximativ 50.000 de mărci germane de atunci. Dacă aș avea măcar acum acești bani”, a spus fostul campion al Iugoslaviei.
„A fost printre cei mai buni cinci portari din Europa”
Srećko Lušić, fost coechipier și antrenor, și-a amintit cum i s-a încheiat cariera lui Ivan Budincevic:
„Îmi amintesc că a pornit spre o minge lungă, un jucător nu a reușit să-l sară și l-a lovit cu genunchiul în cap. Din păcate, cu acea ocazie, Buda a suferit o accidentare gravă, i-a terminat cariera. Păcat, era un portar de top. La acea vreme, cel mai bun din Iugoslavia, și de departe cel mai bun de la Dinamo Vinkovci și Cibalia din toate timpurile. Ba chiar aș îndrăzni să spun că a fost printre cei mai buni cinci portari din Europa în acei ani”, a subliniat el.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
