CORESPONDENȚĂ DIN QATAR Concluzia amară trasă de Edi Iordănescu în Qatar: „Noi nu suntem capabili să luptăm”

Duelurile fizice intense de la Mondial l-au făcut pe Edi să conștientizeze slăbiciunile românilor
Duelurile fizice intense de la Mondial l-au făcut pe Edi să conștientizeze slăbiciunile românilor

Articol de , - Publicat sambata, 03 decembrie 2022 08:00 / Actualizat sambata, 03 decembrie 2022 11:21

EXCLUSIV GSP: După ce a văzut în Qatar câteva meciuri din Campionatul Mondial, Edi Iordănescu a ajuns la concluzia că românii nu au o condiție fizică potrivită pentru fotbalul de la nivelul acesta.

Edi Iordănescu a petrecut șase zile în Qatar, timp în care a urmărit câteva partide din Campionatul Mondial, și va reveni în România sâmbătă dimineață.

Reporterii GSP și Edi Iordănescu, martori la calificarea Elveției » Brazilia, învinsă de Camerun! Programul complet al „optimilor” CM 2022
GRUPA G
Reporterii GSP și Edi Iordănescu, martori la calificarea Elveției » Brazilia, învinsă de Camerun! Programul complet al „optimilor” CM 2022

Edi Iordănescu: „Ei caută duelurile, noi le evităm”

Selecționerul a prezentat joi într-o conferință de presă câteva impresii de la acest turneu final. La finalul „vizitei de lucru” din Doha, el acceptă să menționeze diferența principală dintre fotbaliștii pe care i-a văzut în Qatar și fotbaliștii români.

Ce a sesizat Iordănescu: „Cea mai clară diferență pe care am remarcat-o se referă la aspectul fizic al fotbalului. Formațiile pe care le-am urmărit la Mondial au toate fotbaliști foarte puternici, jucători care pot să ducă duelurile fizice și chiar le caută, nu doar le acceptă”.

Fotbalul nostru nu mai produce astfel de fotbaliști, atrage atenția Edi: „E o lacună a jucătorilor români și e o problemă la care trebuie să lucrăm la toate nivelurile, nu numai la echipa națională. Noi nu suntem obișnuiți să ducem jocuri de luptă”.

Preparatori buni, dar degeaba

Subiectul acesta l-au mai deschis și foști internaționali, și specialiști implicați în fotbal. Ilie Dumitrescu a insistat să-l convingă pe Becali să-l readucă la FCSB pe Thomas Neubert, preparatorul fizic german care a uimit campionatul alături de Reghecampf în perioada 2012-2014. De data aceasta, Neubert nu a mai reușit să-i aducă echipei un progres semnificativ.

La echipa națională, Iordănescu lucrează și el cu un foarte bun specialist în pregătirea fizică, Cristian Dragotă. El are doar un contract part-time cu Federația, e prins full-time într-un contract cu CFR Cluj, o formație pe care a pregătit-o în toți anii aceștia în care vișiniii au câștigat încontinuu titluri de campioni.

Preparatorul fizic al naționalei nu ar putea însă să anuleze el deficitul acesta de forță pe care Iordănescu l-a remarcat în comparația cu fotbaliștii prezenți la Campionatul Mondial, din moment ce acțiunile „tricolorilor” durează doar două, trei zile înaintea meciurilor. 

„Nu-i stă banderola pe mână!”

Concluzia la care a ajuns Iordănescu în Qatar a fost anticipată de câteva episoade petrecute în campionatul nostru. La un moment dat, Octavian Popescu preluase banderola de căpitan pe parcursul unui meci, după înlocuirea căpitanului din start, și nu a reușit să-și aranjeze obiectul. 

Daniel Pancu s-a amuzat de situație: „Uitați-vă că are brațul atât de subțire încât nu-i stă banderola! E elastică, nu poate să și-o prindă de un braț atât de subțire”.

Louis Munteanu l-a uimit pe Hagi

Farul l-a readus de la Fiorentina pe Louis Munteanu în vara acestui an, sub formă de împrumut. Atacantul are 20 de ani acum și s-a întors după doi ani petrecuți la clubul din Firenze. A marcat trei goluri în zece partide din campionat înainte să se accidenteze. 

Hagi nu pricepea ce i-au făcut italienii, ce fel de pregătire a avut acolo: „A venit total schimbat în bine de la Fiorentina, așa cum s-a întâmplat și cu Ianis. Munteanu e născut să marcheze, nu pricep cum de nu s-a impus în Italia”.

Până și Gigi Becali s-a prins

Înainte ca Iordănescu să formuleze clar slăbiciunea aceasta a fotbaliștilor români, Becali a înțeles și el că străinii sunt din ce în ce mai puternici în comparație cu jucătorii lui. 

După 0-10 cu Silkeborg în două partide, Gigi a depus armele: „E clar că străinii fac ceva diferit, au ceva în plus. Nu știu ce, poate fi alimentația, pot fi medicamentele pe care le folosesc ei, pot fi antrenamentele”. 

Becali anunțase atunci că era interesat să angajeze un antrenor străin care să importe metodele mai noi și mai bune, doar că s-a răzgândit rapid și, după ce l-a demis pe Dică, l-a instalat pe Pintilii, un tehnician lipsit de o calificare pentru meseria aceasta și de experiență.

VIDEO. Corespondență GSP din Qatar / Interviu cu Vasile Niculae, fostul portar al Rapidului care trăiește de 24 de ani în lumea arabă

Citește și:

Scandal imens » În timp ce Suarez plângea, colegii s-au năpustit asupra arbitrului. Cavani a dărâmat monitorul VAR! Imaginile ratate de camerele TV

Cristiano Ronaldo a comis-o! Ce a făcut la golul de 1-1 din Coreea de Sud - Portugalia

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (45)
gigimarga2
gigimarga2  •  05 Decembrie 2022, 18:47

Avem grave probleme de selectie. Investim munca si resurse injucatori ,,mingicari " precoci care iti fura ochii la 16 ani dupa care atunci cand fiziologic dezvoltarea acestora se incheie constatam ca nu fac fata la duelurile fizice. Pai cine ne obliga sa nu avem rabdare cu tinerii care la 16 sunt inalti , mai lenti, mai putin motrici dar care la 22 de ani cand fiziologic ajung maturi se pot lupta cu orice norvegian , englez sau african ? Vorbeam despre incompetenta cu care gestionam fenomenul Asta este inca o mostr . Am umplut campionatul cu piticanii

gigimarga2
gigimarga2  •  05 Decembrie 2022, 18:39
Postat de emil1986 pe 05 Decembrie 2022, 10:10

Nu, propun ca romanii, unii dintre ei, e drept ca-s in minoritate clara, sa nu mai fie nationalisto-auristi, adica portavocea Rusiei, si sa vada lucrurile corect. Eu am spus intr-un post anterior ca absolut toate tarile, inclusiv cele nordice, extrem de puternice din punct de vedere fizic, au recurs la naturalizari. Ca noi vrem sa fim mai cu mot si sa jucam numai si numai cu jucatori romani, sa ne fie de bine. Nu ne vom califica alti, poate, zeci de ani la vreun turneu final.

Nu cred ca vrem sa fim mai cu moț. Doar ca nu avem forta financiara si nici macar conjunctura economică nu ne ajuta pentru a avea posibilitatea sa naturalizam straini peste valoarea jucatorilor romani chiar daca stacheta e destul de jos. Momentan asta este

emil1986
emil1986  •  05 Decembrie 2022, 10:10
Postat de gigimarga2 pe 04 Decembrie 2022, 19:00

Bine adevarul e ca ,,francezul " Mbapee duhneste a gena franceza ca si Varanne si altii. Poate propui la FIFA , sa se faca echipe nationale pe baza de ADN ca sa fi pe deplin satisfacut

Nu, propun ca romanii, unii dintre ei, e drept ca-s in minoritate clara, sa nu mai fie nationalisto-auristi, adica portavocea Rusiei, si sa vada lucrurile corect. Eu am spus intr-un post anterior ca absolut toate tarile, inclusiv cele nordice, extrem de puternice din punct de vedere fizic, au recurs la naturalizari. Ca noi vrem sa fim mai cu mot si sa jucam numai si numai cu jucatori romani, sa ne fie de bine. Nu ne vom califica alti, poate, zeci de ani la vreun turneu final.

Vezi toate comentariile (45)
Comentează