INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRAORE ŞI DAN PETRESCU AU DUS KUBANUL ÎN PLAY-OFF

Traore are o relaţie specială cu Dan Petrescu: "Este tăticul meu" :)

Lacina Traore a fost desemnat drept cea mai bună achiziţie făcută în campionatul Rusiei în acest sezon
Lacina Traore a fost desemnat drept cea mai bună achiziţie făcută în campionatul Rusiei în acest sezon

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 11 noiembrie 2011 11:05

Ivorianul plecat de la CFR e convins că fosta sa formaţie se va impune în derby-ul Clujului. ”Dumbo” a vorbit şi despre relaţia sa specială cu antrenorul Dan Petrescu, pe care îl consideră ca un tată la Kuban.

Atacantul în vîrstă de 21 de ani a început fotbalul în Abidjan sub îndrumarea lui Jean Marc Guillou, iar după 6 ani a ajuns să fie unul dintre cei mai curtaţi atacanţi de pe piaţa europeană. Într-un interviu inedit acordat "Gazetei", Traore a vorbit despre perioada petrecută în România, despre pariurile făcute cu Dan Petrescu, dar şi despre derby-ul dintre Universitatea Cluj şi CFR.

Mi-am ascultat instinctul cînd am plecat în Rusia

"Acum pot să mă felicit pentru că mi-am ascultat instinctul. Am făcut o alegere foarte bună pentru că în Rusia este un campionat extrem de tare, iar echipele mari din Europa monitorizează în permanenţă jucătorii de aici. Îmi doresc să îmi fac treaba cît mai bine aici, dar sînt pregătit şi pentru pasul următor".

Dan Petrescu este tăticul meu

"Petrescu este acum tăticul meu. Eu aşa îl simt. Ţine enorm la mine, iar eu îl respect ca pe tatăl meu. Uneori trebuie să mă delimitez însă şi trebuie să nu uit că este antrenorul echipei mele. La antrenamente este un antrenor dur, extrem de exigent, uneori chiar nervos cînd nu este ascultat. Dacă nu lucrezi "te arde" imediat şi nu ai nici o şansă să îl păcăleşti. În afara terenului este un om "cool", care mă ajută în permanenţă. Uite pot să îţi spun că de ceva vreme mă tot tachinează şi îmi spune tot mai des înaintea meciurilor că nu voi înscrie. Aşa că am decis să facem lucrurile oficiale şi din cînd în cînd avem cîte un mic pariu. Problema este că deja a început să îmi spună că nici nu voi atinge mingea. Ştiu că vrea doar să mă motiveze"

Visez să joc în Anglia

"Eu sînt foarte mulţumit de ceea ce am realizat pînă acum, pentru că aici am putut să îmi văd adevărata valoare. Am spus mereu că îmi doresc să ajung în Anglia şi ştiu că există interes din partea unor echipe din Premier League, chiar dacă este acea clauză de 20 de milioane de euro. Mie mi se pare o sumă uriaşă, dar deocamdată nu mă preocupă acest lucru. Oricum, nu îmi pierd minţile cînd aud asemenea sume, eu ştiu ce am de făcut în continuare"

Am ajuns unde sînt azi datorită României

"Nu ştiu de ce au spus unele lucruri, dar eu nu aş putea să fac niciodată aşa ceva. Eu sînt ceea ce sînt astăzi şi am ajuns unde am ajuns datorită României. A fost o ţară care m-a adoptat şi mi-a dat totul. Am învăţat foarte multe lucruri din fotbalul vostru, aveam nevoie de un început pozitiv, iar România a fost locul ideal pentru mine."

Nu m-am înţeles cu Mandorlini

"Visurile sînt permise oricui, mai ales unui fotbalist. Un fotbalist fără visuri şi fără idealuri este doar un sportiv mediocru. Trebuie să îţi impui nişte ţeluri ca să poţi urca în meseria pe care o faci. Eu sper ca într-o zi să ajung la acelaşi nivel cu Drogba şi chiar să îl depăşesc.

Chiar dacă pentru mulţi este o surpriză, în sufletul meu a rămas Alin Minteuan. A fost omul care a ştiut exact ce să îmi spună şi cum să mă motiveze pentru a da totul în teren pentru el. A fost singurul care a înţeles că, deşi am 2 metri înălţime, în sufletul meu sînt doar un copil.

Cu Cîrţu m-am înţeles extraordinar, a fost o singură discuţie în contradictoriu la un meci de Champions League, iar apoi i-am recunoscut că am greşit. Legat de Mandorlini, nu ştiu, pur şi simplu nu ne-am potrivit. A făcut parte din categoria antrenorilor care m-au văzut în permanenţă ca un mare atacant şi a uitat că, în definitiv, eu eram doar un puşti de 19 ani. Au mai fost cîţiva cu această gîndire, dar nu am de ce să-i învinovăţesc. Pe Cîrţu crede-mă că l-am iubit mult"

CFR are prima şansă la titlu

"Am observat că echipele din Bucureşti au revenit pe podium după mulţi ani, probabil că au decis să schimbe mai multe lucruri. Poate sînt subiectiv, dar eu cred că tot CFR-ul are prima şansă la titlu.

Aş vrea să îmi cer scuze de la suporterii CFR-ului pentru momentele în care nu m-am purtat ca un profesionist. Dacă aş fi avut mintea de acum, cu siguranţă că rezolvam altcumva acele momente. Ei vor rămîne mereu în sufletul meu pentru că ştiu că m-au iubit şi au dorit în permanenţă binele echipei lor"

Problema CFR-ului? Antrenorii

Fostul atacant din Gruia ştie care este problema din ultimii ani a ceferiştilor. "Din păcate, au început să facă aceeaşi greşeală ca alte echipe din Liga I şi schimbă foarte des antrenorul. Acolo este nevoie de un tehnician care să se potrivească precum o mănuşă, să le dea încredere jucătorilor şi să îi lase să joace ceea ce ştiu ei cel mai bine. Nu ştiu dacă J. Costa este omul potrivit pentru că nu am avut ocazia să lucrez cu el", a explicat Traore.

Impresionat de Cadu si Goian

Lacina Traore a făcut un top al fundaşilor care l-au impresionat în Liga I, iar capul de listă a fost portughezul Cadu. "Este un fundaş foarte experimentat şi uneori pare mai dur, dar vrea doar să se impună în faţa adversarului. Este mereu inspirat, un lider care trage echipa după el. Mi-a mai plăcut foarte mult şi Goian, de la Steaua, dar şi Ionuţ Rada", a explicat ivorianul

- 4 milioane de euro a plătit Kuban pentru transferul lui Traore de la CFR. Clujenii au păstrat şi 10 la sută din drepturile federative ale atacantului ivorian

- 14 goluri a marcat Traore în 26 de meciuri în tricoul lui Kuban Krasnodar

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
nea_silica
nea_silica  •  11 Noiembrie 2011, 16:12

Multumim Traorica si la mai mare!

bobluci
bobluci  •  11 Noiembrie 2011, 14:08
Postat de bombon pe 11 Noiembrie 2011, 12:38

Mare jucator! Bravo!

corect insa daca antrenorul nu te pune in valoare ca jucator esti zero Bravo si lui Dan Petrescu! Este cel mai bun antrenor roman.

mihaienache
mihaienache  •  11 Noiembrie 2011, 12:53

sa vezi ce de cascaval o sa ia kuban pe el

Vezi toate comentariile (4)
Comentează