INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID - VALLADOLID 2-0

VIDEO + FOTO Solari, salvat pe final la debutul la Real în La Liga » Echipa lui Ronaldo a lovit de două ori bara

FOTO: Reuters +7   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 03 noiembrie 2018 18:55

Real Madrid s-a chinuit teribil cu Real Valladolid, pe care a învins-o până la urmă, 2-0, ambele reușite venind după minutul 80. A fost debutul în La Liga pentru antrenorul interimar Santiago Solari. 

VEZI AICI VIDEO

Real a început tare meciul, în minutul 4 având prima ocazie. Asensio l-a servit pe Benzema, iar francezul a tras puțin pe lângă poartă. Tot Realul a a avut următoarele 3 șanse mari de a marca: Bale (12), Casemiro (15) și Benzema din nou, (17), au ratat de puțin poarta sau l-au luat la țintă pe Masip.

Valladolid, echipă finanțată de brazilianul Ronaldo, putea produce surpriza pe Bernabeu, însă lobul lui Antonito a trecut peste poartă (33). 

DECIS PE FINAL

La reluare, Valladolid a lovit de două ori bara transversală, în minutele 57 și 67. 

Intrat în minutul 74, puștiul-minune Vinicius a creat de unul singur o fază superbă, a tras din unghi, mingea l-a lovit pe Olivas și l-a păcălit pe Jordi Masip, intrând în plasă pe la colțul scurt (83). Peste 5 minute, Ramos l-a executat din penalty cu o "Panenka" pe goalkeeperul oaspeților și a stabilit scorul final, 2-0.

Real Madrid a întrerupt astfel seria celor 3 înfrângeri consecutive în campionat, 5 meciuri fără succes și urcă provizoriu până pe locul 6, la 4 puncte de liderul Barcelona, care are un meci mai puțin.  

Vezi și: TULBURĂTOR! 8 ani de la retragerea unuia dintre cei mai talentați jucători crescuți de Real Madrid » A fost la un pas să moară pe teren și s-a retras după doi ani de chin: "I-au spus băiatului meu că inima mea a murit"

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
fanucraiova48
fanucraiova48  •  04 Noiembrie 2018, 10:36
Postat de Ionut Necula pe 03 Noiembrie 2018, 23:28

da ma,valladolid e finantata de brazilianul ronaldo

Spunei Ronaldo brazilianul Nazario Il Fenomeno

1263585510338798
Ionut Necula  •  03 Noiembrie 2018, 23:28
Postat de Nicolae Alexandru Bortan pe 03 Noiembrie 2018, 23:10

Echipa lui Ronaldo ? :)

da ma,valladolid e finantata de brazilianul ronaldo

123794818601316
Nicolae Alexandru Bortan  •  03 Noiembrie 2018, 23:10

Echipa lui Ronaldo ? :)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează