INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

VIDEO "Sarrisipit" visul scudetto! Napoli s-a încurcat și cu Inter și e tot mai departe de titlu » Declarația resemnată a antrenorului napolitanilor

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat luni, 12 martie 2018 09:25

Maurizio Sarri, antrenorul fostului lider Napoli, e resemnat că va pierde iar cursa cu Juve pentru titlu: "Dacă ei vor învinge în toate meciurile, nu putem decât să-i aplaudăm. Noi încercăm să dăm tot ce-avem mai bun".

Numai un punct din ultimele două etape, 2-4 cu Roma și 0-0 cu Inter, aseară, și Napoli a cedat pasul și șefia în Serie A. Și poate ajunge la -4 față de Juventus, care joacă miercuri restanța cu Atalanta, cu meciul direct programat la Torino.

VIDEO cu rezumatul partidei Inter - Napoli 0-0

Zarurile par deja aruncate pentru al șaptelea scudetto la rând al bianconerilor, iar Sarri a depus deja armele, păstrându-și discursul din ultima vreme. "Nu suntem cei mai buni, cei mai bogați și nici obligați să câștigăm! Dacă ei vor învinge în toate jocurile, nu putem decât să-i aplaudăm", spune antrenorul.

Unica emoție, bara lui Skriniar

Și Napoli chiar nu a fost mai bună în ambele meciuri decât Inter. Pe San Siro-Meazza, Handanovici aproape că nu a avut ce apăra. Trei șuturi au reușit împreună Mertens și Insigne, dintre care două pe lângă țintă. Cel mai mult a riscat Reina, dar bara l-a salvat la ocazia cu capul a lui Skriniar.

"Sunt mulțumit, am făcut un meci bun, ca atitudine și implicare, răspunzând după eșecul cu Roma. Am înfruntat însă o echipă puternică. Noi avem obligația să dăm tot ce-avem mai bun, să obținem rezultate indiferent de adversar". Eliminat deja din Cupa Italiei și Liga Europei, Sarri ratează practic și ultimul său obiectiv, dacă nu se-ntâmplă vreo minune.

"Nu pot să-l condamn pe Insigne că a greșit un șut. Probabil a fost cea mai importantă ocazie a noastră, dar Lorenzo face un sezon nemaipomenit"
Maurizo Sarri, antrenor Napoli

5 meciuri
fără gol primit în deplasare este seria reușită de Napoli, egalând recordul clubului în Serie A

11 partide
în care marcase consecutiv avea Napoli în campionat. Cu Fiorentina, 0-0, rămăsese ultima oară pe sec

34,6%
 la sută a fost posesia lui Inter în meciul cu Napoli, record negativ al neazzurrilor din septembrie 2015

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
2122871367729220
Etem Cetin  •  12 Martie 2018, 09:47

O napolitana... Doua napolitane. Titlu de clasa 1... Titlu de clasa a 2-a

Vezi toate comentariile (1)
Comentează