INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FIORENTINA

Trei jucători de la Fiorentina, interogaţi ca martori ai accidentului petrecut după meciul cu Genoa

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 februarie 2009 00:00

Trei dintre fotbaliştii Fiorentinei, Montolivo, Dainelli şi Donadel, vor da declaraţii poliţiei referitor la accidentul petrecut după meciul cu Genoa din Serie A, când autocarul formaţiei toscane a călcat un suporter, care se află în stare gravă la spital, informează presa italiană.

În jur de 12 martori vor depune mărturie la poliţie pentru ceea ce s-a întâmplat, iar printre ei se află şi mijlocaşii Riccardo Montolivo şi Marco Donadel, alături de fundaşul Dario Dainelli, ei fiind aşezaţi în partea din spate a autocarului şi l-au văzut pe bărbatul căzut.

Suporterul lui Genoa, Gabriele Amato, a fost lovit de autocarul Fiorentinei, care pleca de la stadion. Meciul respectiv s-a terminat la egalitate, scor 3-3, iar Adrian Mutu a reuşit toate cele trei goluri ale echipei pregătite de Prandelli.

Incidentul s-a petrecut întrucât şoferul a încercat să se grăbească pentru că fanii echipei adverse erau nemulţumiţi de unele decizii ale arbitrului şi ar fi putut ataca autocarul grupării toscane.

Presa italiană a scris că fanul lui Genoa consumase cocaină înainte să vină la meci, dar nu s-a stabilit dacă din acest motiv şi-a pierdut echilibrul şi a fost lovit de autocar.

NewsIn

Citește și:
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează